Greg Konieczny, FP: "Nu trebuie exclusă varianta listării Hidroelectrica în insolvenţă" 1

03 aug. 2015 Piaţa de Capital
A consemnat ADINA ARDELEANU
Greg Konieczny, FP: "Nu trebuie exclusă varianta listării Hidroelectrica în insolvenţă"

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, consideră că nu trebuie exclusă varianta listării Hidroelectrica în insolvenţă, deşi aceasta ar fi a doua opţiune.

Domnia sa apreciază că investitorii nu ar ocoli o astfel de ofertă.

"Mulţi dintre investitori, care ar fi «cumpărători naturali» pentru Hidroelectrica, sunt familiarizaţi cu situaţia, ştiu despre ce e vorba în această insolvenţă. Desigur, ar putea cere un discount la preţ, dar întrebarea este cât de ridicat va fi acest discount", ne-a spus domnul Konieczny, în cadrul unui interviu.

În schimb, Bogdan Stănescu, noul administrator special al Hidroelectrica, vede posibilă listarea companiei în cursul anului 2017, la aproximativ un an distanţă de la ieşirea din insolvenţă, după cum a declarat, săptămâna trecută, pentru ziarul "BURSA".

Referitor la afirmaţiile lui Bogdan Stănescu, domnul Konieczny ne-a transmis: "Atât Ministerul, cât şi FP sunt de acord că procesul de listare a Hidroelectrica, proces care a început deja, ar trebui continuat, deoarece acesta durează în medie 12 luni. Decizia referitoare la perioada exactă a listării ar trebui luată la scurt timp după ieşirea companiei din insolvenţă".

Domnia sa a mai adăugat: "Salutăm comentariile referitoare la implementarea OUG 109/2011 şi sperăm că procesul de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica va demara cât mai curând".

Reporter: La începutul anului, aţi preconizat un 2015 fără listări. Speraţi totuşi la vreo surpriză în acest an?

Greg Konieczny: Cu siguranţă nu vor veni IPO-uri noi din partea Guvernului, nu ştiu ce fac companiile private, nu am auzit nimic despre vreo ofertă importantă care să vină pe piaţă. Nu sunt mândru că am avut dreptate, este o poveste tristă, mai ales că există un momentum foarte bun pe piaţa românească, performanţa bursei comparativ cu altele din regiune a fost bună, dar din păcate toate pieţele au nevoie de sânge nou.

Reporter: Vă aşteptaţi să vedeţi "sânge nou" la anul, datorită faptului că este an electoral?

Greg Konieczny: Sperăm ca anunţul domnului Ponta, din primăvară, referitor la agenda Guvernului privind listările să aibă urmări. Este suficient timp să înceapă pregătirea ofertelor pentru a putea fi executate anul viitor.

Piaţa aşteaptă Hidroelectrica. Acesta este probabil cel mai important eveniment de anul viitor.

Reporter: Când vă aşteptaţi să aibă loc?

Greg Konieczny: Sper ca în prima jumătate a anului viitor. Semnul de întrebare este când se va încheia procesul de insolvenţă.

Reporter: A existat zvonul că s-ar putea încerca o listare în insolvenţă. Cum comentaţi?

Greg Konieczny: Cred că nu trebuie exclusă această variantă. Desigur, opţiunea numărul unu este să fie listată după ieşirea din insolvenţă. În câteva luni, am putea avea unele estimări privind durata acestui proces de insolvenţă. Există voci negative, care spun că ar putea să mai dureze doi -trei ani. În acest caz, opţiunea a doua - listarea în insolvenţă - ar trebui luată mai în serios, deşi sunt de acord că nu este ideală.

Reporter: Cum ar privi investitorii instituţionali o astfel de încercare? Ar veni la o ofertă a unei companii în insolvenţă?

Greg Konieczny: Da. Un motiv este că noi am făcut marketing pentru Hidroelectrica de ani de zile. Mulţi dintre investitori, care ar fi "cumpărători naturali" pentru Hidroelectrica, sunt familiarizaţi cu situaţia, ştiu despre ce e vorba în această insolvenţă. Desigur, ar putea cere un discount la preţ, dar întrebarea este cât de ridicat va fi acest discount.

Reporter: Autorităţile vor fi probabil foarte atente la stabilirea acestui discount, având în vedere lupta anticorupţie care se desfăşoară în ţara noastră.

Greg Konieczny: Lupta anticorupţie este ceva foarte pozitiv. Acesta este mesajul pe care îl transmitem investitorilor, că ar trebui să rezulte o transformare a ţării, în urma acestui proces. Între timp, vedem că multor oficiali de stat le este frică să ia decizii, ceea ce este o reacţie naturală. Dar, şi alte ţări au trecut prin aceeaşi situaţie, iar procesul de decizie a fost reluat, ceea ce se va întâmpla şi în România.

Reporter: Cum s-a modificat percepţia investitorilor străini asupra pieţei de capital româneşti, în ultima vreme?

Greg Konieczny: Cred că interesul se menţine. Listarea Fondului Proprietatea la Londra a adus interes suplimentar pentru România. A fost un eveniment unde investitorii au auzit din nou de piaţa de capital româ-nească. Aşa cum am spus, cred că evoluţia bursei locale este mai bună decât în alte state din regiune şi investitorii văd asta. Dar, este nevoie de IPO-uri.

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia Fondului Proprietatea la Londra, după aproape trei luni de la listare? Care sunt efectele vizibile deja?

Greg Konieczny: Principalul motiv pentru care ne-am listat a fost să aducem Fondul în locul unde investitorii fac cumpărături de obicei şi să lărgim baza de investitori. Asta s-a întâmplat deja, aşa că există semne pozitive. Dovada este faptul că facilitatea GDR a fost aproape în totalitate utilizată, ceea ce înseamnă că există cerere şi că a fost decizia corectă. Sperăm ca, în timp, să se reflecte şi în preţuri mai mari şi discounturi mai mici. De la început am spus că este o evoluţie, nu o revoluţie. Până acum, suntem mulţumiţi de rezultate.

Reporter: Care sunt motivele pentru care nu aţi reuşit să îndepliniţi condiţia reducerii discountului sub 15%, impusă de acţionari?

Greg Konieczny: Sunt o serie de motive. În primul rând, listarea la Londra a avut loc cu întârziere. Era plănuită pentru noiembrie 2014, dar nu ne-a fost permis să o facem atunci (n.r. ASF nu a aprobat regulamentul pentru titluri de interes), aşa că a trebuit să schimbăm instrumentele în GDR-uri. Listarea a avut loc târziu, raportat la perioada de măsurare pentru îndeplinirea criteriilor.

Un alt motiv este întârzierea IPO-urilor, în special al Hidroelectrica. Apoi, situaţia macroeconomică din regiune nu ne ajută. Din cauza problemelor din Grecia, Ucraina, investitorii au devenit sceptici faţă de această parte a lumii. Nici instabilitatea politică nu ne-a fost favorabilă, cu siguranţă.

Pieţele se mişcă în cicluri, trebuie să acceptăm asta. Nu am îndeplinit criteriul legat de discount, dar l-am îndeplinit pe cel legat de VAN/acţiune. Rezultatul este unu la unu. Nu este aşa de rău, în condiţii de piaţă dificile.

Reporter: Credeţi că acţionarii vor înţelege asta?

Greg Konieczny: Sperăm.

Reporter: Vă doriţi un alt mandat de administrare a FP?

Greg Konieczny: Da. Va trebui să semnăm alt contract de administrare, din cauza implementării legii administratorilor de fonduri alternative, care a fost aprobată de Parlament.

Reporter: Fondul Proprietatea nu a mai fost atât de vocal, în ultima vreme, referitor la activitatea companiilor de stat în care este acţionar şi la implementarea managementului privat. Care sunt motivele?

Greg Konieczny: Nu s-a schimbat nimic în legătură cu abordarea noastră activă. Noi am luat măsuri, unele au apărut în presă, altele nu.

De exemplu, am început acţiuni împotriva CE Oltenia. De asemenea, ne uităm la subsidiarele Electrica. Avem acţiuni legale împotriva administratorilor pentru semnarea contractelor cu Electrica pentru anumite servicii, care au fost oricum contestate de Curtea de Conturi.

Nu am scăzut ritmul.

Adevărul este că suntem foarte dezamăgiţi de lipsa de acţiune a Guvernului, în legătură cu implementarea OUG 109/2011 (privind guvernanţa corporativă). A fost făcută doar la nivelul Ministerului Economiei. Acum avem un nou ministru al Transporturilor, sperăm ca lucrurile să se îmbunătăţească.

Din cauza schimbărilor frecvente, este dificil să avem un dialog.

Reporter: În ce stadiu este listarea Salrom?

Greg Konieczny: Este o întrebare bună. Listarea ar fi relativ uşor de făcut, ar fi nevoie numai de aprobarea statului în Adunarea Generală a Acţionarilor. Noi ne vom ocupa de restul, pentru că plănuim să vindem o parte din deţinerea noastră.

Ne-am oferit să acoperim cheltuielile legate de listare.

Adunarea Generală este programată în august, cu acest punct pe ordinea de zi. Sperăm că, de data aceasta, Ministerul va fi de acord cu listarea, pentru că va fi şi în beneficiul statului.

Reporter: Au existat schimbări la nivelul conducerii Salrom, recent.

Greg Konieczny: Da, reprezentantul nostru în board a rămas, Ministerul şi-a schimbat reprezentanţii săi. Este şi un nou CEO. Trebuie să lucrăm cu toţi aceştia. Salrom este un exemplu unde nu s-a implementat guvernanţa corporativă aşa cum trebuia. Insistăm pentru asta.

Reporter: În ce stadiu este vânzarea pachetului din Petrom?

Greg Konieczny: Lucrăm la asta, nu am abandonat ideea. Când vom avea detalii, veţi auzi de ele.

Nu se poate întâmpla nimic pe timpul verii.

Reporter: Comisia Europeană pregăteşte proiectul Uniunii Pieţelor de Capital, în 2019. Ce rol vedeţi pentru BVB, în această uniune?

Greg Konieczny: Nu ştiu exact care va fi structura acestei uniuni. Cred că ideea principală este integrarea pieţelor şi uşurarea accesului investitorilor. Dacă acesta este cazul, cu siguranţă, BVB ar trebui să beneficieze. Pentru mulţi investitori, problema principală în a cumpăra acţiuni Fondul Proprietatea este accesul la piaţa din România şi costurile.

Reporter: Care este planul de acţiune al Franklin Templeton pentru a doua jumătate a acestui an?

Greg Konieczny: Vrem să creăm valoare pentru acţionari. Despre detalii, va trebui să ne urmăriţi ca să le aflaţi. Nu le pot împărtăşi acum.

Reporter: Vreţi să surprindeţi.

Greg Konieczny: Nu vrem să aducem prea multe surprize, dar nici nu putem da prea multe detalii. Ne menţinem strategia, care este cunoscută. Nu pot comenta mai mult.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de preacurviosul Comisarie în data de 03.08.2015, 00:18

Konieczny ar fi în stare să spună că Ponta este cel mai bun premier, dacă asta i-ar crește prețul la GDR pe LSE. El și Sobolewski sunt doi polaci veniți să facă bani grei pe prostia românilor. Vor manipula fără scrupule și fără ezitare orice poate fi manipulat.

Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

SIF-urile au ajuns la active nete de 1,82 miliarde euro
23 ian. Jan Pricop, Director executiv AAF


"GetBack Recovery" lansează o emisiune de obligaţiuni pe care o va lista la BVB
23 ian. A.I.


DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI,Salt de aproape 8% pentru indicele BET
23 ian. ANDREI IACOMI


Consiliul ASF decide astăzi dacă îl avizează pe Adrian Tănase ca CEO al BVB
23 ian. A.A.


BVBTranzacţii "deal" de 47 milioane de lei cu acţiunile Banca Transilvania
23 ian. A. I.


Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv, pe un rulaj de 19,9 milioane euro
22 ian. D.I


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Lichiditate de 5,3 milioane de euro pe BVB
22 ian. D.I


Indicii BVB au deschis în creştere
22 ian. A.C


BROKERII:"Continuarea distribuirii dividendelor suplimentare ameninţă capacitatea companiilor energetice de a investi"4
22 ian. Andrei Iacomi


ROMCAPITAL, SUSPENDATĂ DIN PIAŢĂ TIMP DE DOUĂ LUNISurse: "Suspendarea Romcapital înseamnă blocarea conturilor clienţilor"11
22 ian. A.A.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.