Exporturile de aer montan din Elveţia nominalizate pentru premiul "cel mai absurd transport"

19 aug. 2019 Miscellanea
I.D.
Exporturile de aer montan din Elveţia nominalizate pentru premiul "cel mai absurd transport"

O companie elveţiană care livrează în Asia aer îmbuteliat în Munţii Alpi se numără printre firmele nominalizate în acest an la câştigarea unui premiu care este atribuit pentru cele mai absurde transporturi de către Alps Initiative, un ONG care luptă împotriva transporturilor nesustenabile pentru mediu, transmite DPA.

Deşi societatea Swiss Air Deluxe susţine că produsul său este benefic pentru plămâni, inimă şi potenţă, ONG-ul Alps Initiative a subliniat luni că livrarea de aer montan din Elveţia unor ţări precum Thailanda produce "infinit mai mult" dioxid de carbon decât simpla respirare a aerului local.

Al doilea produs nominalizat la câştigarea acestui premiu nedorit, ce va fi atribuit în urma unui vot pe Internet, este apa Voss îmbuteliată în Norvegia şi, după ce este transportată peste 1.500 de kilometri cu ajutorul navelor şi camioanelor, ajunge în supermarketurile Migros din Elveţia.

Al treilea produs aflat în cursă este o şuncă fabricată din porcii crescuţi în Olanda, a căror carne este procesată în Italia după care este ambalată în Austria şi vândută în magazinele din reţeaua Aldi din Elveţia.

"Este nevoie de foarte multă atenţie pentru a evita produsele care nu contribuie cu nimic la îmbunătăţirea calităţii vieţii dumneavoastră", a declarat preşedintele Alps Initiative, Jon Pult, într-un comunicat de presă.

Toate companiile menţionate şi-au apărat însă produsele. Fondatorul firmei Swiss Air Deluxe, Markus Klinkmueller, a spus că dozele cu aer alpin contribuie de fapt la reducerea capacităţilor neutilizate de pe navele care se întorc în Asia după ce au cumpărat bunuri în Europa.

Reţeaua de magazine Migros a precizat, la rândul său, că peste 60% din apa pe care o vinde în magazinele sale provine de la izvoarele din Elveţia.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Tinerii români au posibilitatea să primească diplome în IT recunoscute în întreaga Uniune Europeană
20 feb. D.B.


MINISTRUL TRANSPORTURILOR: "Trebuie să luăm urgent măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru salariaţii Poştei"
20 feb. D.B.


LUCIAN BODE:"Guvernul a aprobat cadrul legal pentru acordarea compensaţiilor către operatorii de transport feroviar de călători"
20 feb. D.F.


MINISTRUL MEDIULUI:Vor fi plantate "de la zero" 2.500 de păduri noi, peste 1.000 de hectare de terenuri degradate şi vor fi completate 7.000 de păduri tinere
20 feb. D.B.


Registrul Comerţului a operaţionalizat registrul beneficiarilor reali ai companiilor din România
20 feb. D.B.


Real Estate & Construction Forum a ajuns la cea de-a X-a ediţie
20 feb. F.B.


Ministrul Adrian Oros s-a întâlnit cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti
20 feb. F.D.


FLORIN CÎŢU:Procedura de achiziţie a materialelor de prevenire a coronavirusului va fi finalizată în prima săptămână din martie
20 feb. D.F.


MINISTERUL CULTURII:Un milion de euro, pentru iniţiative bilaterale legate de Timişoara - Capitală Europeană a Culturii 2021
20 feb. D.B.


ÎN 2019:Insolvenţele au scăzut cu 22% faţă de anul precedent1
20 feb. I.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.