DUPĂ SCANDALUL DIPLOMEI FALSE

Preşedintele directoratului Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, revocat din funcţie 12

20 sep. Politică
M.G.
Marius-Dănuţ Caraşol (Sursa foto: www.facebook.com/transelectrica)
Marius-Dănuţ Caraşol (Sursa foto: www.facebook.com/transelectrica)

Mircea Coşea: "Parchetul s-a autosesizat în acest caz"  

Claudia-Gina Anastase a preluat funcţia de preşedinte al directoratului

Preşedintele directoratului Transelectrica (TEL), Marius Dănuţ Caraşol, a fost revocat ieri din funcţie, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora şi-a falsificat CV-ul şi diploma de absolvire. Falsul în acte a fost confirmat de conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Ieri, Consiliul de Administraţie al Transelectrica s-a întâlnit de urgenţă, Caraşol fiind demis atât din funcţia de preşedinte al directoratului, cât şi din cea de simplu membru, "din preocupare pentru imaginea societăţii", potrivit unui comunicat al companiei transmis Redacţiei.

Totodată, funcţia de preşedinte al directoratului a fost preluată de către Claudia-Gina Anastase.

Mircea Coşea, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, a declarat, ieri, la Digi24: "Imediat ce ştirea aceea a apărut, am convocat o şedinţă de urgenţă a Consiliului de Supraveghere, asta a fost acum două sau trei zile. Domnul Caraşol a venit cu diplomele în original, noi le-am văzut. Sigur, hârtia era scrisă, nu puteam noi să ştim dacă este autentic sau nu. L-am rugat pe domnul Caraşol ca în termen de 24 de ore să vină cu o dovadă de la Politehnică că este corect. Dânsul nu a venit, a şi dispărut de altfel. Astăzi (n.r. ieri) am convocat de urgenţă o şedinţă a Consiliului pentru că această situaţie nu putea să mai continue. Gândiţi-vă că Transelectrica este societate de interes naţional de gradul zero, este de interes strategic, este listată la bursă şi riscăm nişte efecte economice negative. Ăsta a fost motivul pentru care am chemat Consiliul şi am hotărât revocarea în absenţa lui. Nu a venit, nu a răspuns la telefon".

Întrebat despre diploma pe care a prezentat-o fostul preşedinte al Transelectrica, Mircea Coşea a declarat: "Am fost sunat direct de doamna Ecaterina Andronescu, care e preşedinta Senatului Universităţii, care mi-a confirmat că este falsă".

Cu o zi înainte, Coşea spunea că i-a cerut lui Caraşol explicaţii. "Se jură pe tot ce se poate jura că totul este în regulă", afirma Mircea Coşea.

În plus, el a precizat ieri că procurorii s-au autosesizat în acest caz şi că Transelectrica nu va face plângere la Parchet împotriva fostului preşedinte al directoratului. Mircea Coşea a mai declarat că săptămâna viitoare va avea loc o altă şedinţă a Consiliului de Supraveghere în care se va analiza ce se întâmplă cu contractele semnate de Marius Caraşol.

"Am cerut grupului managerial o situaţie în detaliu a fiecărui contract", spune el, adăugând că Marius Caraşol a avut rezultate bune în funcţia de director.

Potrivit newsenergy.ro, doamna Claudia-Gina Anastase a ocupat funcţii de conducere atât în sectorul privat (2000-2009 - administrator societate de contabilitate), cât şi în sectorul public (2009-2010 - director coordonator adjunct la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Cluj; 2010-2012 - şef Serviciu Verificare Plăţi, în cadrul aceleiaşi instituţii). Claudia Anastase a mai ocupat funcţia de consilier local al PSD în perioada 2012-2016. Ea a fost numită tot la 21 decembrie 2018, ea făcând parte din garnitura venită la conducerea operatorului sistemului energetic naţional odată cu Marius Caraşol.

În urmă cu două zile, Edupedu.ro a publicat un răspuns oficial al UPB la o solicitare ce privea diploma CEO-ului TEL, ce afirma că aceasta este una falsă. Ministerul Economiei şi Consiliul de Supraveghere al companiei i-ar fi solicitat clarificări lui Caraşol încă de luni, când au apărut primele sesizări pe platforma Facebook despre diploma sa de inginer.

Marius-Dănuţ Caraşol a fost numit în fruntea directoratului TEL în 21 decembrie 2018, iar în luna iunie a acestui an i-a fost acordat un nou mandat interimar, pe o durată de şase luni.

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a anunţat ieri că se aşteaptă ca planul de investiţii al Transelectrica să fie realizat pe deplin, după revocarea lui Caraşol.

Bădălău a anunţat că a fost informat în legătură cu faptul că "membrii Consiliului de Supravghere au luat măsurile necesare pentru repararea reputaţiei Transelectrica, o companie de importanţă strategică, listată pe Bursa de Valori Bucureşti".

"Ministrul Economiei îşi exprimă speranţa că cei din conducerea companiei vor lua paşi rapizi pentru a consolida compania în perioada imediat următoare şi se aşteaptă ca planul de investiţii să fie realizat pe deplin", a mai transmis ministrul.


Opinia cititorului: 12
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2019, 07:14

Co-doi ca Leana.

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2019, 07:54

Ce pui de lele este si domnul profesor :

1. A avut rezultate bune ca director : nu despre asta e vorba ci de inselaciune si fals

2.TEL nu va depune pligere penala :pai cu salariul incasat necuvenit ca urmare a functiei detinute ca inginer diplomat fals cum ramane ? 

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2019, 05:01

TEL nu depune plingere.

Salariul s-a dus la sediu PSD, probabil.

Ma duc sa mai tiparesc o diploma, nu vrei si tu ? 

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2019, 08:38

Cati mai sunt ca el?Nu cred ca e singurul.Prea multi si-au luat diploma pe bani sau alte cadouri.

2.1.   mai sunt, mai sunt ... (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Vali în data de 22.09.2019, 23:34

cu siguranta nu e singurul , doar eu mai stiu vreo doi .

a fost un sistem al PSD (dar si al altor partide) de a pune viermalai din astia politici cu fete de politruci de anii '50 in functii de unde sa execute fara cracnire ordinele de partid !  

Neocomunismul si neobolsevismul e in floare!

Vajnicii continuatori ai PCR si puii lor nascuti din pacate vii ar trebui toti luati cu coasa in piept si cu ciocanul in cap!  

3.   PSD nu se poate dezbara de narav
mesaj trimis de Prostu satului în data de 20.09.2019, 09:12

Il inlocuiesc pe Carasol - care a fost 20 de ani electrician, deci chiar fortand lucrurile se poate spune ca macar avea ceva tangente cu domeniul - cu o distinsa doamna contabila, cu ceva experienta pe la dezvoltare rurala, plati de subventii si-altele asemenea.

Insa articolul ne ofera imediat si explicatia acestei aparente imbecilitati - doamna este cadru de nadejde al PSD, iar in ultima instanta asta-i singurul lucru care conteaza. Probabil e garantata Dancila. 

3.1.   Domnul Cosea e in Plus ca Supraveghetor (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de The Brute în data de 20.09.2019, 09:42

Cat poate sa i tararie fundul și cata incompetenta sa declare nu i cere nimic. Orice acționar poate da în judecata Tel fiindcă nu a avut un cadru de conducere competent, ba chiar a și exercitat concurenta neloiala prin faptul ca prin atitudinea sa a prejudiciat compania nefiind calificat pentru astfel de funcție de conducere.

Pe de alta parte electrician cu patalama pentru înaltă tensiune nu oricine poate prezenta un astfel de document.  

3.2.   jos cu neocomunistii! (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Vali în data de 22.09.2019, 23:36

psd=alde=pro romania=PCR

trebuie toti eliminati!  

IMEDIAT!

puii nascuti din pacate vii ai neocomunistilor trebuie rasi de pe fata pamantului!  

4.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2019, 11:51

Sa intelegem putin. Pentru minciuni mai grave, Kovesi a fost revocata din functie si lumea, inclusiv Bursa, se tavalea de durere si de jale. Pentru plagiat in teza de doctorat, la fel.

Si Kovesi dar si Carasol sunt niste mediocritati penibile.

4.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2019, 04:58

Eu sint confuz.

Carasol falsifica diploma si tu apreciezi asta. 

Kovesi este pe bune cea mai tare procuroare din Romania.  

Ori scrii din celula cu Dragnea ori nu vezi inexistenta legaturii intre TEL si justitie.

Ma duc sa beau ceva sa ma limpezesc. 

4.2.   ... (răspuns la opinia nr. 4.1)
mesaj trimis de Vali în data de 22.09.2019, 23:37

a compara pe kovesi cu carasol e de o hilaritate extrema....

mesajul 4. a fost scris de o batrana t* rfa pesedista 

5.   mai sunt viermi ca asta!
mesaj trimis de Vali în data de 22.09.2019, 23:31

e plin in sectorul energetic de viermi si rame politice ca asta ... pe asta Badalau de la PSD l-a promovat ... babalaul ala de la PSD si-a promovat omul ca sa ii execute ordinele de partid.

mai sunt oameni ca astia , niste porci infecti care trebuie taiati din organigrame (si nu doar de Sf. Ignat) fara mila!  

CAT DE SUS SI DE DEPARTE AR FI FOST ROMANIA FARA SCURSURILE ASTEA UMANE DE ORIGINE FETID-POLITICA!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!

Ar trebui toti eliminati indiferent de mijloace! T * rfele politice sa dispara sau sa moara!  

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

MIRCEA DIACONU: Iohannis s-a grăbit, nu trebuia să-l desemneze pe Orban premier fără să detecteze o majoritate
17 oct. V.D.


LUDOVIC ORBAN: Sper ca după învestirea guvernului, printre primele decizii să fie desemnarea comisarului european1
17 oct. V.D.


CNA:Radiourile şi televiziunile, obigate să asigure accesul în emisiuni al candidaţilor la prezidenţiale egal şi gratuit
17 oct. I.D.


FINAL DE MANDAT PENTRU PETRE DAEAEşecurile politicii agricole, aruncate pe umerii fermierilor
17 oct. GEORGE MARINESCU


REACŢIA LUI PETRE DAEA PE MARGINEA RAPORTULUI OLAF:"Fermierii din ţara noastră au lucrat şi lucrează corect"
17 oct. GEORGE MARINESCU


PREMIERUL DESEMNAT, LUDOVIC ORBAN:Peste 238 de parlamentari vor susţine viitorul Guvern2
17 oct. G.M.


Laura Codruţa Kovesi, înscăunată procuror-şef al Parchetului European
17 oct. I.Ghe.


ORBAN, DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU PMP: Nu avem divergenţe majore, sunt convins că ne vom înţelege
16 oct. D.V.


TOMAC, DESPRE VOTUL PMP LA ÎNVESTIREA NOULUI GUVERN:Îl vom stabili în grupul parlamentar al PMP
16 oct. D.V.


Parlamentul European amână votul pentru validarea viitoarei Comisii Europene
16 oct. V.V.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.