FLORIN GOLOVATIC (ASF):

Volumul de prime încasate a crescut de 6,5 ori în România, în ultimii 20 de ani

09 dec. 2019 Bănci-Asigurări
F.B.
Florin Golovatic (Sursă foto: Twitter)
Florin Golovatic (Sursă foto: Twitter)

Volumul de prime totale încasate era de 262 milioane de euro în 1999 în România, astfel că avem o creştere de 6,5 ori în ultimii 20 de ani, la 1,7 miliarde de euro, a declarat, luni, Florin Golovatic, director la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), relatează Agepres.

"În primele 9 luni din 2019, volumul total al primelor brute subscrise a fost de 8,13 miliarde de lei, volum în creştere cu aproximativ 9% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă anului anterior. Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale sunt în valoare de circa 6,46 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de acceaşi perioadă a anului anterior, iar PBS aferente asigurărilor de viaţă sunt în sumă de aproximativ 1,66 miliarde de lei, în creştere cu 5% comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut. 8,13 miliarde de lei prime brute subscrise reprezintă aproximativ aceeaşi sumă şi în volumul pe prime brute încasate, ceea ce, la un curs de 4,7 lei pe euro, ar însemna undeva la 1,7 miliarde de euro în această perioadă de 9 luni", a afirmat acesta, la Conferinţa anuală UNSAR.

Florin Golovatic a precizat că, în ceea ce priveşte distribuţia geografică, contractele cu valoarea acumulată cea mai importantă sunt realizate în Bucureşti şi Ilfov, 42% şi, respectiv, 52%, urmate, la o distanţă semnificativă, de regiunile Nord-Vest şi Centru.

Din totalul PBS pe segmentul asigurărilor generale, cele mai mari ponderi le deţin clasele: A10 - RCA, A3 - Casco şi A8 - incendiu şi calamităţi naturale.

Asigurările agricole au crescut cu 16%, asigurările de garanţii cu 38% şi asigurările de sănătate cu 31%, dar ponderea lor în total asigurări generale rămâne relativ scăzută.

De asemenea, el a spus că în urmă cu 20 de ani, în 1999, despăgubirile totale plătite însumau 116 milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 9 ori până în prezent.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

Euro s-a apreciat la 4,8357 lei
12 aug. A.P.


ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,00%1
12 aug. A.P.


ANALIZĂ FINANCIAL TIMES PENTRU PRIMUL VAL AL PANDEMIEI:Băncile globale au pierdut aproape un trilion de dolari din valoarea lor de piaţă4
12 aug. V.R.


PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a depreciat la 4,8347 lei
12 aug. Sabin S. Brandiburu


PIAŢA MONETARĂDobânda la depozitele overnight a stagnat la 2%
12 aug. Sabin S. Brandiburu


SUPLIMENTAR LA LICITAŢIA DE LUNIMFP a atras, ieri, 45 milioane lei de la bănci
12 aug. F.A.


PE FONDUL DETERIORĂRII MEDIULUI MACROECONOMIC, ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19Profitul Raiffeisen Bank a scăzut de la 384 milioane lei la 280 milioane lei4
12 aug. E.O.


FNGCIMM suplimentează cu 340 milioane lei plafonul acordat OTP Bank
11 aug. S.B.


Euro s-a depreciat la 4,8347 lei
11 aug. A.P.


ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,04%1
11 aug. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.