De toate, aproape pentru toţi

16 feb. Investiţii Personale
Marius Tita
Nicolae Vermont.Nud.
Nicolae Vermont.Nud.

Ar fi nedrept să credem că la noi funcţionează o singură casă de licitaţii de obiecte de artă şi de colecţie. Nu este niciun secret, mai este una, Alis, care este şi cea mai veche. A apărut undeva la mijlocul ultimului deceniu al secolului trecut, de atunci are o activitate continuă iar mult timp, ani întregi, a fost singura de la noi. Alis funcţionează după aceleaşi principii ca la început, diferite de cele ale Artmark. Desigur, nu este vorba de principiul general al unei licitaţii publice sau de elementele definitorii, ci de program şi organizare. Dacă Artmark organizează patru mari licitaţii, una pe sezon, şi multe altele, tematice, de câte ori consideră necesar, Alis, dintotdeauna, a ţinut licitaţii din două în două săptămâni, duminica. De asemenea, dacă Artmark are şedinţe dedicate unei singure tematici, Alis, invariabil, are, de fiecare dată, o ofertă organizată pe 11 mari subiecte: Diverse, Bibliofilie, Orologerie, Bijuterii, Argint, Sticlă, Pictură, Sculptură, Icoane, Covoare şi Mobilier.

Cea mai de succes dintre secţiunile licitaţiilor Alis este, desigur, licitaţia de pictură, cu cea mai numeroasă şi valoroasă ofertă şi preţuri. Cele 10 poziţii ale Top-ului vânzărilor Alis sunt, desigur, picturi. Pe primele două locuri se află tot atâtea picturi de Luchian: "În atelier", vândută, la 27 februarie 2010, cu 93.827 de euro, şi "Ulcica cu flori", cu 92.683 de euro, obţinuţi la 14 iunie 2011. Urmează, pe III şi IV, doi Tonitza: "Micuţa tătăroaică", dată, la licitaţia din 19 decembrie 2009, cu 91.566 de euro, şi "Spaniola", tot ulei pe carton, lucrare din colecţia Maria Avramescu care a fost prezentă în retrospectiva din 1964, vândută, la 31 octombrie 2009, cu 87.264 de euro. Pe locul al V-lea vine un Pallady, "Nud cu eşarfă galbenă", 75.757 euro în 2007, iar Nicolae Grigorescu, un "Nud" de 75.000 euro, avem de abia pe locul al VI-lea, deci în a doua jumătate a clasamentului. După un alt Tonitza şi un alt Luchian, Petraşcu încheie clasamentul cu o "Veneţie" de 66.744 de euro şi un "Toledo, Podul Alcantara", de 61.972 de euro. Un astfel de Toledo, poate mai frumos, se află în excepţionala colecţie a soţilor Pârvuţoiu despre care aflăm detalii în volumul "Impresii de colecţionar" scrisă de Maria Pârvuţoiu şi lansată aseară, împreună cu o nouă galerie de artă.

Aici ar fi de formulat două observaţii. Prima, faptul că avem preţuri, în euro, extrem de detaliate. Asta se întâmplă pentru că, la Alis, preţurile se exprimă în lei, vechi sau noi, în estimare, pornire şi adjudecare, iar transformarea lor în euro dă cifre departe de a fi rotunde. Pe de altă parte, notăm faptul că vânzarea de top cea mai recentă aparţine anului 2015, precedentele venind din 2011. Altfel spus, sunt vânzări de demult, cea mai veche a topului fiind din 2007.

În acest an au avut loc, deja, trei şedinţe de vânzări la Alis, cea mai recentă desfăşurându-se duminica trecută. Despre prima licitaţie de artă din acest an de la noi, desigur cea de la Alis, am scris cu o lună în urmă. Să vedem ce a fost duminica trecută. O tradiţie a licitaţiilor tip Alis spune că este lăsată la urma secţiunii de Pictură tocmai vedeta, piesa cu cea mai mare estimare şi preţ de pornire şi de la care te aştepţi să primeşti preţul cel mai mare, de două-trei ori mai mare decât următorul în clasament. Duminică, acest rol a fost jucat de un nud cu spatele, în picioare, de Nicolae Vermont, care a fost vândut cu 22 de mii de lei. Chiar înainte, pe locul penultim, se dăduse, cu 3,2 mii de lei, o "Nimfă" translucidă ce provine, ni se spune, din colecţia anticarului Teodor Tuduc.

O superbă "Piaţă din Sighi­şoara" pare a readuce optimismul în seria statistică a vânzărilor, că nu putem spune cota, lui Schweit­zer-Cumpăna. S-a dat cu 15 mii de lei, ceea ce înseamnă cel puţin trei mii de euro. Nu este un record pentru acest mare pictor român dar este minunat, devreme ce preţurile lui o luaseră în jos. Neaşteptată este o marină semnată Grigorij Ivanovich Kapustin, vândută cu 12 mii de lei. Artistul este ucrainean, a trăit din 1865 până în 1925 şi ne-a lăsat mai ales marine destul de schematice. La Dorotheum, lucrările sale s-au dat cu preţuri diferite, ajungând până la vreo 11 mii de euro. Revenind la licitaţia Alis de duminică, să mai notăm două loturi date cu 8 mii de lei fiecare: "Natură statică cu cărţi şi mere" de Ion Pacea şi "Natură statică cu petunii şi cărţi" de Viorel Huşi.

3,3 mii de lei nu este un preţ mare, dar este obţinut pentru o apariţie rară şi foarte interesantă: o lucrare de Sandu Darie (Haimovici). Cum care Sandu Darie? Sandu Darie al nostru, din Roman, da, din Havana, Cuba! Născut la Roman, în 1906, Sandu Darie a făcut studii de Drept dar este cunoscut exclusiv ca un avangardist, abstract geometric cubanez. S-a stabilit în insula caraibiană în 1941, unde a şi murit, fix o jumătate de secol mai târziu. În 2015, la Christie's, în New York, s-a dat un fel de instalaţie din lemn numită "Pictură transformabilă MADI", din 1950, cu 68.750 dolari.

Să nu uităm că oferta Alis este diversă, la fiecare licitaţie. Astfel, la Sculptură s-a dat un rege de Ion Iancuş, nu mare, vreo 24 cm, dar din bronz, cu 3 mii de lei. Şi un cap de fată de Alexandru Călinescu, turnat în bronz la Paris, cu 4,5 mii de lei. La Argint, cel mai mare preţ a fost de 1,6 mii de lei, pentru un vas italian tip amforă din argint 800. În schimb, cea mai scumpă bijuterie, un inel din aur 18k, burduşit cu 51 de diamante, unul mai mare, restul mai mici, ce adună 1.20ct, a ajuns la 7 mii de lei. Iar cărţile, cât sunt ele de cărţi, evitate de majoritatea actuală a societăţii, s-au vândut toate, cu o singură excepţie, ultima ofertă din cele 31. Cel mai mic preţ a fost de 70 de lei, iar cel mai mare de 700. De fapt, au fost două cărţi adjudecate cu acest preţ mistic, 7 milioane. Prima este un volum din 1897, "O expediţie română în Africa" de Dimitrie N. Ghica, cu o hartă în anexă şi în legătura originală, provenind din biblioteca Puşcariu, a doua este albumul "Francisc Şirato" de Tudor Arghezi, prima ediţie, cea din 1944, îngrijită de Christea I. Guguianu.

De obicei, la secţiunea Mobilier nu este nici înghesuială, nici solicitare. Mobilierul este greu de vândut şi greu, în general. Duminică, secţiunea a avut o singură ofertă, dar ce ofertă. Dulapul cu multe sertare, ca o pictură de Dali, se numeşte "semenier". Cel în discuţie are 8 sertare, fiecare cu câte două mânere aplicate, din bronz cu un medalion cu scene romantice, aşa, de Sfântul Valentin avant-la-lettre, este din lemn curbat şi furniruit, a aparţinut scriitorului Victor Ion Popa şi a fost vândut cu 6 mii de lei. Şi icoana a fost una singură, 46 pe 34 cm, totul, cu excepţia feţelor sfinţilor, acoperit cu o riză din argint 750. S-a dat cu 3,3 mii de lei. La plecare, luăm unul dintre cele patru covoare bine vândute, un Teheran de 2,1 mii de lei, un Tebriz de o mie, un kazak de 500 de lei sau un oltenesc de 900.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

Notorietatea creşte cota
21 sep. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 - 19 SEPTEMBRIEBT Index Austria ATX conduce topul fondurilor de investiţii
21 sep. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 SEPTEMBRIE Creştere de 4,52% pentru Biofarm
20 sep. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 SEPTEMBRIEPetrom - liderul randamentelor din BET şi BET-XT
19 sep. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 SEPTEMBRIEErste Bank, în topul rentabilităţii de la BVB 1
18 sep. Mihai Gongoroi


COMUNICAT DE PRESĂ:RE/MAX România: Recomandările esenţiale pentru cumpărătorii de imobile rezidenţiale
17 sep. F.B.


CRAIOVA:"Hanul Puţureanu", scos la licitaţie pornind de la 690.000 de euro
16 sep. B.M.


Arta ca necesitate
14 sep. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 SEPTEMBRIEVrancart - cel mai rentabil emitent de la BVB
13 sep. M.G.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 SEPTEMBRIEOltchim - creştere de peste 5%
12 sep. M.G.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.