Fiat Chrysler plăteşte în SUA 9,5 milioane de dolari pentru soluţionarea litigiilor

29 sep. 12:15 Internaţional
J.P.
Fiat Chrysler plăteşte în SUA 9,5 milioane de dolari pentru soluţionarea litigiilor

Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a anunţat marţi că a ajuns la un acord în SUA, în valoare de 9,5 milioane de dolari, pentru a soluţiona investigaţiile autorităţilor de reglementare în cazul vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, a transmis Reuters, conform Agerpres.

Producătorul auto italo-american a fost anchetat de Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA (SEC) pentru că i-a dezinformat pe investitori deoarece nu le-a spus că a efectuat în 2016 doar o revizuire internă limitată a modului în care sunt respectate reglementările privind emisiile.

Reprezentanţii Fiat Chrysler nu au comentat decizia SEC.

În februarie 2016, Fiat Chrysler a realizat un audit intern care a confirmat că vehiculele sale îndeplinesc reglementările privind emisiile dar nu i-a informat pe investitori de nivelul limitat al acestui audit intern, precizează Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA. La acel moment, inginerii de la Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) şi de la Agenţia de protecţie a aerului din California (CARB) şi-au exprimat temerile în legătură cu sistemele de emisii ale unor vehicule diesel Fiat Chrysler.

În 2019, autorităţile de reglementare au stabilit că Fiat Chrysler a utilizat "dispozitive ilegale" pentru falsificarea rezultatelor testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Şi Daimler AG a anunţat luna trecută că a ajuns la un acord în SUA, în valoare de aproape trei miliarde de dolari, pentru a soluţiona investigaţiile autorităţilor de reglementare şi procesele intentate de proprietarii vehicule echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Sunt vizate 250.000 de camionete şi autovehicule de pasageri înmatriculate în SUA iar plângerile au fost formulate de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA), Departamentul Justiţiei, Agenţia de protecţie a aerului din California (CARB) şi Parchetul general din California.

Vehiculele diesel au început să fie verificate în SUA după ce în 2015 Volkswagen AG a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Până acum, Volkswagen a plătit peste 30 de miliarde de euro (33,3 de miliarde de dolari) pentru amenzi, penalităţi, costurile răscumpărărilor de vehicule şi alte litigii.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau a pagubelor produse motorului.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

FAUCI:"Până la începutul lui decembrie vom şti dacă un vaccin Covid-19 este sigur şi eficient"
26 oct. J.P.


Bursele asiatice au închis în teritoriu negativ
26 oct. S.B.


ANGELA MERKEL:"Urmează luni foarte grele pentru Germania"
26 oct. A.P.


JOE BIDEN:"Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru SUA, China este un competitor"
26 oct. A.P.


Populaţia intră în grevă generală la Belarus
26 oct. A.P.


BOOKING.COM:Reglementările UE ajută "rivalilor mai mici" să prospere
26 oct. J.P.


Ucraina critică Ungaria pentru amestec în alegerile locale
26 oct. A.P.


Vaccinul anti-COVID testat de Oxford a generat un răspuns imun bun la vârstnici
26 oct. J.P.


SĂRBĂTOARE LA SANTIAGOChilienii au votat rescrierea Constituţiei1
26 oct. A.P.


Bursele europene au deschis în scădere
26 oct. A.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.