FSLI: "În 1.100 de şcoli va fi boicotată simularea examenului de evaluare naţională"

05 mar. Cultură

Sindicaliştii cer şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat 

Cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018, anunţă FSLI, precizând că angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două Camere din Parlamentul României, la solicitările lor.

Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor afirmă că susţin demersul cadrelor didactice, pe care le asigură de tot sprijinul pentru perioada următoare, adăugând că şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers, potrivit News.ro.

Solicitările sindicaliştilor transmise şi celor două Camere ale Parlamentului sunt: soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor; rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio - profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională "învăţământ", aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.

"În urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018", mai transmite FSLI, apreciind că este nevoie de unitate, de implicarea tuturor salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de apartenenţa sindicală, pentru a reuşi în aceste demersuri.

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 - 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

EVALUAREA NAŢIONALĂRezultate previzibile, 73,5% dintre elevi au obţinut medii peste 5
20 iun. O.D.


Ministerul îşi propune reducerea birocraţiei în învăţământ
19 iun. O.D.


Sindicaliştii cer ca profesorii să capete statutul de autoritate publică
15 iun. O.D.


OPINIICititul în parc până înţelegi3
15 iun. George Chiriţă


Evaluarea Naţională, 150.000 candidaţi au intrat în examen
12 iun.


Ministerul Culturii finanţează cercetările arheologice sistematice
30 mai. M.D.


Centenarul îşi pierde valoarea şi semnificaţia
14 mai. Mihaela Dan


ART SAFARI ÎŞI DESCHIDE ASTĂZI PORŢILEO lucrare Brâncuşi - estimată la o sumă din şapte cifre1
11 mai. ADELINA TOADER


Încă o cerere pentru demiterea ministrului Educaţiei
09 mai. O.D.


IOANA CIOCAN, EXPOZIŢIA ART SAFARI BUCUREŞTI:"Valoarea lucrărilor expuse la Art Safari - 10 milioane euro"1
08 mai. A consemnat ADELINA TOADER





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.