Gala BURSA 2018

Germania: Procesul colectiv împotriva "Volkswagen", în noiembrie 1

Germania: Procesul colectiv împotriva "Volkswagen", în noiembrie

Federaţia asociaţiilor de consumatori din Germania (VZBV) şi clubul auto ADAC au anunţat, ieri, că vor da în judecată în data de 1 noiembrie producătorul auto "Volkswagen" (VW), în cadrul unui proces colectiv vizând manipularea emisiilor (Dieselgate), transmite Reuters, conform Agerpres.

Plângerea vizează vehiculele cu motoare diesel de tip EA 189, iar obiectivul este de a stabili că cei care au achiziţionat maşini VW au fost în mod intenţionat lezaţi în urma folosirii de către producătorul auto a unui soft pentru a eluda standardele de emisii poluante, a informat VZBV. Instituţia vrea să obţină compensaţii pentru cei aproximativ două milioane de proprietari de maşini diesel VW care nu sunt atât de prietenoase cu mediul cum sus­ţinea grupul auto atunci când consumatorii au făcut achiziţia.

"Volkswagen" a informat că posibilitatea unui proces colectiv nu modifică punctul său de vedere conform căruia nu există bază legală pentru consumatori pentru a face plângeri legate de scandalul emisiilor poluante în Germania.

Luni, grupul "Volkswagen" a fost dat în judecată de peste 1.600 de inves­titori, aceştia cerând daune de 9,2 miliarde de euro (10,6 miliarde de dolari) în urma pierderilor suferite ca urmare a scandalului Dieselgate.

Este vorba despre 1.670 de plângeri depuse de investitori, ca urmare a scăderii preţului pe acţiune, după declanşarea scandalului, în septembrie 2015.

Compania a plătit până acum amenzi şi penalităţi de 27,4 miliarde de euro.

"Volkswagen ar fi trebuit să informeze piaţa că a înşelat şi a generat ris­curi de miliarde", a spus Andreas Tilp, unul dintre avocaţii implicaţi.

"Volkswagen" face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul grupului "Volkswagen" este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.


Opinia cititorului: 1
1.   Superb!
mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2018, 06:16

"nu există baza legala..."

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

CE recomandă României să suspende implementarea legilor justiţiei2
13 nov. V.D.


Hillary Clinton ar putea candida la alegerile prezidenţiale1
13 nov. E.A.


DOINA PANĂ, VICEPREŞEDINTELE PSD:Trebuie să fim în UE, dar nu în genunchi12
13 nov. F.B.


Bursele europene au deschis în creştere
13 nov. E.M.


BERD:Transparenţa guvernamentală se îmbunătăţeşte în România
13 nov. A.P.


Italia, pregătită să refuze Comisia Europeană referitor la buget
13 nov. F.B.


Wall Street a închis în scădere
13 nov. E.M.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI,Bursele asiatice erau în scădere
13 nov. E.M.


Parlamentul European, rezoluţie privind statul de drept în România2
13 nov. F.B.


Conflictul din Gaza se reaprinde, sute de rachete lansate2
13 nov. F.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.