FAO:

"Preţurile mondiale la alimente au crescut pe ansamblul anului 2017 versus 2016"

11 ian. 14:16 Internaţional
Vlad Dobrea
"Preţurile mondiale la alimente au crescut pe ansamblul anului 2017 versus 2016"

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a coborât în decembrie 2017, comparativ cu luna precedentă, graţie scăderilor semnificative înregistrate la uleiuri vegetale şi produse lactate, a anunţat, astăzi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna decembrie 2017, acest indice a scăzut cu 3,3%, comparativ cu luna noiembrie, până la un nivel de 169,8 puncte, informează Reuters.

În pofida scăderilor înregistrate în ultimele luni ale lui 2017, media anuală a indicelui global al preţurilor produselor alimentare a fost de 174,6 puncte, în creştere cu 8,2% faţă de 2016, atingând, totodată, cea mai ridicată medie anuală de după 2014, chiar dacă pe pieţele internaţionale mâncarea este cu 24% mai ieftină decât în 2011.

Potrivit FAO, factorul principal care a stat la baza scăderii preţului global al alimentelor în luna decembrie a fost declinul de 9,7% al preţului la produsele lactate, pe fondul ofertei ridicate şi al cererii scăzute. Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2017, acest subindex este cu 31,5% mai mare decât în 2016.

De asemenea, preţul la uleiurile vegetale a scăzut cu 5,6% în luna decembrie, comparativ cu noiembrie, ca urmare a creşterii stocurilor de ulei de palmier, în timp ce preţul zahărului a coborât cu 4,1% de la o lună la alta.

În schimb, preţul cerealelor a rămas practic neschimbat, pentru a treia lună consecutiv, iar preţul la carne a scăzut uşor în decembrie comparativ cu noiembrie 2017.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Donald Trump s-a autoproclamat "un naţionalist"
23 oct. V.D.


PE FONDUL CRIZEI PROVOCATE DE MOARTEA JURNALISTULUI SAUDIT KHASHOGGI:Un forum economic începe, astăzi, la Riad
23 oct. T.T.


Şeful Eurogrupului crede într-un acord între Roma şi Bruxelles
23 oct. I.V.


PENTRU AMERICANII CU VENITURI MEDII:Trump vrea să reducă impozitele cu 10%
23 oct. I.T.


China inaugurează cel mai lung pod maritim din lume
23 oct. V.D.


Wall Street a închis în scădere
23 oct. T.T.


PARLAMENTUL EUROPEAN:Iohannis participă astăzi la dezbaterea privind viitorul UE
23 oct. V.D.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI,Bursele asiatice erau în scădere
23 oct. T.T.


Profitul Ryanair, afectat de greve şi de preţul ridicat al ţiţeiului
23 oct.


DIN CAUZA NIVELULUI SCĂZUT AL RINULUI,ArcelorMittal se confruntă cu o situaţie de forţă majoră în Germania
23 oct.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.