Guvernul vrea să împrumute de 35 milioane euro pentru construcţia autostrăzii Ploieşti-Braşov

15 nov. 2017 Companii-Afaceri
Andrei Stan
Guvernul vrea să împrumute de 35 milioane euro pentru construcţia autostrăzii Ploieşti-Braşov

Guvernul a adoptat astăzi, printr-un memorandum, acordul de principiu pentru contractarea unui împrumut de la Banca Mondială în vederea sprijinirii activităţilor preliminare realizării proiectului de construcţie a autostrăzii Ploieşti-Braşov. Valoarea împrumutului este de până la 35 milioane euro, acordat prin intermediul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), instituţie membră a Grupului Băncii Mondiale, potrivit unui comunicat al Executivului.

"Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor vor întreprinde demersurile necesare pentru pregătirea proiectului şi pentru solicitarea asistenţei financiare, urmând să se convină cu Banca Mondială instrumentul de finanţare care va fi utilizat, pentru a permite demararea cât mai rapidă a activităţilor", se arată în comunicat.

Potrivit Guvernului, în cadrul Ministerului Transporturilor va fi creată o Unitate de Management a Proiectului, care va dispune de experienţa necesară în ceea ce priveşte implementarea unui astfel de proiect şi aplicarea procedurilor Băncii Mondiale.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

IMEDIAT CE GIGI DRAGOMIR A FOST REPUS ÎN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE,ANRM a lansat o consultare publică asupra calculului preţului de referinţă pentru gaze1
24 ian. A.A


IMEDIAT CE GIGI DRAGOMIR A FOST REPUS ÎN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE,ANRM a lansat o consultare publică asupra calculului preţului de referinţă pentru gaze
23 ian. A.A


ANCOM propune scăderea tarifelor plătite între operatori pentru portarea numerelor
23 ian. C.P.


Nicolae Demetriade candidează pentru funcţia de Preşedinte ANAT
23 ian. Adelina Toader


Directorul Losan România vrea să construiască un hotel în Centrul Civic al Braşovului
23 ian. O.VRÂNCEANU


Sanofi plăteşte 11,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Bioverativ
23 ian.


Americanii de la JD Norman Industries au achiziţionat REGE Automotive
23 ian. Ovidiu VRÂNCEANU


GARANŢII BANCARE DE 23 MILIOANE DE DOLARI Hidroconstrucţia va executa lucrări de construcţii în Iordania, de peste 115 milioane de dolari
23 ian. A.S.


EY: "Vehiculele electrice vor deveni o opţiune de transport de bază până în 2025, în toate pieţele"
23 ian. C.P.


Tel Drum şi-a cerut insolvenţa, "falimentul" fiind materia care face obiectul cererii
22 ian. D.I

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.