Guvernul Mali demisionează în urma unui masacru într-un sat de etnici peul

19 apr. 2019 Internaţional
A.L.
Soumeylou Boubèye Maïga (Sursă foto: Twitter)
Soumeylou Boubèye Maïga (Sursă foto: Twitter)

Premierul Mali Soumeylou Boubèye Maïga i-a prezentat demisia şefului statului Ibrahim Boubacar Keïta, care a acceptat-o, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, relatează AFP.

Maiga, aflat în post de 16 luni, a demisionat ieri, la câteva ore după examinarea în Adunarea Naţională a unei moţiuni de cenzură a Guvernului, depusă miercuri de către deputaţi din opoziţie, dar şi din cadrul majorităţii.

El a prezentat atât demisia sa, cât şi a miniştrilor săi, precizează preşedinţia.

Keita "a acceptat demisia premierului şi a Guvernului şi i-a mulţumit pentru loialitatea şi simţul înalt al datoriei", se arată în comunicat, potrivit AFP.

"Un premier urmează să fie nominalizat în curând, iar un nou Guvern urmează să fie înfiinţat, în urma unor consultări a tuturor forţelor politice ale majorităţii şi opoziţiei", anunţă preşedinţia.

Premierul era vizat de critici, de mai multe săptămâni, iar lideri religioşi musulmani influenţi îi cereau să plece de la putere.

Câteva zeci de mii de persoane au manifestat, la 5 aprilie, la Bamako, împotriva "proastei gestionări a ţării", mai ales a violenţelor intracomunitare în centru, potrivit organizatorilor, între care şi influenţi lideri religioşi musulmani.

Şeful statului a anunţat marţi seara, într-o alocuţiune radiotelevizată, deschiderea unei "concertări naţionale" de la 23 la 28 aprilie, cu "forţele politice şi sociale" cu privire la un proiect în vederea revizuirii Constituţiei care urmează să fie supusă unui referendum.

Keita a revenit îndelung asupra "tragediei de la Ogossagou" - referindu-se la masacrarea, la 23 martie, a aproximativ 160 de locuitori ai acestui sat de etnici peul, situat în apropierea frontierei cu Burkina Faso, de către presupuşi membri ai unor grupuri de vânători de etnie dogon, care susţin că luptă împotriva jihadiştilor.

La o zi după acest carnagiu, Guvernul a dizolvat asociaţia vânătorilor "Dan Nan Ambassagou", căreia i-a reproşat că s-a "îndepărtat de la obiectivele sale iniţiale" şi i-a înlocuit pe principalii şefi ai Statului Major.

Aceste destituiri la vârful ierarhiei militare a avut loc, de asemenea, în urma unui atac jihadist, la 17 martie, vizând o tabără a armatei la Dioura (centru), în cursul căruia au fost ucişi 26 de militari.

După apariţia, în urmă cu patru ani, în centrul Mali, a grupării jihadiste a predicatorului Amadou Koufa, care recrutează în principal din rândul etniei peul, în mod tradiţional crescători de aninale, confruntări armate s-au multiplicat între membri ai acestei comunităţi şi membri ai etniilor bambara şi dogon, care parctică în principal agricultura şi care au creat "grupuri de autoapărare".

Nordul Mali a ajuns, în martie-aprilie 2012, sub controlul unor grupări jihadiste, în mare parte dispersate în urma unei intervenţii militare lansate în ianuarie 2013 la iniţiativa Franţei şi care continuă în prezent.

Însă zone întregi scapă controlului forţelor din Mali, celor franceze şi ONU, în pofida unui acord de pace menit să-i izoleze definitiv pe jihadişti, dar a cărui aplicare a acumulat întârzieri, mai scrie AFP.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Beijingul cere întreprinderilor publice chineze să nu mai importe soia şi porc din SUA
02 iun. S.B.


Bursele europene au deschis în creştere
02 iun. S.B.


Donald Trump a discutat telefonic cu Vladimir Putin despre noul format al G71
02 iun. G.U.


Guvernul Greciei va plăti cazarea pentru turiştii străini depistaţi pozitiv cu coronavirus în timpul vacanţelor
02 iun. G.U.


Bulgaria intenţionează să finalizeze conducta Balkan Stream până la finalul anului2
02 iun. S.B.


Justin Trudeau exclude o eventuală participare a Rusiei la reuniunea G7
02 iun. S.B.


Alegerile prezidenţiale din Polonia ar putea avea loc în iunie
02 iun. S.B.


OMS şi mai mulţi experţi susţin că nu există dovezi că noul coronavirus îşi pierde din putere2
02 iun. S.B.


Protestele Black Lives Matter s-au extins şi în Franţa1
02 iun. S.B.


SUA a încheiat un contract cu Emergent BioSolutions pentru producerea unui vaccin împotriva COVID-19
02 iun. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.