EUROSTAT:

România şi Cipru, cel mai scăzut procentaj din UE la întreprinderile cu creştere ridicată

01 dec. 2020 Miscellanea
J.P.
România şi Cipru, cel mai scăzut procentaj din UE la întreprinderile cu creştere ridicată

Aproximativ 172.000 de companii din Uniunea Europeană erau clasificate în 2018 ca întreprinderi cu creştere ridicată, unde lucrau aproape 14 milioane de angajaţi, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Ele reprezintă peste o zecime (11,9%) din totalul firmelor active cu cel puţin zece angajaţi în UE.

În 2018, distribuţia întreprinderilor cu creştere ridicată varia considerabil în rândul statelor membre ale UE. Cel mai scăzut procentaj de întreprinderi cu creştere ridicată în rândul tuturor companiilor active cu cel puţin zece angajaţi se înregistra în România (2,6%), Cipru (2,7%, datele din 2016), Belgia (7,4%), Austria (8,5%), Danemarca şi Lituania (ambele cu 10,2%), iar cel mai ridicat în Grecia (16,9%), Olanda (16,3%), Spania (16,1%) şi Irlanda (15,8%).

În 2018, la întreprinderile cu creştere ridicată din România lucrau 219.946 angajaţi.

Cele mai multe întreprinderi cu creştere ridicată în UE erau în 2018 în sectorul serviciilor. Cel mai ridicat procent de întreprinderi cu creştere ridicată erau în sectorul ''Informaţii şi comunicaţii '' (18% din companiile active în acest sector), ''Activităţi de servicii administrative şi de suport'' (15,8%), "Transport şi depozitare" (14,1%) şi "Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice" (13,3%).

În UE, procentajul întreprinderilor cu creştere ridicată în rândul tuturor întreprinderilor active cu cel puţin zece angajaţi a crescut cu 3,3 puncte procentuale (pp) comparativ cu 2014 (8,6%). Similar, acest procentaj a crescut în aproape toate statele membre UE.

Cel mai semnificativ avans a fost înregistrat în Slovenia (de la 7,6% în 2014 la 14,6% în 2018, o creştere de 6,9 pp), Spania şi Olanda (ambele cu 6,6 pp).

În contrast, procentajul întreprinderilor cu creştere ridicată a scăzut în patru state membre: Letonia (minus 1,1 pp), Lituania (minus 0,9 pp), Belgia (minus 0,5 pp) şi Germania (minus 0,3 pp).

Întreprinderile cu creştere ridicată au un impact semnificativ în domeniul ocupării forţei de muncă. În 2018, aproximativ unul din cinci angajaţi ai companiilor cu cel puţin zece angajaţi lucra în întreprinderi cu creştere ridicată în Olanda (28%), Grecia (25,6%), Irlanda (23,7%), Portugalia (21,8%) şi Spania (21,4%). La polul opus, cel mai scăzut procentaj era în Cipru (4,5%, datele din 2016), Belgia (6%), România (6,9%), Austria (9%) şi Franţa (9,8%).


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Restaurantele şi cafenelele din Bucureşti, deschise până la ora 23:00
26 ian. G.U.


BOGDAN AURESCU, DESPRE CERTIFICATELE DE VACCINARE ANTI-COVID:''Trebuie să evităm orice abordare discriminatorie''
26 ian. G.U.


Centrul Pompidou din Paris, închis pentru renovări extinse, care vor dura trei ani
26 ian. G.U.


EXPERŢII SAS:2021 are toate premisele pentru a deveni anul fraudelor digitale
26 ian. G.U.


Daniel Băluţă anunţă că parcările publice de pe străzile Secerei şi Izvorul Rece intră în sistem de tarifare
26 ian. G.U.


26 IANUARIE, ÎN ROMÂNIA:Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 se menţine ridicat - 2877 noi cazuri
26 ian. S.B.


26 IANUARIE, PE GLOB:Infectaţi - cca. 100 milioane ; Decese - cca. 2,15 milioane1
26 ian. J.P.


130 de restaurante din Ungaria sfidează restricţiile şi anunţă că se vor redeschide în februarie
26 ian. A.P.


AstraZeneca respinge informaţiile despre eficacitatea scăzută a vaccinului său anti-Covid în rândul vârstnicilor
26 ian. S.B.


ÎNCEPÂND CU 1 MARTIERusia a aprobat majorarea taxei la exporturile de grâu
26 ian. G.U.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.