Filmul "Octav" aduce în prim plan tinerele talente

Eric Aradits (Credit foto: Adi Marinec)
Eric Aradits (Credit foto: Adi Marinec)

Lung-metrajul "Octav" aduce în prim plan tinerii talentaţi ai României, prin includrea în distribuţie a Alessiei Tofan şi a lui Eric Aradits. În vârstă de doar 10 ani, cei doi copii au manifestat un interes major pentru meseria de actor, încă de la o vârstă fragedă.

"Mie îmi place foarte mult să joc în filme pentru că acesta este visul meu, de când eram mică. Mi-a plăcut foarte mult rolul pe care l-am avut, emoţiile trăite odată cu Ana, personajul meu. Când ea simţea tristeţe, eu pur şi simplu intram în povestea vieţii ei şi replicile veneau automat, ca şi cum nu le învăţasem şi erau doar cuvintele mele", povesteşte Alessia Tofan.

Aceasta descrie întâlnirea cu Marcel Iureş ca "o aventură", care mereu îi aducea un zâmbet pe faţă când era supărată, adăugând că s-a înţeles bine şi cu toţi actorii de pe platoul de filmare.

În timp ce pentru Alessia filmul "Octav" reprezintă debutul în cinematografie, pentru Eric Aradits este al treilea proiect de acest gen. În "Octav", Eric interpretează ipostaza de copil a personajului principal masculin (jucat de Marcel Iureş la maturitate).

" Lui Octav casa părintească îi trezeşte amintiri plăcute, dar şi mai puţin plăcute. Însă în ansamblu, cred că Octav a fost un copil fericit. Mi-a plăcut mult să-l interpretez. Mai ales că adultul Octav e Marcel Iureş!", subliniază Eric.

"Am mai jucat în filme înainte de Octav, dar în scurt-metraje. Filmul artistic mi-a plăcut şi mai mult pentru că zilele de filmare au fost mai lungi, repetiţiile mai multe şi totul a fost făcut cu cea mai mare grijă. Vreau să fiu actor în viitor", completează Eric.

Tatăl lui, Andrei Aradits, nu a vrut să-l expună vieţii din spatele scenei de teatru şi film, conştient fiind, din proprie experienţă, de magia inefabilă şi ireversibilă pe care o poate exercita asupra unui copil. A sperat că va alege alt drum în viaţă. Însă, la primul casting la care au fost convinşi să meargă împreună, actorul a fost frapat de firescul comportamentului lui Eric, uşurinţa şi plăcerea deosebită cu care răspundea cerinţelor, în totală opoziţie cu orice alt domeniu în care i se solicita atenţia şi implicarea.

Eric a filmat primul lui scurt metraj, în regia lui Adrian Sitaru ("Excursie"), alături de actorul Adrian Tiţieni. După care a urmat un scurt metraj al studentei UNATC (pe atunci) Ştefania Maftei, fiica regizorului Alexandru Maftei şi a actriţei Dana Voicu.

Filmul "Octav" va avea Premiera de Gală pe 4 octombrie 2017, iar biletele sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim şi pe eventim.ro.

Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.

Teaserul filmului, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/33ERKW3Ot4Y

Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc şi pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav

Lung-metrajul "Octav", în regia lui Serge Ioan Celebidachi, este o coproducţie România - Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrînceanu-Celebidachi.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

EDITURA LITERA ORGANIZEAZĂMagic Library la Noaptea Cărţilor Deschise!
12 apr.


PIOTR JAKUĆ, PREMIO:"Recomandăm centrele specializate pentru schimbarea anvelopelor"
15 mar. C.P.


CAMPIONUL PODGORIEI COTNARI Ediţia 2018
16 feb. A.C


Flori de ie ajunge la The Bride Show în Dubai
08 feb. A.C


Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii previne: "O mulţime de chestiuni juridice pot interveni în încercarea de a recupera creanţele. Cum pot fi acestea soluţionate"
22 ian. A.C


Un studiu realizat de Cofetăriile Delice arată că românii consumă mai mult cozonac de Paşte decât de Crăciun
18 ian. Andreea Cuzub


De Ziua Micii Uniri, Galaţiul se uneşte în Flori de ie
17 ian. D.I


LA 25 DE ANI DE CARIERĂ MUZICALĂCornelia şi Lupu Rednic lansează albumul DVD "Maramureş, tărâm de basm"
16 ian. E.O


Bursa Română de Mărfuri (BRM) a împlinit 25 de ani de existenţă
12 dec. 2017


Asociaţia Naţională a Antreprenorilor a aniversat cinci ani de activitate
08 dec. 2017

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.