Democraţia fără preaviz 14
În ciclul de canta-fabule şi opere cvasi-wagneriene fără partitură, costume, orchestră sau urmă de talent, la Parlamentul României s-a executat ieri maneaua "Moţiunea de Cenzură". Reprezentaţia a fost disponibilă publicului larg pe toate canalele, cănăluţele şi canelleturile televiziunilor autohtone. Nu m-ar mira, pe cît de fără de haz şi lipsită de sens a fost, să o găsiţi, de maîine, şi la chioşcuri, pe cd-uri sau sticuri cu reducere!
"D-apoi bine, frate, pînă cînd tot rabdă azi, tot rabdă mîine? Că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică!" Da, aşa e simplu! Problema spinoasă este ce te faci dacă în loc de remediu la tiranie, Republica şi Tirania devin totuna. Ei acum să vă văz, eu! Cum şi ce mai puneţi în loc?
Chestiunea deosebit de interesantă, atît din punct de vedere teoretic, cît şi practic, ne-a fost aruncată în faţă, ca un bolovan fără preaviz, de soluţiile inovative practicate în democraţia noastră de cîrpeală, pe care le tot exersăm, din 1990 încoace, după algoritmul părintelui Arvinte, cel obligat de sărăcie să-şi cîrpească, cînd faţa anteriului cu o bucată luată mai din spate, cînd spatele, cu o bucată luată din faţă! Se vede treaba că şi la sărăcia de duh e tot aşa! Nu am stat să socotesc cu abacul în mînă, dar în două decenii cred că am schimbat de vreo cinci ori sistemul electoral, după metoda, cînd suntem la putere, ne uităm la rezultatele alegerilor precedente şi facem o lege, cu un sistem care să ne avantajeze pe "noi" şi să-i dezavantajeze pe "ei". Soluţia pe care o exersăm acum este încununarea unei obsesii care străbate perioada post-decembristă a României: "stabilitatea guvernării". În mentalitatea politicianului nostru, nimic nu i se poate întîmpla mai rău "României", decît să fie el obligat să plece din fruntea bucatelor, înainte de încheierea mandatului, adică de umplerea cu vîrf şi îndesat a carului intereselor personale, de gaşcă şi de partid. Iar, ca să nu fie obligat să plece mai devreme, remediul este unul singur şi sigur: majoritate parlamentară cît mai consistentă, indiferent de reprezentativitatea electorală a voturilor primite. Aşa se face că, deşi aleasă de mai puţin de o treime din electoratul României, actuala majoritate PSD-ALDE, (cu udemereul la remorcă, dar mai pe şest, să nu se vadă petele de pe costumele "europene", ale democraţilor noştri de profesie!) dictează cum şi cît vrea desfăşurarea evenimentelor parlamentare, de la "facerea" şi aprobarea legilor, la tot felul de alte investiţii şi investigaţii! O formă de tiranie parlamentară evidentă, împotriva căreia ar trebui să existe un mijloc eficient de opoziţie care, într-un stat tînăr constituţional, ca al nostru, abia ieşit din... e... sublim, dar lipseşte cu desăvîrşire. Şicanată, ici şi colo, ba de atît de elaborat spontanele demonstraţii de protest din Piaţa Victoriei, ba de DNA, ba de împunsăturile prezidenţiale, fără sare şi piper, ale lui Iohannis, ori de "criticile constructive" venite cu poşta de la Bruxelles, majoritatea noastră parlamentară îşi vede de drum (cîinii latră, caravana trece!), neuitînd să invoce cinic, surîzînd a rînjet... "voinţa majorităţii". Ba, chiar mai mult, cere "respectul cuvenit democraţiei" şi acestei atît de zdrobitoare, copleşitoare, reprezentări parlamentare, de care se bucură, evident fără nici un merit, altul decît acela că a făcut legea care a adus-o în această postură de putere absolută. Şi, ar fi mai bine să avem majorităţi instabile, care pot răsturna carul guvernării de cîte două trei ori într-un mandat electoral? Răspund fără să ezit: DA! Pentru România şi şansele ca noi generaţii de oameni politici să înveţe comportamente democratice autentice şi să le şi exerseze, ar fi mult mai bine. Cealaltă parte a binelui este că nici un guvern nu ar avea prea mult timp la dispoziţie să strice cam tot ceea ce s-a făcut bine, pînă la el, iar de dragul avantajelor electorale, ar fi obligat să se concentreze pe ceea ce poate face bine, în timp scurt, cu rezultate care să aibă ecou în voturi la viitoarele alegeri. Agenda acţiunilor şi a proiectelor guvernamentale s-ar restrînge şi, odată cu ea, răul pe care îl face în jur guvernarea, adică în societate şi în viaţa fiecăruia dintre noi. La limită, dacă guvernările tot nu sunt în stare să facă nimic bun, încă ar fi în favoarea noastră, a cetăţenilor, măcar să fie limitate în acţiunile lor, conform zicalei de tip Murphy: "Decît mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost"!!!
Cealaltă soluţie ar fi, desigur, ca sistemul constituţional al României să fie revizuit, din temelie, pentru a încorpora ceea ce actualmente îi lipseşte cu desăvîrşire, anume soluţiile eficiente de control reciproc între cele trei blocuri instituţionale şi de putere ale guvernării (executiv, legislativ, putere judecătorească). Cum speranţa ca în actualul mandat Preşedintele Iohannis să mai demareze un asemenea proiect este nulă, iar partidele politice au apetit zero pentru orice nu le aduce voturi, este clar că nu ne vom bucura prea curînd de o situaţie constituţională care să ne ferească de "dictatura democratică a majorităţilor cu reprezentativitate electorală limitată".
Drept pentru care, nu ne rămîne decît să trăim mai departe, ca pe o penibilă dar mereu savuros-surprinzătoare aventură, meandrele concrete ale regimului acestuia, al "democraţiei fără preaviz", în care ne aflăm şi în care ne complacem.
