DUPĂ CE UN COPIL DE 10 ANI A ORBIT DE LA O JUCĂRIE CU LASER:

ANPC a aplicat 115 sancţiuni în valoare de 527 de mii de lei

22 aug. 17:26 Miscellanea
M.I.
ANPC a aplicat 115 sancţiuni în valoare de 527 de mii de lei

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la accidentul suferit de un copil de 10 ani care a orbit după ce s-a jucat cu o jucărie cu laser, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat cu privire la potenţialul pericol al acestor dispozitive existente pe piaţa din România, demarând controale la nivelul întregii ţări, transmite un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

Acţiunea de control a fost coordonată de către Direcţia Generală Control, Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, prin directorul general Paul Anghel, împreună cu profesioniştii de la Institutul de Fizică Atomică de la Magurele - Centrul de Tehnologii Avansate cu Laser (CETAL), care au verificat existenţa potenţialului periculos al indicatoarelor cu laser.

Controlul, desfăşurat în perioada 2 - 9 august 2019, a avut în vedere existenţa, în reţelele de comercializare, în depozite şi magazine, de indicatoare laser notificate prin Sistemul RAPEX ca produse periculoase, produse care utilizate în condiţii normale pot pune în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor contrar prevederilor OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (r2).

În urma acţiunii au fost controlaţi 305 operatori economici, 108 dintre aceştia săvârşind diverse abateri, au fost aplicate 115 sancţiuni, amenzile contravenţionale fiind în sumă de 527 000 lei, iar produsele neconforme au fost confiscate, transmite acelaşi comunicat.

Indicatoare laser au fost găsite în 24 de judete şi municipiul Bucureşti (57% din totalul de judeţe controlat): Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui, Suceava, Caraş-Severin, Hunedoara, Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare, Braşov, Galaţi, Constanţa, Tulcea, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Teleorman, Dolj, Gorj, Olt, municipiul Bucureşti şi Ilfov.

Horia-Miron Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a declarat: "Trebuie subliniat pericolul potenţial al acestor indicatoare cu laser dat de neconcordanţa între puterea laserului precizată pe ambalaj, conform etichetării corecte şi valoarea reală care rezultă din verificările efectuate de specialişti, care poate induce în eroare atât comisarii ANPC cât şi consumatorii.

Totodată, reamintesc consumatorilor ca indicatoarele cu laser nu sunt jucării. Părinţii trebuie să fie cu atât mai atenţi la aceste obiecte având în vedere că pe ambalajul produselor se regăseşte atenţionarea că acestea sunt interzise copiilor. Iar pentru adulţi, ambalajul conţine avertizări în legatură cu utilizarea indicatoarelor laser care poate fi periculoasă in general, indiferent de vârsta celui care le foloseşte".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Oferta investiţională a României - promovată în Italia
21 sep. M.I.


Ministerul Apelor şi Pădurilor, Romsilva şi ANAR participă la "Ziua de Curăţenie Naţională"
21 sep. A.I.


ANOFM:Peste 31.400 de locuri de muncă vacante la nivel naţional3
20 sep. I.M.


MAE: Tema despăgubirilor pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare - discutată cu preşedintele CEDO
20 sep. M.I.


DHL livrează Cupa Mondială de Rugby 2019 în Japonia
20 sep. M.I.â


Apple lansează iOS 13
20 sep. D.V.


Huawei a prezentat noile smartphone-uri Mate 30 cu aplicaţii proprii
20 sep. D.V.


Greva copiilor, sănătatea planetei, interesele adulţilor2
20 sep. Dan Nicolaie


PROIECT MINISTERUL FINANŢELOR: Solicitările pentru facilităţi fiscale pot fi depuse până la 16 decembrie
19 sep. M.I.A.


Exporturile de cereale au crescut cu 17,5% în primul semestru din 2019
19 sep. I.M.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.