Guvernul alocă 40 de milioane euro pentru sprijinirea cultivatorilor de tomate

20 dec. 2017 Companii-Afaceri
G.F.
Guvernul alocă 40 de milioane euro pentru sprijinirea cultivatorilor de tomate

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, printr-o Hotărâre, schema de "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", pentru anul 2018, resursele financiare necesare aplicării schemei reprezentând 183 de milioane lei, (40 de milioane euro).

Schema de minimis pentru anul viitor este similară anului 2017 şi se va implementa de către Direcţiile pentru Agricultură Judeţene (DAJ), iar potenţialii beneficiari sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, producătorii agricoli persoane juridice, anunţă Executivul, prin intermediul unui comunicat de presă.

"Scopul acestui program este realizarea unei producţii cantitative şi calitative şi are rolul de a eficientiza exploataţia prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În acelaşi timp, programul răspunde dorinţei consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului", se arată în documentul citat.

Valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an. Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producţiei de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obţinută pe suprafaţa de 1.000 m2.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată "Program susţinere tomate, 2018" şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării; să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere; să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv, şi/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate derulat în anul 2017, elaborat în baza Programului de Guvernare, a prezentat un mare interes în rândul producătorilor agricoli cultivatori de tomate în spaţii protejate.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Sony, investiţie în EMI Music Publishing
22 mai. M.D.


AFIR, investiţii în zona montană
22 mai. M.D.


FORD:Confirmă producţia unui model la fabrica din Craiova
22 mai. A.M.


STUDIU ENERGYPAL:Doar 14% din companiile din România au contorizare inteligentă pe echipamentele principale
22 mai.


Afaceri: comerţul pe "caiet"3
22 mai. D.N.


STUDIU MEDIPRICE: Piaţa serviciilor medicale private a crescut până la 1,7 miliarde euro
22 mai.


CONSILIUL CONCURENŢEI INVESTIGHEAZĂ TRANZACŢIA DINTRE CELE DOUĂ COMPANIIConcentrarea Wienerberger - Brikston, posibil să majoreze preţurile din domeniu
22 mai. EMILIA OLESCU


PENTRU 2018:RE/MAX estimează afaceri de 2,8 milioane de euro
22 mai.


EUROPARLAMENTARUL DANIEL BUDA:"Concurenţa neloială - bombă atomică cu efect întârziat pentru fermierii din România"1
22 mai. Ramona Radu


Hidroelectrica, profit net de 1,36 miliarde lei
21 mai. Mihaela Dan

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.