EVALUAREA NAŢIONALĂ

Rezultate previzibile, 73,5% dintre elevi au obţinut medii peste 5

20 iun. Cultură
O.D.
Rezultate previzibile, 73,5% dintre elevi au obţinut medii peste 5

Învăţământul autohton are parte de un nou moment al adevărului, după publicarea rezultatelor examenului de Evaluare Naţională înainte de contestaţii. Examenul a fost susţinut de peste 142.000 de elevi, dar nu toţi au motive reale de mândrie.

Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele, astfel: 73,5 % dintre elevii care au susţinut probele au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 5, un număr de 319 candidaţi primind media 10: "Situaţia statistică generală relevă că din cei 142.847 de candidaţi prezenţi, un număr de 104.972 de candidaţi a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) - 73,5%. Dintre aceştia, 319 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,8%: 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi".

Potrivit ministerului, la proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidaţi (83%), în timp ce 2.089 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece). La proba de Matematică 87.577 de candidaţi (61,3%) au primit note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10 (zece). Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Elevii de clasa a VIII-a au susţinut în perioada 5 - 7 martie simularea examenului de Evaluare Naţională şi mai puţin de 50% dintre ei au obţinut media generală peste 5. La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la Limba şi literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba şi literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obţinut note peste 5. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală şi în judeţul Cluj.

În 2017, rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională a fost de 77%, după contestaţii. La Limba şi literatura română, 121.315 candidaţi (86,1%) au primit note peste 5, iar la Matematică, 92.886 de candidaţi au avut note peste 5.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

Manualul unic pregăteşte generaţia dezinformată10
21 sep. Octavian Dan


Dosarul "diplome de licenţă fără studii": un nou lot, trimis în judecată
20 sep. O.D.


Manual "istoric" prin numărul de erori
19 sep. O.D.


EDUCAŢIEUniversitatea de Vest Timişoara a intrat în EUniverCities
18 sep. O.D.


Fostul ministru al Educaţiei, faţă în faţă cu discriminarea
14 sep. O.D.


Educaţia, între plata cu ora şi toaleta din curte1
12 sep. O.D.


EDUCAŢIEStartul în noul an şcolar a stat sub semnul lui: "facem şi dregem"!1
11 sep. D.N.


EDUCAŢIEAn şcolar nou, probleme organizatorice vechi
10 sep. Octavian Dan


EDUCAŢIEAngajaţii sunt nemulţumiţi că lipsesc mijloacele moderne de predare
07 sep. O.D.


Ministerul Educaţiei apelează, din nou, la erată
06 sep. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.