EUROSTAT:

România, pe primul loc la inflaţie

16 mai. 13:15 Miscellanea
V.D.
România, pe primul loc la inflaţie

România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, după 4% în martie, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat, care arată că la nivelul UE inflaţia a încetinit cu 0,1 puncte procentuale, la 1,4%.

Eurostat calculează rata anuală a inflaţiei ca variaţie a indicelui armonizat al preţurilor de consum într-o lună, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce rata lunară compară indicii din ultimele două luni.

Potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a continuat să crească în România, în luna aprilie. Astfel, rata anuală a inflaţiei a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care fructele proaspete s-a scumpit cu 13,9% faţă de decembrie 2017.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat săptămâna trecută că instituţia a revizuit în creştere, de la 3,5% la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3%, în scădere de la 3,1%, pentru decembrie 2019, în contextul în care excedentul de cerere a rămas foarte mare, ceea ce pune presiune pe deficitele externe, iar modificările fiscale dese fac dificilă atingerea unei ţinte a inflaţiei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Preţul energiei electrice pe bursă continuă să crească
20 aug. A.M.


România, al treilea declin lunar al lucrărilor de construcţii
20 aug. A.M.


RAR, PRIMELE 6 LUNI 2018:Aproape 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic
20 aug. A.M.


Jandarmeria Română: "Materialele folosite la protestul din 10 august sunt neletale"9
20 aug. V.D.


Eurostat: Românii, codaşi la cheltuielile pentru vacanţe
20 aug. V.D.


Proteste anunţate de sindicaliştii de la metrou
20 aug. V.D.


Aglomeraţie pe autostrada A1 Piteşti - Bucureşti
19 aug. V.D.


GPR: În urma percheziţiilor, au fost confiscaţi 5,3 milioane de lei
19 aug. A.M.


PRIMELE ŞAPTE LUNI ALE ANULUI:GPR: Aproape 32.000 de metri cubi de lemn confiscaţi 1
18 aug. A.M.


Castelul Wesselenyi din Jibou, scos la vânzare 4
18 aug. A.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.