HSBC se aşteaptă la pierderi de 13 miliarde de dolari anul acesta

03 aug. 13:21 Macroeconomie
G.U.
HSBC se aşteaptă la pierderi de 13 miliarde de dolari anul acesta

Gigantul bancar HSBC Holdings PLC a avertizat astăzi că pierderile provocate de creditele neperformante ar putea atinge 13 miliarde de dolari anul acesta, după ce profitul în primul semestru din 2020 a fost sub estimări, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cea mai mare bancă din Europa a majorat provizioanele pentru pierderile din împrumuturi în acest an de la 8,7 miliarde de dolari la 31 decembrie 2019 la 13,2 miliarde de dolari anul acesta, la 30 iunie 2020, din cauza perspectivelor economice mai sumbre în a doua parte a anului.

HSBC a raportat un profit înainte de taxe de 4,32 miliarde de dolari în primul semestru din 2020, în timp ce analiştii se aşteptau la 5,67 miliarde de dolari, dar indicele de adecvare a capitalului a urcat la 15% la 30 iunie 2020.

Profitul după taxe a scăzut la 3,1 miliarde de dolari în primul semestru din 2020, de la 9,9 miliarde de dolari în perioada similară din 2019.

"Performanţa noastră a fost afectată de pandemie, de scăderea ratelor dobânzilor, de sporirea riscurilor geopolitice şi de volatilitatea ridicată de pe pieţe", a afirmat directorul general Noel Quinn. Acesta a adăugat: "Actualele tensiuni dintre China şi SUA provoacă inevitabil dificultăţi pentru sistemul nostru de organizare".

Veniturile au scăzut cu aproape 10% în primele şase luni din acest an, la 26,7 miliarde de dolari.

HSBC are sediul în Londra, dar o mare parte a afacerilor este în Asia, inclusiv Hong Kong. Banca va continua planul de reducere a numărului total de angajaţi de la 235.000 la aproximativ 200.000 în următorii trei ani.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

SEBASTIAN BURDUJA, MFP: "În loc să deblocăm motoarele economice, găsim artificii prin care blocăm dezvoltarea mediului privat"1
23 sep. A.I.


ÎN AUGUSTScădere de aproape 14% a cifrei de afaceri raportată de IMM-uri
23 sep. G.U.


Călin Rechea BCE poate ignora cu impunitate tratatele europene, dar nu poate tipări ieşirea din criză1
23 sep. Călin Rechea


MACRO NEWSLETTER 23 Septembrie 2020
23 sep.


MACRO NEWSLETTER 22 Septembrie 2020
22 sep.


FLORIN JIANU, CNIPMMR:"Achiziţia de echipament prin granturile de capital de lucru pentru IMM-uri reprezintă ajutor de investiţii mascat"1
22 sep. M.G.


OMV Petrom recalculează estimările de preţuri pe termen mediu şi lung1
21 sep. A.P.


MACRO NEWSLETTER 21 septembrie 2020
21 sep.


Costurile de finanţare pe termen lung ale statului au scăzut cu peste 22%, în 2020
21 sep. Mihai Gongoroi


Călin RecheaCare va fi preţul pentru "salvarea" companiilor zombi din Europa?
21 sep. Călin Rechea





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.