EDIŢIE SPECIALĂ DEDICATĂ ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI - ÎNTÂI DECEMBRIE

Ce ne spun 1 Decembrie 1918 şi Trianonul

01 dec. 2020 Politică
Ilie Bădescu
Ilie Bădescu
Ilie Bădescu

În 2020 s-a încheiat un ciclu secular. Anii 1918-1920 au marcat un triumf spiritual de amploare civilizaţională: în drumul lor spre dreptate şi libertate, popoarele Europei Centrale, mişcate de o energie morală şi un "pasionarism etnic" extraordinare, îşi atinseră ţinta trecând peste trei obstacole ce păreau insurmontabile: pandemia de gripă spaniolă (care a contaminat 500 milioane de oameni, 1/3 din populaţia lumii la epoca respectivă, în România pierind atunci de gripă circa 100.000 de persoane), războiul mondial şi imperiul de substituţie, în tripla sa înfăţişare: dualist, ţarist şi otoman.

Nimic nu i-a oprit din drumul lor pe transilvănenii şi bănăţenii care au alergat pe Câmpul lui Horea, înfruntând spectrul ucigătoarei epidemii, cu toate că figuri monumentale ale momentului, precum Regina Maria, fuseseră aproape doborâte de grozăvia bolii, iar unii chiar au pierit atunci, precum generalul Eremia Grigorescu.

La 100 de ani de la pragul acela, omenirea se află, iată, în faţa unei alte pandemii teribile prin efectele ei directe şi prin cele provocate de valul de frică indus de media pe toate canalele ei, şi, precum atunci, se confruntă şi azi cu spectrul unui imperium mundi, mai teribil decât imperiile cele vechi. Ca să înţelegem în profunzime semnificaţia datei de 1 Decembrie 1918 încununată prin Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920, ar fi necesare câteva lămuriri mai generale legate de înţelesurile legilor ascunse care guvernează dinamica societăţii omeneşti. Una dintre legile care au guvernat şi atunci dinamica masei umane pe întinderea a jumătate din continentul european este legea egalităţii ascunse şi a dreptăţii nepieritoare. Această lege este inteligibilă printr-o noţiune corelativă, cea de "densitate dinamică sau morală" (E Durkheim) "ascunsă", comprehensibilă prin analogie cu noţiunea din fizică de "masă ascunsă" a Universului.

Noţiunea de "densitate morală ascunsă" prin care definim fondul bun, comunitarist, moral, al oricărei societăţi, ne avertizează că oricât de strâmbă ar fi organizarea unei societăţi, ea nu poate anihila un tip de ordine mai adâncă, în care predomină deopotrivă dreptatea şi egalitatea. În orizontul acestei legităţi, oamenii se "pre-simt" egali unul cu altul, buni de la Dumnezeu, fraţi întru omenie, dar organizarea socială îi face inegali, îi împinge de la egalitate la inegalitate, de la bunătate la strâmbătate, la egoism şi răutate etc. Acelaşi om, în profunzimea lui este bun, egal întru fiinţă cu semenii săi, dar în actele lui adese­ori săvârşeşte răul. Explicaţia ţine de conflictul, când latent când manifest, dintre legea organizării ierarhic-inegalitare şi legea egalităţii şi a bunătăţii (dreptăţii), a faptului că, în fondul său (latenţa lui sufletească), omul este bun prin făptură (ca fiinţă creată de Dumnezeu), dar în manifestările sale ascultă de legile organizărilor sociale, inechitabile, injuste, ierarhice etc. În studiile comparative elaborate împreună cu sociofizicianul Joseph Livni am formulat ipoteza legii egalităţii ascunse conform căreia, istoriceşte, societăţile pornesc de la o stare originară de egalitate şi evoluează spre o stare de inegalitate, de la comunitarism şi egalitate la ierahie şi inegalitate.

Omul, deci, poate coborî în slujba păcatului, fără a-l pierde, prin aceasta, pe Dumnezeu în adâncurile sufletului său, adâncuri ca­re-i pot deveni ele însele aşa de teribil inaccesibile că putem mărturisi despre omul acela că e un "om fără suflet". Încât omul poate fi fără suflet, dar sufletul nu poate fi fără de Dumnezeu. Aceasta este una dintre descoperirile la care ne-a condus teoria latenţelor. Iar omul fără suflet e mort, a trecut de la viaţă la moarte chiar de aici, fiind încă dincoace de mormânt. Şi tot astfel se cuprinde în aventura vieţii lui putinţa trecerii de la moarte la viaţă: "Va veni ceasul. Acum este ...".

Organizările ierahice, precum cele ale imperiilor şi ale statelor de ocupaţie, au eliminat aproape complet ordinea societăţilor comunitariste sau covenantale, ale egalităţii şi dreptăţii nepierioare, care devine astfel una latentă, adânc scufundată în sufletul colectiv (năzuinţele popoarelor). Istoriceşte, societăţile au "evoluat" (fenomen involuţionar, de fapt) de la legea divină (ilustrată pe comunităţile biblice ale Vechiului Testament, guvernate de Legea orală) la legea umană, adică la un tip de organizare care se desparte de ordinea divină, bineplăcută lui Dumnezeu (descrisă prin legământ divin). Societăţile comunitariste (sau covenantale) sunt organizate pe baza şi după modelul comunităţilor libere. Acest tip de ordine a intrat în conflict cu organizările istorice ale societăţilor bazate pe principiul inegalităţii şi al ierarhiei dominatoare. Forme de ierarhie există şi în societăţile comunitariste doar că aici este vorba despre o ierarhie slujitoare nu despre una domina­toare. Principiul ierarhiei slujitoare este explicat de Iisus Domnul ucenicilor la Cina cea de taină, când Învăţătorul le spală picioarele ucenicilor Lui. O putem denumi şi societate a fraţilor. Ordinea bazată pe principiul frăţietăţii, al societăţii fraţilor (a celor de acelaşi neam biologic sau spiritual) nu poate fi anihilată, păstrându-se ca tendinţă latentă a sufletului omenesc oricât ar fi de strâmbă organizarea manifestă a vieţii sociale. Manifestările de credinţă, folclorul, mitologia, actul creator, în genere, preiau această tendinţă păstrătoare de fiinţă. Ceea ce strică istoria păstrează cultura adeverind propagarea prin vremuri a năzuinţelor secrete, adânc scufundate, ale popoarelor, ceea ce i-a îndrumat pe marii filosofi, în frunte cu Hegel şi Herder, să formuleze noţiunea de suflet al popoarelor, "volksgeist", adăpostit în duhul limbile naţionale şi în marile creaţii colective. Mitologia evocă ordinea divină stabilită în illud tempus, în aion, când cerul era unit cu pământul şi aştrii se mişcau (păşeau) printre oameni. Aceasta este starea alfa a societăţilor şi ea corespunde stadiului paradisiac al evoluţiei omenirii. Din clipa în care principiul alterităţii a fost interpretat şi folosit ca principiu al inegalităţii, s-a născut un tip nou de organizare bazat pe principiul dominaţiei în locul principiului slujirii, pe substituirea chipului cu masca (înfăţişarea) etc. Ordinea divină şi organizarea istorică au intrat în conflict. Ce înţeles are, din acest punct de vedere, data de 1 Decembrie 1918? Atunci s-a încheiat procesul istoric dintre statul dominator şi naţiunea dăinuitoare, adică dintre organizarea bazată pe principiul supunerii popoarelor faţă de ordinea ierarhică, dominatoare, a unei împărăţii şi ordinea bazată pe principiul egalităţii şi dreptăţii popoarelor. Pentru prima dată în istorie, translatio imperii, adică actualizarea ordinii vechi romane, bazată pe principiul cives romanus sum, al cetăţenilor egali, a preluat forma nouă a "patriei comune", patria communis, în locul formei vechi a imperiului de substituţie, cum l-a denumit Iorga. În partea a doua a războiului mondial patria communis a intrat în ciocnire directă cu imperiul şi a repurtat prima victorie a noului principiu naţional în istoria Răsăritului. În lupta dintre ordine şi organizare, dintre principiul dreptăţii şi principiul inegalităţii, a ieşit victorioasă ordinea divină şi acest triumf a fost confirmat prin cel dintâi model de "pace prin drept", cum o numeşte încă la 1848 N.Bălcescu, din istoria regiunii (prima pace prin drept a fost, pentru Europa Occidentală, cea de la Westfalia, de la 1648). În război se înfruntau principii opuse de ordine şi organizare a lumii: principiul naţional (al suveranităţii şi dreptăţii poporului) versus principiul imperialist (al subordonării popoarelor faţă de organizarea opresoare a imperiului) - naţiuni versus imperii -, principul ierahiei dominatoare, încorporat în statul vechi, contra principiului egalităţii comunitariste, încorporat în naţionalitate, în formaţiunile naţionale. D. Gusti, sociolog de geniu, a înţeles lucrul acesta atunci când a scris: "Anul 1919, scria D. Gusti, întemeietorul unei noi ştiinţe europene - ştiinţa şi pedagogia naţiunii -, va însemna o dată memorabilă în istoria universală. În acest an s-a dat sentinţa definitivă în uriaşul proces istoric între stat şi naţiune, care, deschis de decenii, s-a judecat în cursul războiului mondial. Asistăm la înscrierea unui însemnat capitol istoric: la o înmormântare şi la o înviere. Statul vechi, veşnic agresiv şi cuceritor, bazat, înăuntru şi în afară, pe simpla putere brutală, a murit, iar statul nou, întemeiat pe o idee, pe ideea naţională şi democratică, i-a luat locul. În esenţă, la baza războiului stăteau faţă în faţă două concepţii. Puterile centrale afirmau că statul este singura şi adevărata unitate socială, iar războiul mondial a fost ocazia de a ilustra această teză şi de a consacra deci sfârşitul epocii naţionalismului. Acestei concepţii tradiţionale, conservatoare, a statului, i s-a opus una revoluţionară, aceea a puterilor înţelegerii (s. n.), care afirmă că singura şi adevărata unitate socială este naţiunea şi nu statul. În lupta crâncenă dintre aceste două concepţii a ieşit victorioasă aceea a puterilor înţelegerii. Victoria finală a principiului naţional înseamnă începutul unei noi ere de legislaţie internaţională (...). Toate aspiraţiile naţionale bine definite - declară solemn Wilson în punctul 4 al mesajului din 12 februarie 1918 - vor trebui să primească satis­facţia cea mai completă. Întregul program al păcii, care s-a încheiat la Versailles, este cuprins aici (...). Astfel s-a născut o Europă nouă"1. În Carta Naţiunilor Unite "principiul autodeterminării este formulat ca Jus cogens, ca drept al popoarelor de a-şi stabili singure, în mod suveran, soarta şi regimul politic" etc.2

Anunţând cele 14 puncte ale Programului său, din 8 ianuarie 1918, Wilson afirma: "Aspiraţiile naţionale trebuie să fie respectate; poporul poate de acum să fie guvernat numai pe baza propriului său consimţământ. Auto-determinarea nu este o simplă expresie; ea este un principiu imperativ de acţiune"3. Principiul autodeterminării popoarelor a fost inclus şi în Carta Atlanticului. Iată ce citim în Clauza nr. 3 a Cartei Atlanticului: "În al treilea rând se respectă dreptul popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ sub care vor să trăiască; şi se respectă dorinţa ca drepturile suverane şi auto-guvernarea să fie restituite celor care au fost silnic deprivaţi de ele"4. Dincolo de limitele actelor şi documentelor conferinţelor internaţionale, principiul a fost reiterat, iată, cu sensul său complet, adică sub înţelesul de "autodeterminare a popoarelor". Rădăcina acestui concept trebuie căutată, precum am mai precizat şi precum se menţionează în exegezele riguroase, tocmai în documentele Păcii de la Westfalia (1648), atestând astfel nu doar o remarcabilă continuitate a conştiinţei juridice europene în materie de drept internaţional, ci şi un ax geopolitic şi geostrategic al ordinii europene şi transatlantice. Conceptul de suveranitate politică a devenit unul axial în spaţiul gândirii internaţionale a europenilor culminând cu Tratatul de la Trianon. Axul care leagă cele două tratate, de la Westfalia şi de la Trianon este unul dintre axele marii construcţii europene şi fără de acesta Europa s-ar dezaxa, adică ar aluneca sub riscul unor războaie identitare ca cele care au măcinat vreme de 30 de ani Apusul până la Pacea de la Westfalia. Fără de acest ax, Europa ar aluneca în turbulenţe şi finalmenete s-ar dezintegra ori ar trebui să reintroducă ordinea subimperialistă a vechilor imperii de imitaţie care au condus la cele două războaie mondiale. Chestiunea devine aşa de stringentă dacă ne uităm pe scena mişcării puterilor concurente pentru poziţii hegemonice, subimperialiste, fondate pe subalternizarea popoarelor. Ridicarea unora sau altora nu este nici măcar doar efectul distribuţiei puterii economice a respectivelor state, ceea ce ne arată că un stat- candidat la hegemonie se poate ridica prin încordări politico-militare cu sărăcirea popoarelor somate astfel să susţină asemenea încordări.

Trianonul şi lecţia lui se dovedesc, aşadar, esenţiale pentru prezentul şi viitorul Uniunii Europene. Trianonul nu este un aranjament regional, ci atestatul unui triumf european în legătură cu cea mai teribilă provocare a popoarelor prin elitele lor: organizarea păcii. Europa unită formată din naţiuni suverane a ieşit, nu întâmplător, din plebiscitul zilnic al popoarelor europene. Vreme de 100 de ani şi, dacă ţinem seama de faptul că la Pacea de la Westfalia a participat Principatul Transilvaniei, fiindcă Ungaria nu exista ca stat după Mohacs (1526), atunci putem spune că vreme de aproape 400 de ani, cu un platou în ultimii 100 de ani, România s-a situat între statele defensive ale acestei Ordo Europea Christiana în Răsăritul şi Centrul Europei. Acesta este înţelesul manifestărilor româneşti la 100 de ani de la 1 Decembrie 1918 şi de la momentul încheierii Tratatului de la Trianon, încât putem spune azi că centenarul naţional al Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 este confirmat de "centenarul internaţional"5 al unei păci încheiate la 4 iunie 2020 şi legitimate prin participarea celor trei Europe într-una singură: Europa Occidentală, America Europeană şi Europa Orientală (şi Japonia). Acest fenomen de consens transcontinental ne îngăduie să vorbim despre o sinteză pe care o putem denumi Europa Trianonului şi pe care o vom aniversa mereu, ca simbol al idealului identitar împlinit la 1 Decembrie 1918 şi adeverit acum 100 de ani, la 4 iunie 1920, prin voinţa consensuală a statelor Noii Europe la Versailles şi coborât în fraze clare în cadrul acestei capodopere a gândirii juridice mondiale care este Tratatul de la Trianon. Pe aceiaşi latură a densităţii morale profunde, trebuie subliniat că procesul de perpetuă construcţie lămuritoare a geografiei interioare a Europei după Trianon a datorat enorm ordinii eclesiale, ca sursă de simboluri, învăţături, ghiduri de conduită pentru elite, astfel că putem conchide alături de D. Gusti că la Versailles a triumfat odată cu suveranitatea naţiunilor şi ideea Bisericilor autocefale pe fondul unităţii de credinţă. În toată Europa Centrală şi în cele două imperii, ţarist şi austro-ungar, se acumulaseră stări noi, fenomene cu totul distincte, între care cel mai grav era îndepărtarea elitelor de ghidul spiritual creştin, ceea ce va crea terenul înaintării primelor formaţiuni ale secularismului6 a instaurării primului stadiu al nihilismului, care vor ecloza în cadrul marii deflagraţii a Revoluţiei din Octombrie, de esenţă anarho-nihilistă. Unitatea de neam a fost precedată, aşadar, în actele care însoţesc ciclul vieţii, de unitatea eclesială a celor de aceeaşi credinţă, comunitatea fraţilor în Hrisos, unitate care ni se descoperă astfel ca unitate precursoare7. Astfel înţelegem persistenţa ideii eclesiale inclusiv în mentalul paşoptiştilor, participarea decisivă a preoţilor şi a ierarhilor bisericii ortodoxe şi a celei greco-latine în toate momentele cheie ale istoriei poporului român8. În chestiunea consensului, Gusti face o remarcabilă precizare: "În timpul războiului mondial, unanimitatea lumii politice luase poziţie împotriva concepţiei imperialiste a puterilor centrale (s. n.) de apărare a dreptului vechi public, care cuprindea, pe lângă nedreptatea exploatării politice a naţiunilor şi nedreptatea protectoratelor statelor mici din partea statelor mari"9. Ori, dacă acesta este procesul obiectiv al istoriei, el trebuie să reprezinte baza interpretării obiective a "istoriei moderne a Transilvaniei". Fenomenul marelui război a fost, de fapt, dovada neputinţei imperiilor de a linişti insurecţiile naţiunilor central-europene ridicate împotriva cadrelor vechi, ale imperiilor de substituţie, care, pe lângă faptul că erau nedrepte, deveniseră cu totul parazitare şi cumplit de împovărătoare şi deci stânjenitoare pentru manifestarea liberă a popoarelor şi pentru creativitatea elitelor naţionale. Ciocnirea imperiilor şi simpla insurecţie a popoarelor n-ar fi putut conduce la o nouă ordine dacă aceasta n-ar fi existat deja în principiu, ca virtualitate spirituală în modelul ordinii de substrat întemeiată pe principiul dreptăţii şi al libertăţii colective. Aşa se face că atât personalităţile istorice cât şi forţele colective (de la elite la categorii sociale şi popoare întregi) trec, se strămută cu o viteză uluitoare, ca prin minune, din dispozitivele şi structurile imperiale de acţiune (administrative, militare etc.) în dispozitive şi structuri naţionale, atunci când împrejurările o cer (cum s-a întâmplat cu marii ardeleni în faza a doua a primului război mondial). Am denumit, în altă parte, acest fenomen densitate noologică, prin analogie cu cel de densitate morală a societăţii, termen construit de către sociologul Emile Durkheim10. Aceasta este ceea ce am denumit, mai sus, legea densităţii morale ascunse sau latente. Oare este întâmplător că într-o Vienă ameninţată de anarhia bolşevică, doi români, Maniu şi generalul Boeriu, vor restitui capitala, în deplină ordine, noii sale administraţii? "Ioan Boeriu, împreună cu Iuliu Maniu, au preluat comanda celor 60.000 de soldaţi români din fosta armată imperială, care erau singura forţă organizată din Viena ce fusese deja cuprinsă de febra unei revoluţii bolşevice. După ce au depus jurământul de credinţă faţă de naţiunea română, soldaţii lui Ioan Boeriu au ocupat Viena şi Praga. Au restaurat ordinea şi au predat puterea celor în drept, apoi au plecat spre Transilvania."11

Să reţinem, aşadar, că, în lumina abordării neo-analitice, orice cadru geopolitic este, totodată, un spaţiu semantic controlat de imagini, simboluri şi mituri geopolitice*, însă, dincolo de toate acestea, deasupra şi dedesubtul lor, persistă o unitate spirituală, care apără lumea şi popoarele de la derive fatale. Prin vehiculul acestor geografii interioare se trasează frontiere, după cum se pot întoarce şi vechi frontiere. "Frontierele sunt locuri ale memoriei, prin excelenţă, şi bifurcarea istorică invită la solicitarea memoriei, chiar dacă aceea a popoarelor şi a naţiunilor este accentuat selectivă"12. În ultimele două secole, cum remarcă geopoliticianul francez, M. Foucher, schimbările de frontieră au fost legate de război. "A face războiul, scria Ratzel la finele secolului al XIX-lea, înseamnă a-ţi plimba frontiera pe teritoriul altuia"13. În general, în materie de frontieră, intră în joc: actori (precum state, naţiuni, popoare), "chestiuni dureroase, reprezentări, percepţii şi discursuri asupra spaţiului"14. Problema nesesizată de Foucher este că aceste discursuri şi reprezentări falsificatoare se fixează adeseori în corpuri teoretice, îşi găsesc refugiul în teorii geopolitice, în stereotipuri etc., şi pot intra în conflict cu cadrele spirituale ale existenţei. Or, Sistemul Versailles şi Tratatul de la Trianon, cum bine demonstrează Gusti, consemnează victoria Ideii Naţionale şi triumful legii densităţii morale ascunse, mai exact confirmarea la suprafaţa a unui pasionarism moral pe cvare popoarele l-au păstrat în adâncurile lor sufleteşti ca avuţie netransferabilă şi nepieritoare.

1 - Cf. D. Gusti, Sociologia naţiunii, în Opere, vol. IV, p. 10.

2 - Chapter I - Purposes and Principles of Charter of the United Nations. Vezi ?i: Jörg Fisch (9 December 2015). A History of the Self-Determination of Peoples: The Domestication of an Illusion. Cambridge University Press. p. 118. ISBN 978-1-107-03796-0. ("It states that a people, based on respect for the principle of equal rights and fair equality of opportunity, have the right to freely choose their sovereignty and international political status with no interference")

3 - " February 11, 1918: President Wilson's Address to Congress, Analyzing German and Austrian Peace Utterances (Delivered to Congress in Joint Session on February 11, 1918)". http://www.gwpda.org/1918/wilpeace.htmlgwpda.org.. Descărcat pe 1 noi. 2018. ("Having announced his Fourteen Points on 8 January 1918, on 11 February 1918 Wilson stated: "National aspirations must be respected; people may now be dominated and governed only by their own consent. 'Self determination' is not a mere phrase; it is an imperative principle of action, which statesmen will henceforth ignore at their peril.")

4 - "Clause 3 of the Atlantic Charter reads: "Third, they respect the right of all people to choose the form of government under which they will live; and they wish to see sovereign rights and self government restored to those who have been forcibly deprived of them"). https://www.loc.gov/law/help/us-treaties/bevans/m-ust000003-0686.pdf (descărcat pe 1 oct 2018)

5 - Idea aparţine străluciţilor jurişti de la Academia Română, prof univ. dr. Alexandru Duţu şi dr. Tudor Avrigeanu, care au lămurit definitiv înţelesurile juridice ale celor două momente în cartea editată în 2020, fiind dedicată anului centenar al Trianonului. Cf. "Fundamentele dreptă?ii na?ionale. Tratatul de la Trianon şi conştiinţa juridică românească", Universul juridic, 2020.

6 - Secularismul se referă la noile tendinţe ale evoluţiei societăţilor europene între care şi cea definitorie pentru acest concept şi anume separarea statului de biserică. Chiar şi fenomenul acesta arată cât de mult datorează statul însuşi bisericii nu doar ca ghid spiritual ci şi ca tipar instituţional. Nu toate societă?ile admit un asemenea trend secularist. Lumea islamică i se sustrage, de pildă. În Arabia Saudită, "daily life is focused on Islamic religious rituals. Businesses close several times a day for 30 minutes or more at a time to allow for prayer. And in schools, approximately half of the school day is dedicated to teaching religious material. Almost all books published within the nation are religious books" (cf. https://www.thoughtco.com/secularization-definition-3026575). Asupra problematicii secularizării cf.: Inglehart, Ronald (2004). Sacred and Secular. Religion and Politics Worldwide. Cambridge University Press.

7 - Conceptul de "comunitate a fraţilor" în Hristos şi cu Hristos a fost propus de către Max Weber pentru a explica nota distinctivă a religiei creştine. Cf Max Weber, The Sociology of Religion, Beacon Press, 1993. Asupra unei prezentări etichetarde a teoriei lui Max Weber asupra comunităţii fraţilor cf si Roslyn Wallach Bologh, Love or Greatness, Max Weber and Masculin Thinking, Routledge, 2010, p 148

8 - Cum se ştie, statele voevodale au fost state de apărare a frontierei în faţa valului de otomanist şi de religiozitate islamică, şi astfel înţelegem apariţia figurilor de militari şi de martiri în personalitatea unor mari domnitori români, precum Sf Voevod Ştefan cel Mare, Sf Martiri Brâncoveni, Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache, sau prezenţa într-un moment de mare criză a Mitropolitului Miron Cristea în fruntea guvernului român.

9 - ibid, p. 27.

10 - Cf Emile Durkheim, La division du travail sociale, Plon, 1893

11 - https://m.rfi.ro/cultura-98388-pagina-de-istorie-generalul-ioan-boeriu-romanul-ocupat-viena-praga-budapesta

* România se află la intersecţia a trei sau patru mari curente geopolitice cu putere modelatoare asupra marelui spaţiu: a) curentul sintetic redat de geopolitica lui MackInder, conform căreia spaţiul românesc face parte din "Crescentul interior", sau, cu termenul lui Spykman, din Rimland; b) curentul ilustrat la vârf de geopolitica lui K. Haushofer, conform căreia, România este situată sub influenţa a cel puţin trei panidei: ideea pangermanică; ideea panslavă; ideea paneuropeană; c) curentul exemplificat de geopolitica "statului de dominaţie", emanaţie a celor patru imperii istorice din regiune; d) curentul pe care-l intuim în oglinda geopoliticii "Europei Comune" sau unite. Toate acestea înfăţişează, într-altfel, o Europă unită dar după modelul unei clădiri cu două etaje, iar ţările de la Vişegrad au cerut chiar o Europă rezidită la trei etaje. Acest model spaţial a mobilizat un consum uriaş de mituri şi imagini geopolitice. În general, grupurile care iniţiază un curent geopolitic pun în mişcare un asemenea aparat de mituri şi imagini geopolitice, de hărţi mentale, de simboluri şi naraţiuni abil filtrate în tipuri de discurs etc. La rândul lor, servitorii panideilor iniţiază şi proliferează o întreagă literatură subversivă la adresa miturilor, credinţelor, simbolurilor şi adevărurilor istoriei naţionale pentru a le şubrezi puterea de rezistenţă ş deci de luptă contra respectivelor panidei ş a subimperiilor care-ş fac o nouă încercare.

12 - Foucher, Michel (1991) Fronts et frontires. Un tour du monde geopolitique. Paris, Fayard, 2e edition, p. 472-73.

13 - ibidem

14 - Ibidem, p 473


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

PNL Argeş a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Ludovic Orban ca preşedinte al partidului
26 ian. G.U.


Klaus Iohannis, întâlnire la Palatul Cotroceni cu reprezentanţi ai UDMR în Guvern
26 ian. S.B.


RĂZVAN CUC, PSD:''Incompetenţa Guvernului pune România pe butuci''1
26 ian. G.U.


CĂLIN POPESCU TĂRICEANU:"Vă asigur că acest dosar este unul eminamente politic"3
26 ian. S.B.


ALEXANDRU RAFILA:"Trebuie să ajungem la 100.000 de vaccinări pe zi ca să ne putem atinge obiectivul"1
26 ian. J.P.


MINISTRUL MUNCII:"Majorarea pensiilor cu 40% e o iluzie"3
26 ian. J.P.


MINISTRUL MEDIULUI:"Vom semna săptămâna aceasta un protocol cu un institut de cercetare de la Măgurele pentru a măsura poluarea în Bucureşti"
26 ian. J.P.


TANCZOS BARNA:"Taxa poate fi o soluţie dacă vrem să reducem poluarea"5
26 ian. J.P.


PROIECTUL BUGETULUI DE STATFinanţarea investiţiilor - prioritară pentru Guvern1
26 ian. G.M.


CRISTINA PRUNĂ, VICEPREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR:"Neimpozitarea salariului minim - o necesitate"2
26 ian. G.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.