Depunerea proiectelor pentru reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, prelungită până în 21 mai

14 mar. Companii-Afaceri
C.P.
Depunerea proiectelor pentru reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, prelungită până în 21 mai

Termenul de depunere a proiectelor pentru reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane a fost prelungit până la 21 mai, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a emis, marţi, ordinul de modificare a Ghidului solicitantului pentru proiectele de reducere a emisiilor de carbon în zonele urbane finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Este vorba atât despre apelurile de proiecte pentru regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi celelalte regiuni, cât şi despre cele dedicate Deltei Dunării.

Principalele modificări se referă mai ales la prelungirea perioadei de depunere a proiectelor până la data de 21 mai 2018, ora 12.00, precum şi la posibilitatea încheierii Acordurilor-cadru de parteneriat pentru colaborarea dintre administraţiile bazinale de apă şi solicitanţii de finanţare reprezentaţi de UAT (oraşul/municipiul/judeţul/comuna), în cazul în care proiectul prevede executarea unor lucrări de construire pe albiile şi/sau malurile râurilor.

Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro - contribuţia naţională.

Autoritatea de Management a programului func­ţionează la nivelul MDRAP, potrivit Agerpres.

Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 finanţează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

METROREX: Energie electrică de 13 milioane de euro
21 iun. A.M.


Uber:Mărire de salariu pentru şoferii cu vehicule electrice
21 iun. A.M.


NICOLETA MĂRUNŢELU, COFACE ROMÂNIA:"Piaţa autohtonă a metalelor - în creştere, în acest an"
21 iun. Emilia Olescu


OBSESII ALIMENTAREIaurtul - un "marker" al sănătăţii1
21 iun. ADRIAN-NICOLAE POPESCU


STUDIU:Ţara noastră necesită 70 de miliarde de euro pentru infrastructura de transport
21 iun.


Hackerii chinezi au atacat SUA!
21 iun. O.D.


SEPTIMIU STOICA, BRM:"Bursele noastre trebuie modernizate şi integrate cu celelalte pieţe europene"1
21 iun. A.V.


Preţurile alimentelor din ţara noastră, cele mai mici din UE
21 iun.


Primul complex rezidenţial La Gloire, investiţie de 2,5 milioane euro
21 iun. Adelina Toader


ŞTEFAN RADU OPREA, MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERŢ ŞI ANTREPRENORIAT: "Banii îi aşteaptă pe aplicanţii Start-up Nation 2017"
21 iun.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.