"Fox" plăteşte 32,5 miliarde dolari pentru postul britanic de televiziune Sky

"Fox" plăteşte 32,5 miliarde dolari pentru postul britanic de televiziune Sky

Grupul media "21st Century Fox", deţinut de Rupert Murdoch, a ajuns la un acord pentru preluarea grupului britanic "Sky", cu o ofertă care evaluează cel mai mare operator de televiziune cu plată din Europa la 32,5 miliarde de dolari, depăşind-o pe cea a rivalei "Comcast", transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Fox", care se aşteaptă să obţină săptămâna aceasta aprobarea din partea autorităţilor de reglementare din Marea Britanie, şi-a majorat oferta la 14 lire sterline per titlu, în timp ce precedenta ofertă era de 10,75 lire sterline pe acţiune. Noua ofertă reprezintă o primă de 82% faţă de preţul acţiunilor "Sky" în decembrie 2016, înainte de lansarea ofertei iniţiale a "Fox".

În aprilie, "Comcast", proprietarul postului american de televiziune NBC şi al studioului Universal Pictures, a depus o ofertă de 22 miliarde de lire sterline (31 de miliarde de dolari) pentru "Sky". Oferta "Comcast" evaluează o acţiune "Sky" la 12,50 lire sterline.

"Fox", care deţine deja 39% din grupul britanic, a precizat ieri că a ajuns la un acord privind tranzacţia cu comitetul independent al "Sky".

"Sky" operează în Marea Britanie, Austria, Germania, Irlanda şi Italia şi are 22,5 milioane de clienţi.

Trustul condus de familia Murdoch controlează în Marea Britanie publicaţii precum Times şi Sun, iar tranzacţia ar extinde controlul asupra influentului post de televiziune "Sky News".

Pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare, "Fox" a acceptat să-şi vândă mai multe active către "Walt Disney", inclusiv participaţia deţinută la "Sky".

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

BURSELE DIN LUMETon optimist pe bursele internaţionale
20 sep. A.V.


Directorul Danske Bank demisionează în plin scandal de spălare de bani
20 sep.


Băncile braziliene, anchetate pentru tranzacţiile cu criptomonede
20 sep. Alina Vasiescu


COMISIA EUROPEANĂ A STABILIT:"McDonald's" nu a încălcat legislaţia UE în cazul avantajelor fiscale obţinute în Luxemburg
20 sep.


Ankara înlesneşte dobândirea cetăţeniei turce pentru investitorii străini
20 sep.


Surse: Nestle, Unilever şi Coca-Cola au făcut oferte pentru o divizie Glaxo
20 sep.


Războiul comercial SUA-China nu se opreşte
20 sep. V.R.


Bulgaria se va opune eventualelor sancţiuni împotriva Ungariei
19 sep. V.D.


Bursele asiatice au închis în creştere
19 sep. A.T.


China dezminte orice amestec în alegerile americane
19 sep. V.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.