Funcţionari din Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, trimişi în judecată

03 ian. 13:56 Strategia Naţională Anticorupţie
Andreea Cuzub
Funcţionari din Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, trimişi în judecată

Doi funcţionari din cadrul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul au fost trimişi în judecată pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în legătură cu un concurs de angajare în minister, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În dosar a fost implicat şi ministrul ALDE Viorel Ilie, acuzat de instigare la comiterea acestei infracţiuni, însă Sentul a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale.

Potrivit DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, şi Zaharia Mihai-Cornel, angajat în minister, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Procurorii precizează că Ministerul a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată.

"Cu referire la concurs, au rezultat date şi probe că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant", potrivit sursei citate.

Potrivit procurorilor, proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017, iar în perioada 20 - 31 iulie 2017, Pop Felicia-Elena, la cererea demnitarului, a solicitat membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel, subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017.

Procurorii susţin: "La data de 28 iulie 2017, inculpaţii Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare aferente probei scrise, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă. În aceeaşi zi, directoarea de cabinet, inculpata Pop Felicia-Elena a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că, potrivit înţelegerii, ei au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidaţii favorizaţi".

Potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile.

"În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora", se mai arată în rechizitoriu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Procurorii precizează că Maria Alexandrescu, şi ea cercetată în dosar, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţie şi a primit pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni, cu amânarea aplicării pedepsei.

Procurorii mai susţin: "Faţă de numitul Viorel Ilie, senator în Parlamentul României şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, procurorii au solicitat încuviinţare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Prin hotărârea nr. 106/2017, adoptată la data de 03.10.2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Strategia Naţională Anticorupţie

ÎN DOSARUL DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI DELAPIDARE:Sechestru pe averea lui Carmen Adamescu
18 oct. I.I.


Juncker spune că noul buget al Italiei este "inacceptabil"
16 oct. V.D.


ÎN CIUDA AVIZULUI NEGATIV AL CSMAdina Florea, trimisă la Cotroceni pentru şefia DNA
16 oct. M.G.


ŞEFUL INTERPOL COSTA RICA:"Cu Udrea nu am avut niciun contact până la momentul reţinerii"
11 oct. T.I.


Începe judecarea apelului DNA în dosarul lui Toni Greblă
08 oct. E.E.


DEŞI ŢARA NOASTRĂ A FOST TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ,Combaterea spălării banilor nu a fost încă reglementată
08 oct. Gheorghe Iorgoveanu


RAPORT DNA:Peste 36.000 de persoane interceptate în 11 ani de activitate 3
06 oct. V.D.


INTERPOL COSTA RICA:Autorităţile române au două luni să obţină extrădarea
05 oct. E.M.


Elena Udrea va fi extrădată ?82
05 oct.


Elena Udrea şi Alina Bica, reţinute de INTERPOL3
04 oct. E.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.