Fifor s-a întâlnit cu Klemm, pentru a discuta evoluţia relaţiilor româno-americane în domeniul apărării

04 oct. 2017 Politică
Andrei Stan
Mihai Fifor (Sursa foto: Facebook)
Mihai Fifor (Sursa foto: Facebook)

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, pe agenda întâlnirii figurând şi discutarea evoluţiei relaţiilor dintre cele două ţări în domeniul apărării, potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort.

Sursa citată precizează: "Agenda întâlnirii a inclus continuarea şi aprofundarea unor teme de interes comun, precum evoluţia relaţiilor dintre România şi SUA în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic, şi necesitatea consolidării cooperării în regiune.

Ministrul român a adus în discuţie parteneriatul substanţial pe linie militară, concretizat prin numărul crescut al exerciţiilor în comun desfăşurate în ultima perioadă în regiune şi implementarea măsurilor adoptate în urma Summit-ului de la Varşovia".

De asemenea, Mihai Fifor a discutat cu ambasadorul Klemm despre concluziile vizitei oficiale întreprinse în SUA, diplomatul american apreciind vizita drept benefică de ambele părţi, precizează Ministerul Apărării Naţionale.

Ministrul Fifor a reafirmat invitaţia adresată secretarului american al apărării, James Mattis, de a vizita ţara noastră.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

CORIN ŞTEFĂNESCU:"PNL a devenit partidul denunţătorilor"
22 mai. M.D.


Fondurile europene şi pensiile, analizate de Iohannis
22 mai. Mihaela Dan


Orban, susţinut de PNL
22 mai. M.D.


Legea 303/2004, adoptată pentru a treia oară
22 mai. M.D.


CAMERA DEPUTAŢILOR:Meleşcanu - chemat la "Ora Guvernului"
22 mai. M.D.


ROVANA PLUMB:"Investiţiile în educaţie înseamnă investiţii în societate"
22 mai. M.D.


PAUL STĂNESCU:"PSD trebuie să se reverifice"
22 mai. M.D.


TRAIAN BĂSESCU:"Fuziunea cu UNPR devine toxică pentru partid"
22 mai. M.D.


FLORIN IORDACHE:"Avem o lege ce trebuie protejată"
22 mai. M.D.


Dragnea scoate un milion pentru Dăncilă19
22 mai. DAN NICOLAIE

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.