DE LA SFÂRŞITUL ANULUI 2019:

Andreas Treichl pleacă de la şefia Erste Group Bank 6

14 sep. 2018 Bănci-Asigurări
E.O.
Andreas Treichl pleacă de la şefia Erste Group Bank

Treichl va fi înlocuit de Bernhard Spalt 

Bernhard Spalt îl va înlocui pe Andreas Treichl în funcţia de CEO al Erste Group Bank, a anunţat, ieri, banca austriacă.

Conform comunicatului de presă, Treichl va renunţa la conducerea Erste Group la sfârşitul anului 2019. Ieri, Consiliul de Supraveghere al grupului l-a numit pe Bern-hard Spalt să îl succeadă în funcţie pe actualul CEO al băncii. Bernhard Spalt a lucrat pentru Erste Group mai mult de 25 de ani, fiind numit în numeroase funcţii de conducere, atât la nivel de subsidiară, cât şi în cadrul holdingului. În prezent, Spalt ocupă funcţia de şef al riscului la Erste Group, filiala Erste Bank Oesterreich. Bernhard Spalt va demisiona din toate celelalte mandate înainte de a deveni CEO-ul adjunct al Erste Group, mişcare preconizată pentru mijlocul anului viitor. În urma exercitării funcţiei de CEO, Andreas Treichl va deveni preşedintele Consiliului de Su-praveghere al Fundaţiei Erste, cel mai mare acţionar al Erste Group.

"Poziţia de lider al Erste, care a evoluat de la o bancă locală la cel mai mare furnizor de servicii financiare din partea estică a UE, a fost munca vieţii mele. A fost şi dificil, dar şi plin de satisfacţii - şi sunt extrem de mândru că împreună cu cei aproape 48.000 de angajaţi am extins banca, am depăşit cu bine criza financiară şi am adus-o într-o situaţie chiar mai solidă pentru următorul stadiu al creşterii în era digitală. Este important pentru mine să fim recunoscuţi ca fiind nu doar una dintre cele mai performante şi mai moderne bănci din Europa, ci să ne concentrăm şi pe aducerea prosperităţii în regiunea noastră, dar şi clienţilor noştri. Sunt convins că Bernhard Spalt este exact persoana potrivită pentru a plănui drumul băncii în viitor.", a afirmat Andreas Treichl.

La rândul său, Bernhard Spalt a declarat: "Este o mare onoare să fiu solicitat să-i urmez lui Andreas Treichl la conducerea Erste, o bancă care îşi îndreaptă viteza pentru expansiune, nu în ultimul rând datorită concentrării noastre pe Europa Centrală şi de Est (CEE) şi a serviciilor şi a produselor inovatoare, cum ar fi platforma noastră bancară digitală George. În timp ce ne pregătim să celebrăm anul viitor cea de-a 200-a aniversare, datorită lui Andreas Treichl şi a colegilor noştri, eu preiau o bancă care priveşte înainte şi este bine poziţionată pentru a furniza clienţilor în viitor cele mai bune produse bancare".

De asemenea, Friedrich Roedler vorbeşte despre contribuţia pe care Andreas Treichl a avut-o pentru Grupul Erste:"Este greu să depăşesc rolul esenţial pe care Andreas Treichl l-a jucat în istoria Erste. Împreună cu echipa sa de management, a construit Grupul Erste ca fiind cel mai mare şi mai performant din Europa Centrală şi de Est, trecând atât prin perioade de creştere, în plină expansiune, cât şi prin provocări extraordinare. Acestea fiind spuse, avem aproape un an şi jumătate de colaborare strânsă cu Andreas Treichl şi echipa sa de conducere, pentru a ne asigura că avem o tranziţie uniformă şi că vom menţine ritmul de creştere al băncii în anii următori."

În urma mandatului său de director executiv, Andreas Treichl va deveni preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Fundaţiei ERSTE, cel mai mare acţionar al Erste Group, din 2020.


Opinia cititorului: 6
1.   Rödler, Treichl, Spalt 5,5 miliarde EUR shifting
mesaj trimis de The Brute în data de 14.09.2018, 10:25

Fara aceste personalitati contabilitatea bancara ar fi fost mai saraca in fantezii si Elemente neesentiale.Domnul Rödler este primul sef al unui consiliu de Supraveghere care nu aproba in mod efectiv:-) raporturile financiare ale EGB din 2014. Domnul Treichl vrajeste 5,5:miliarde din joben, pardon din pierderi de fuziune iar domnul Spalt ca Director de risc gireaza o firma lichidata in 2015...

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 14.09.2018, 17:08

Si mizeria nu se opreste aici. T

Spurny a fost scos din motive similare pe linie moarta, sub aripa protectoare a lui Treichl. 

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2018, 21:32

Herr Brute, trebuie sa recunoastem/sa recunosti ca Treichl a fost si "este pentru ERSTE" cel mai bun inotator in ape tulburi. 

Oricat i-ai copt-o ani de zile, trebuie sa recunosti ca nu i-a fost frica de "iarna Siberiana" si "cu avant proletar" a ajuns tocmai la Chisinau!!. Cati se pot lauda cu asemenea performanta?.

Deci, recunoaste; ai dat-o 'n bara. 

1.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2018, 21:34

In plus va primi o functie mai mult decat onorifica. Sa speram ca pensia plus peschesul ii vor ajunge pentru cumparaturile de subzistenta. 

1.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2018, 12:33

The Brute este mucles; a trebuit sa faca "ciocu' mic". Nu-i mai tin mistocarelile; cel putin in disputa cu Treichl/cu Erste. 

1.5.   ,5,5 miliarde nu e mistocareala (răspuns la opinia nr. 1.4)
mesaj trimis de The Brute în data de 23.09.2018, 16:35

la fel cum Erste Stiftung nu este consecventa in ceea ce priveste evidentierea profitului la Erste Group Bank. Oare ce este de comentat la ce ati spus Dvs....

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

Depozitarul Central a înregistrat fuziunea dintre Bancpost şi Banca Transilvania2
23 ian. I.M.


Euro atinge un nou nivel maxim istoric9
23 ian. E.A.


ROBOR la trei luni a crescut la 3,03%6
23 ian. E.A.


PIPEREA REACŢIONEAZĂ LA AFIRMAŢIILE LUI SUCIU:"ROBOR există în contractele de retail încă din 2005"5
23 ian. V.D.


PENTRU CĂ A ÎMPIEDICAT LIBERA CONCURENŢĂMastercard, amendată cu 570 milioane euro de Comisia Europeană
23 ian.


PIAŢA VALUTARĂEuro s-a apreciat la 4,7142 lei, leul atingând un nou minim istoric
23 ian. Mihai Iscusitu


PIAŢA MONETARĂDobânzile la depozitele overnight au scăzut la 1,75%
23 ian. Mihai Iscusitu


BNR REACŢIONEAZĂ DIN NOU ÎN SCANDALUL ROBOR:"Zamfir şi Piperea atacă reputaţia BNR, prin acuzaţii fără fundament"19
23 ian. Emilia Olescu


PIPEREA, DESPRE REORGANIZAREA AUTORITĂŢII PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR:"ANPC îşi riscă imaginea dacă îi înlătură pe comisarii care au controlat băncile"2
23 ian. Emilia Olescu


Dan Suciu, în legătură cu acuzaţiile aduse BNR4
22 ian. I.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.