Grupul VELUX achiziţionează Grupul JET de la Egeria

11 oct. 13:39 Companii-Afaceri
A.T.
Grupul VELUX achiziţionează Grupul JET de la Egeria

VELUX A/S şi compania olandeză de investiţii Egeria au ajuns la un acord în privinţa vânzării Grupului JET către Grupul VELUX. Decizia de a achiziţiona Grupul JET, lider european în sistemele industriale de iluminat prin acoperiş, este în concordanţă cu strategia de creştere a Grupului VELUX şi, în special, cu dorinţa acestuia de a-şi dezvolta afacerea în sectorul non-rezidenţial a soluţiilor de iluminat natural, conform un comunicat remis Redacţiei noastre.

"Am avut un dialog foarte pozitiv cu Egeria şi cu Grupul JET. Am simţit imediat că ambiţiile şi cultura grupului JET se completează bine cu cele ale companiei noastre. Prin achiziţia Grupului JET, ne vom consolida poziţia în sectorul comercial în mai multe ţări din Europa şi vom adăuga câteva noi categorii de produse ofertei noastre comerciale", spune David Briggs, CEO al Grupului VELUX.

Piaţa comercială este formată din două segmente principale: segmentul arhitectural de vitraje, concentrat mai mult pe design, arhitecţii jucând un rol semnificativ în alegerea soluţiilor de iluminare din sticlă sau sticlă acrilică, şi segmentul industrial pentru acoperiş tip terasă, care este format aproape în întregime din soluţii de iluminat din sticlă acrilică, cum ar fi domurile (cupolele) sau luminatoare cu acoperire continuă (CRL).

Cele două segmente variază semnificativ din punct de vedere al grupului de clienţi vizaţi şi al procesului de vânzare. Afacerea VELUX VMS are o prezenţă puternică în segmentul de vitraje arhitecturale, în timp ce JET ocupă o poziţie de lider pe piaţă în segmentul industrial destinat acoperişului tip terasă.

"Aşteptăm cu nerăbdare să devenim parte a Grupului VELUX şi vedem un potenţial mare de creştere şi multiple posibilităţi de consolidare a afacerii noastre europene în beneficiul clienţilor şi angajaţilor noştri", spune Ralf Dahmer, CEO al Grupului JET. Mark Wetzels, partener Egeria, este, de asemenea, mulţumit de tranzacţie: "Sunt impresionat de Grupul VELUX şi sunt convins că această fuziune va fi bună atât pentru ambele companii şi angajaţii lor, cât şi pentru oferta lor pe piaţă."

Achiziţia trebuie aprobată de către autorităţile de concurenţă din Germania şi Austria, înainte ca aceasta să fie încheiată. Companiile nu vor dezvălui informaţii suplimentare despre acord, înainte de acordarea aprobării finale.

În aşteptarea aprobării şi până la finalizarea achiziţiei Grupului JET, produsele JET vor continua să fie vândute sub marca JET şi prin organizaţia existentă, în timp ce VELUX va continua să vândă luminatoarele modulare VMS până când clienţii se vor fi familiariza cu schimbarea proprietăţii, iar o tranziţie structurată la marca VELUX poate fi realizată şi comunicată pieţei.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Novartis, medicament inovator pentru cancerul de sân
21 oct. E.A.


APIA:Circa 3.000 de autoturisme ecologice noi, livrate în România
21 oct. P.E.


Daimler estimează un profit "semnificativ mai scăzut" pentru 2018
21 oct. E.A.


Renault-Nissan şi China, alianţă pe segmentul vehiculelor conectate
20 oct. E.P.


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi - 40.000 de posturi
20 oct. M.F.


COMUNICAT DE PRESĂ POWERNET, LA ANIVERSAREA A 19 ANI: Ce oportunităţi oferă tehnologia viitorului
19 oct. M.F.


Tesla lansează noua versiune a sedanului Model 3
19 oct. I.T.


ANRM ŞI MFP NU DEŢIN INFORMAŢII CONCLUDENTELegea offshore, un proiect controversat2
19 oct. GEORGE MARINESCU


NOVEL RESEARCH:Contrabanda cu ţigări - în scădere, în luna septembrie
19 oct. Emilia Olescu


Vacanţe şi maşini, plătite cu bitcoin
19 oct.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.