DUPĂ CE SCHAUBLE A DECIS SĂ PĂRĂSEASCĂ POSTUL DE MINISTRU

Jeroen Dijsselbloem se retrage din politică, dar rămâne preşedinte al Eurogroup

12 oct. Internaţional
F.A.

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup (grupul miniştrilor de finanţe din zona euro), a anunţat că părăseşte politica olandeză după cei 12 ani de ani în care a fost parlamentar şi după cei aproape cinci ani în care a fost ministru al Finanţelor, relatează The Associated Press, conform News.ro.

Dijsselbloem a anunţat, într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul Partidului Muncii (PvdA), că se va retrage din Parlament luna aceasta, dar că îşi va duce la final mandatul de preşedinte al Eurogroup, care se încheie în ianuarie 2018.

Domnia sa a spus că nu mai are "puterea de foc" să rămână în Parlament, în cadrul PvdA, în opoziţie, în următorii patru ani.

Partidul a "plătit (în alegeri) preţul" măsurilor dure de austeritate pe care el le-a impus, cu scopul de a ajuta economia olandeză să-şi revină după criza financiară, subliniază Dijsselbloem în scrisoare.

Partidul a obţinut doar nouă mandate în urma alegerilor parlamentare de la 15 martie, faţă de 38 de mandate, câte avea în precedenta legislatură, în Camera Inferioară a Parlamentului olandez, alcătuit din 150 de deputaţi.

Amintim că, luna trecută, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, a decis că va părăsi acest post, urmând să-l preia pe cel de preşedinte al Bundestagului (parlamentul federal). Schauble, în vârstă de 75 de ani, a deţinut timp de opt ani portofoliul finanţelor.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

VOCIRusia vrea să lovească dolarul cu o criptomonedă. Urmează China?
20 oct. CRISTIAN DOGARU


BURSELE DIN LUMEBursele europene scad din cauza tensiunilor politice din Spania
20 oct. A.V.


Guvernul spaniol va suspenda autonomia Cataloniei
20 oct. A.V.


Directorul London Stock Exchange va demisiona în 2018
20 oct. A.V.


SONDAJ REUTERSBCE va reduce volumul achiziţiilor lunare de active
20 oct.


Surse: "Siemens" închide unităţi ale diviziei "Power & Gas", disponibilizând mii de angajaţi
20 oct.


MACRO NEWSLETTER 20 Octombrie 2017
20 oct.


Favoritul la alegerile legislative din Cehia vrea să aibă un control mai mare asupra CEZ
20 oct. A.G.


Bursele europene au închis în scădere
19 oct. A.C.


Ryanair, Google & Edreams au ajuns la o rezoluţie cu privire la procedurile juridice
19 oct. A.C.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.