FĂRĂ SĂ-I COMUNICE MOTIVUL

Trump l-a demis pe secretarul de stat Rex Tillerson 1

14 mar. Internaţional
A.V.
Mike Pompeo, actualul director al CIA, va deveni noul secretar de stat al SUA.
Mike Pompeo, actualul director al CIA, va deveni noul secretar de stat al SUA.

Conform publicaţiei Zero Hedge, preşedintele SUA a avut păreri divergente cu Tillerson în privinţa programului nuclear al Iranului 

Preşedintele american Donald Trump l-a demis ieri, printr-un mesaj lansat pe platforma de microblogging Twitter, pe secretarul de stat Rex Tillerson, fără să-i comunice motivul.

Trump a informat că Tillerson va fi înlocuit cu Mike Pompeo, actualul director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA). Liderul de la Casa Albă a scris: "Mike Pompeo, directorul CIA, va deveni noul secretar de stat. Va avea o activitate formidabilă! Îi mulţumesc lui Rex Tillerson pentru activitate! Gina Haspel va fi noul director al CIA, prima femeie numită în această funcţie. Felicitări tuturor!".

Conform publicaţiei Zero Hedge, Trump le-a spus jurnaliştilor, ulterior anunţului de pe Twitter: "Îi doresc bine lui Rex Tillerson... Apreciez foarte mult angajamentul său şi îi doresc bine. Este un om bun. Ne-am descurcat destul de bine, chiar dacă nu am fost de acord cu anumite lucruri".

Zero Hedge mai scrie că, potrivit CNN, Trump îi ceruse lui Tillerson să demisioneze vineri, mai ales că voia ca Mike Pompeo să devină secretar de stat de câteva luni.

Totodată, sursa amintită susţine că preşedintele Trump a avut păreri divergente cu Tillerson în privinţa programului nuclear al Iranului.

La momentul anunţului făcut de Trump în privinţa demisiei, Rex Tillerson se afla într-un turneu în Africa, pe care probabil îl va încheia mai devreme.

În urmă cu câteva zile, Rex Tillerson a afirmat că Donald Trump a luat "de unul singur" decizia de a se întâlni cu liderul Coreeei de Nord, Kim Jong-Un, în contextul în care hotărârea a generat surprindere în Statele Unite, inclusiv în rândul funcţionarilor de la Casa Albă. Ca răspuns, Donald Trump a declarat că a luat "de unul singur" hotărârea de a-l destitui pe Rex Tillerson şi şi-a exprimat speranţa că acesta din urmă "va fi mai fericit acum".

Steven Goldstein, subsecretar de stat pentru Diplomaţie Publică şi Afaceri Publice, a declarat, citat de presa străină, că Donald Trump nu a avut nicio discuţie cu Rex Tillerson şi nu i-a comunicat motivul demiterii.

"Rex Tillerson intenţiona să rămână în funcţie", a spus Steven Goldstein, adăugând: "Secretarul de stat nu a discutat cu preşedintele şi nu cunoaşte motivele demiterii, dar este recunoscător pentru că a avut oportunitatea să fie în slujba ţării".

La finele lui 2017, surse citate de cotidianul The New York Times afirmau că Preşedinţia SUA a elaborat un plan ce urmărea înlăturarea din funcţie a lui Rex Tillerson, care a avut o relaţie tensionată cu Trump.

Tillerson a vrut să demisioneze şi l-a catalogat pe preşedintele Donald Trump drept "imbecil", în iulie 2017, ca urmare a disensiunilor privind anumite aspecte de politică externă, conform unor surse citate de NBC News şi Washington Post. După dezvăluirea informaţiilor, Rex Tillerson a declarat că nu a intenţionat să demisioneze.

Surse apropiate preşedintelui american ar fi spus, conform Zero Hedge, că "Tillerson nu îl susţinea pe Trump, iar secretarul de stat voia să gestioneze politica externă în maniera sa, fără Trump".

Rusia a avut o reacţie ironică la demiterea lui Rex Tillerson, în contextul în care această ţară a fost acuzată de mai multe ori de amestec în alegerile prezidenţiale câştigate de Donald Trump.

"Nu a acuzat încă nimeni Rusia că e vinovată de schimbările de posturi de la Washington?", a declarat, conform AFP, Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova.

Rex Tillerson a lucrat aproape 20 de ani în strânsă legătură cu Rusia, din funcţiile pe care le-a deţinut în fruntea gigantului petrolier "ExxonMobil".

În noiembrie 2017, Rex Tillerson a efectuat o vizită în România, unde a avut o discuţie cu ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi cu ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm.


Opinia cititorului: 1
1.   Donald Simpaticul
mesaj trimis de The Brute în data de 14.03.2018, 04:35

Titlul corect al cartii ar fi Fire with Fury. I-as propune sa editam cartea in Romania si sa o vindem la pachet cu America we deserve. Drepturile de Autor le va prelua integral Donald deoarece proza Fire and Fury nu este decat o copie ieftina a unui comics American pe nume MAD unde personajul principal Alfred E Neumann este ch aracterization drept the idiot boy.Lectorul German a fost constient de aceasta asemanare si pentru a nu fi considerata drept o aparitie stil Catavencu a omis traducerea in germana a expresia WHAT ME WORRY. Daca ne gandim si ca lectorul versiunii germane este publiicistul operei laureatului Nobel Canetti deducem usor ca saracul Wolff este folosit ca un naiv , acesta nefiind consultat niciodata pe perioada traducerii cartii:-)

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

ELVEŢIA: St. Gallen, al doilea canton care interzice vălul islamic
23 sep. V.D.


Franţa: manifest semnat în favoarea victimelor violenţei conjugale
23 sep. V.D.


Partidul Laburist doreşte noi alegeri
23 sep. V.D.


SONDAJ:Popularitatea lui Macron este în continuare în scădere
23 sep. V.D.


Moscova ar putea abandona un proiect spaţial important2
23 sep. V.D.


Papa Francisc critică grupările de extremă-dreapta antiimigranţi
23 sep. V.D.


MINISTRUL DE EXTERNE BRITANIC, JEREMY HUNT: "UE să nu confunde politeţea cu o slăbiciune"
22 sep. V.D.


Atentat în Iran: 24 de morţi şi zeci de răniţi
22 sep. V.D.


Theresa May cere Uniunii Europene "respect"
22 sep. T.T.


Angela Merkel sprijină măsurile de reducere a poluării
22 sep. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.