Gala BURSA 2018

DOMENIUL BOGDAN,

Cel mai medaliat producător român de vinuri organice

20 iun. 10:03 Comunicate de presă
A.M.
(sursa foto: Twitter)
(sursa foto: Twitter)

Roze Cabernet Sauvignon, vin produs în 2017 de Domeniul Bogdan, primul producător de vin din România care practică vicitultură biodinamică, a câştigat medalia de aur la cel mai important concurs internaţional de vinuri biologice din lume, Millesime BIO. Recunoaşterea internaţională a calităţii vinurilor produse de compania românească a fost confirmată în prima jumătate de anului de încă şase medalii de argint şi bronz, obţinute la alte prestigioase competiţii internaţionale de profil, conform comunicatului remis redacţiei.

Lansată în 2011, compania Domeniul Bogdan este în prezent cel mai medaliat producător de vinuri organice din România. Compania deţine şi administrează 154 de ha de teren pe care se practică viticultură biodinamică din România, situate în Dobrogea, în cunoscuta podgorie Murfatlar D.O.C. După o investiţie însumată de peste 7 milioane de euro , începând din 2016 vinurile produse de Domeniul Bogdan au primit certificatul "biologic", conform normelor europene.

"Domeniul Bogdan s-a născut din pasiune şi din dorinţa de a bea un vin care să pună în valoare potenţialul excepţional al terroir-ului dobrogean şi care să redea României locul pe care îl merită pe harta vinurilor în lume. Timp de 50 de ani, industria vinului din România a fost preocupată de cantitate. După 1990, odată cu dispariţia pieţelor din fostul bloc comunist şi odată cu dezvoltarea gusturilor românilor, care au mers în străinătate şi au văzut ce înseamnă un vin de calitate, au apărut producători cu focus pe calitate. Salutăm prezenţa tuturor companiilor care pun accent pe calitate şi ne bucurăm că facem parte din acest grup pentru că, aşa cum nu se face primăvară cu o floare, brandul de ţară producătoare de vin de calitate nu se poate obţine dacă nu există suficienţi producători de vinuri de calitate", a declarat Bogdan Mihalcea, fondatorul companiei Domeniul Bogdan.

La doar doi ani de la lansarea companiei, alături de câţiva reputaţi consultanti internaţionali în domeniu, Bogdan Mihalcea s-a orientat către viticultura biodinamică, un trend care câştigă din ce în ce mai mult teren în străinătate, se mai arată în comunicat.

Viticultura biodinamică presupune stimularea activităţii vitale în sol, protejarea plantelor de boli, fungi şi buruieni prin lucrări specifice solului şi plantei, care exclud utilizarea de produse chimice de sinteză(ierbicide, fungicide, pesticide), stimularea biodiversităţii în vie(intercalarea culturilor de câmp, rotaţia culturilor intercalate sau cultivarea de plante aromatice între rândurile de vie) dar şi respectarea cu stricteţe a calendarului fazelor Lunii pentru alegerea momentului optim pentru diferitele lucrări în vie. Vinul biodinamic are la bază o filosofie de producţie care evită procesarea industrială, a explicat antreprenorul.

Primele distincţii au venit chiar de la cel mai important concurs internaţional de vinuri biologice din lume, Millesime BIO, care se desfăşoară în Provence şi la care s-au înscris aproape 1.500 de vinuri. "La Millesime BIO am luat aur pentru Roze Cabernet Sauvignon 2017 şi argint pentru Muscat Otonel 2017 şi Sauvignon Blanc 2017. La Chardonnay du Monde 2018, a doua competiţie din acest an, Franţa a acordat medalia de argint vinului nostru Domeniul Bogdan Chardonnay 2017 în timp ce la Premiile Internationale Decanter 2018, Anglia a onorat Domeniul Bogdan Fetească Neagră 2016 cu medalia de bronz. Ultimele două distincţii, de argint, au venit după Concursul Mondial de la Bruxelles 2018 vinurile medaliate fiind Chardonnay 2017 şi Riesling 2017" a explicat Ivona Dobre, director general Domeniul Bogdan.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Ediţia a treia - Smart Alliance Innovation
13 nov.


GDPR: Procedura de efectuare a investigaţiilor
06 nov. Cristina Bojică


Legea combaterii spălării banilor acuzată de neconstituţionalitate
31 oct. V.D.


De la ia cu flori la Flori de ie, o poveste ce ajunge pe ţărmul Eladei
30 oct.


BusinessMark lansează evenimentul "Romanian Food & Agribusiness Conference"
29 oct. A.S.


5 To Go şi-a îndeplinit obiectivele pe anul 2018
24 oct. T.T.


Epilepsy Challenge, cros în scop umanitar
24 oct. A.S.


România, un hub pentru schimburile comerciale dintre UE şi Japonia
24 oct. A.Z.


ZAREA 7 Stele, istoria ce merită povestită
23 oct. A.Z.


Mondelez lansează Halls pentru consumatorii români: un brand nou într-o nouă categorie
22 oct.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.