E.ON vinde restul acţiunilor la divizia Uniper pentru 3,76 miliarde de euro

Grupul german de utilităţi E.ON, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat luni că îşi va vinde restul acţiunilor pe care le mai deţine la Uniper, fosta sa divizie de producţie de energie pe bază de combustibili fosili, către grupul finlandez Fortum Oyi, informează Reuters.

Decizia confirmă acordul preliminar convenit de cele două părţi în luna septembrie a anului trecut, când E.ON a precizat că Fortum va face o ofertă de 22 de euro pe acţiune pentru toţi acţionarii Uniper, dublu faţă de preţul înregistrat de titlurile Uniper la acea dată, până la data de 11 ianuarie 2018. Această tranzacţie va aduce E.ON suma de 3,76 miliarde de euro pe care grupul german o va putea investi în reţele de ultimă generaţie şi regenerabile, potrivit Agerpres.

E.ON, una din cele patru mari companii germane de utilităţi, a decis să se separe de centralele sale pe bază de cărbune şi gaze naturale prin crearea diviziei Uniper în 2016, pe care ulterior a listat-o la Bursa de la Frankfurt. Uniper, cu sediul în Dusseldorf, a preluat centralele pe bază de combustibili fosili, activităţile de tranzacţionare a materiilor prime şi un sfert dintre angajaţii E.ON. În schimb, grupul E.ON se va concentra pe energiile regenerabile, reţelele de distribuţie şi serviciile personalizate de îmbunătăţire a eficienţei energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe pieţele energetice, progreselor tehnologice şi cererilor venite din partea consumatorilor.

Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Alvogen anunţă că se retrage din Europa de Est
21 apr. D.I.


Rompetrol Rafinare a prelungit un credit de 360 milioane de dolari
20 apr. D.I.


Şantierul Naval Constanţa a încheiat un acord de asociere cu Naval Group din Franţa
20 apr. D.I.


Air France negociază cu salariaţii încheierea grevei
20 apr. D.I.


TRANSGAZ A PIERDUT LICITAŢIAGrecia a acceptat oferta consorţiului condus de Snam pentru DESFA
20 apr. V.D.


ANCOM: Tarifele pentru portarea numerelor de telefon scad de până la 2,6 ori
20 apr.


BOGDAN CHIRIŢOIU:"2018 va fi un an foarte interesant pe zona ajutoarelor de stat"
20 apr. EMILIA OLESCU


STUDIU ESOP CONSULTING:"Birourile cu suprafeţe între 1.000-3.000 mp, cele mai închiriate, în 2017"
20 apr. R.R.


ÎN URMA INVESTIGAŢIEI EFECTUATEConsiliul Concurenţei recomandă reducerea tarifelor la electricitate
20 apr. E.O.


SĂPTĂMÂNA VIITOAREConsiliul Concurenţei va transmite CE opinia sa despre vânzarea Sidex
20 apr. E.O.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.