Facilităţile fiscale, motorul dezvoltării industriei IT 1

24 sep. 2019 Companii
G.M.

Facilităţile acordate de Guvern industriei IT ar putea duce la dublarea contribuţiei acestui sector de activitate la produsul intern brut, a afirmat, ieri, Ionuţ Simion, preşedintele AmCham România. Acesta s-a declarat nemulţumit de faptul că unii lideri politici au criticat scutirile fiscale acordate de Guvern în domeniul IT.

Ionuţ Simion a precizat: "Una ditre declaraţiile politice, legată de eliminarea facilităţilor fiscale în domeniul IT, a dus la o îngrijorare foarte mare la nivelul acestei industrii care acum reprezintă 6% din PIB-ul României. Dacă facilităţile fiscale vor rămâne în vigoare, odată cu dezvoltarea sectorului IT, activitatea aces-tuia poate ajunge la 12% din PIB, adică 24 miliarde de euro. Anularea facilităţilor fiscale în acest domeniu poate produce mai multe dezavantaje decât avantaje. În acest moment, dorim menţinerea scutirilor fiscale pentru domeniul IT şi introducerea unei astfel de măsuri şi pentru cercetare-dezvoltare".

În favoarea actualelor scutiri sunt şi investitorii din domeniul IT din ţara noas-tră. Mihai Faur, director financiar al companiei UiPath a declarat: "Stimulentul fiscal în IT a dus la creşterea salariilor în acest domeniu de activitate, în care noi suntem în competiţie cu giganţii americani Google şi Amazon. Dar, pentru a avea o dezvoltare mai amplă a activităţii în acest domeniu, pe plan naţional, este nevoie de introducerea unor scutiri fiscale şi pentru exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală rezultate din activitatea IT şi pentru domeniul cercetării-dezvoltării".

Amintim că, în ultimele luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban a declarat, în repetate ocazii, că una dintre primele măsuri pe care liberalii le vor lua după ce vor ajunge la guvernare va fi anularea facilităţilor fiscale acordate în domeniul IT.

În iunie, liderul liberal susţinea:"Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. IT-iştii câştigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un şofer de TIR care muncesc în condiţii extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit şi altul care încasează venituri semnificative şi altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuţie, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat".

La începutul lunii septembrie, Ludovic Orban a precizat că "nu este un capăt de ţară" ca şi IT-iştii să plătească impozitul de 10% pe venit. El a spus că menţinerea acestei facilităţi pentru programatori ar fi nedreaptă, inechitabilă faţă de ceilalţi 7 milioane de angajaţi care plătesc impozit pe venit.


Opinia cititorului: 1
1.   corect ..milogii
mesaj trimis de popovici în data de 24.09.2019, 10:17

Milogii care s au obisnuit cu pomana statului- ei si firmele in care activeaza

Un lucru corect a zis si catelul lui ciolanis 

"La începutul lunii septembrie, Ludovic Orban a precizat că "nu este un capăt de ţară" ca şi IT-iştii să plătească impozitul de 10% pe venit. El a spus că menţinerea acestei facilităţi pentru programatori ar fi nedreaptă, inechitabilă faţă de ceilalţi 7 milioane de angajaţi care plătesc impozit pe venit."

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

16 asociaţii critică Apple pentru noua politică pop-up de urmărire a utilizatorilor
04 iul. A.P.


Impact Developer & Contractor a finalizat programul de rascumparare demarat în 2019
03 iul. M.G.


SIF Transilvania vrea înlocuirea conducerii de la THR Marea Neagră şi modificarea formei de administrare
03 iul. M.G.


Daimler va prelua 3% din producătorul chinez de baterii Farasis Energy
03 iul. G.U.


Google este investigată de UE din cauza unei achiziţii de 1,87 miliarde euro
03 iul. G.U.


Boeing nu va mai produce modelul 747 Jumbo Jet
03 iul. S.B.


Grupul GFG analizează în continuare posibile achiziţii
03 iul. G.U.


Mark Zuckerberg nu cedează în faţa boicotului2
03 iul. S.B.


Apple lansează un site pentru Apple Card
03 iul. S.B.


Facebook va încuraja purtarea măştilor în aplicaţiile sale1
03 iul. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.