Gala BURSA 2018

DERANJAŢI DE PRACTICILE CONDUCERII COMPANIEI

Angajaţii Telekom de la noi vor să protesteze în faţa sediului din Germania

13 dec. 2017 Companii
E.O.
Angajaţii Telekom de la noi vor să protesteze în faţa sediului din Germania

Salariaţii Telekom aduc acuzaţii grave la adresa conducerii companiei, subliniind că urmează să meargă să protesteze în Germania împotriva practicilor pe care le aplică cei de la vârful Grupului.

Sindicaliştii din sectorul telecomunicaţiilor au trimis mai multe scrisori şefilor de la Deutsche Telekom, solicitând acestora să discute despre nemulţumirile angajaţilor.

Florin Bica, vicepreşedintele BNS - sectorul Telecomunicaţii, ne-a precizat: "Cei din conducere au refuzat orice fel de întâlnire cu noi, au preferat să aibă 22 de procese în instanţă, intentate de salariaţi, şi să facă fuziunea între cele două companii. În aceste condiţii, vom merge în Germania şi, cu ajutorul afiliaţilor noştri, sindicalişti din domeniu, vom protesta paşnic, cu mesaje pertinente din care să reiasă abuzurile ce se petrec aici. Mergem acolo pentru că totul se întâmplă cu acordul celor din vârful Grupului".

Într-una dintre scrisorile transmise de sindicalişti conducerii Deutsche Telekom se arată: "Aşa cum aţi mai fost informaţi, de mai bine de 3 ani, Deutsche Telekom din România a hărţuit şi a umilit salariaţii români prin concedieri ilegale, în special au fost concediaţi doar acei salariaţi care au avut curajul să îşi solicite drepturile sau să se opună cu demnitate la degradare umană şi profesională, acţiuni pe care conducerea dumneavoastră le promovează cotidian, şi astăzi. Aşa cum s-a constatat şi de către Inspecţia Muncii, conducerea Deutsche Telekom din România a încălcat în mod repetat legislaţia muncii pentru care s-au emis sancţiuni în consecinţă. (...) Conducerea Deutsche Telekom din România ne arată că agreează să plătească avocaţi care să hărţuiască salariaţii, în loc, cu mult mai puţini bani să işi plătească echitabil proprii salariaţi pentru munca lor; să se implice activ în demolarea structurii sindicale care a dovedit că apără interesele membrilor săi, unicul sindicat care a avut curajul să demaşte ilegalităţile conducerii Deutsche Telekom din România, în loc să avem un dialog social real în interesul părţilor pe care să îl consolidăm zilnic".

Subliniind că urmează să transmită o serie de informaţii presei, sindicaliştii din telecomunicaţii au precizat că sunt deschişi unui dialog social real, care să clarifice "cu înscrisuri doveditoare îngrijorările exprimate mai sus de organizaţia sindicală".

Reprezentanţii Telekom nu au răspuns apelurilor noastre, până la închiderea ediţiei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2018:ALRO, avans de 12% al cifrei de afaceri
15 nov. V.D.


Volkswagen mizează pe vehiculele electrice
15 nov. V.D.


PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2018:Vânzările Sphera Franchise Group au crescut cu 23,4%
15 nov. V.D.


PRIMELE 9 LUNI:Romgaz, profit net în scădere cu 14%
15 nov. P.E.


ACEA:Vânzările Dacia în Europa au crescut cu aproape 8%
15 nov. E.A.


BMW, Vodafone şi Ericsson cer UE condiţii pentru tehnologia 5G
15 nov. T.T.


PRIMELE 9 LUNI:Electrica, profit net de 315 milioane lei2
15 nov. P.E.


Rompetrol anunţă o creştere a cifrei de afaceri cu 44%
15 nov. E.M.


China dezvoltă o nouă generaţie de metrou inteligent
15 nov. A.V.


Ronaldo "driblează" bine şi în domeniul imobiliar
15 nov. DAN NICOLAIE





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.