Huawei Technologies anunţă că menţine ferm angajamentul faţă de sistemul educaţional din România

Huawei Technologies anunţă că menţine ferm angajamentul faţă de sistemul educaţional din România

Huawei, furnizor la nivel global în domeniul soluţiilor de tehnologie pentru informaţii şi comunicaţii, menţine ferm angajamentul faţă de sistemul de educaţie din România, susţinând educaţia studenţilor români prin dezvoltarea şi continuarea unor proiecte educaţionale şi stagii de practică, precum Huawei Seeds for the Future.

Programul Huawei Telecom Seeds for the Future este sprijinit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerului Societăţii Informaţionale, dar şi de cele mai mari universităţi din ţară, iar în ultimii ani a captat din ce în ce mai mult atenţia studenţilor.

Vlad Doicaru, Enterprise Director Huawei România, a declarat: " Prin continuarea acestui program, ne dorim să le oferim studenţilor atât o experienţă interculturală, cât şi accesul la tehnologiile Huawei. Practic, principalele obiective pe care le urmărim prin proiectul «Huawei Seeds for the Future» constau în îmbunătăţirea educaţiei din domeniul IT, armonizarea cunoştinţelor teoretice cu cele practice şi susţinerea tinerilor într-adevăr pasionaţi de domeniul IT."

Prin intermediul acestui program, studenţii înscrişi la facultăţile cu profil tehnic şi nu numai, au posibilitatea de a urma un training de specializare care se desfăşoară în China, la sediul central Huawei din Shenzen, în urma căruia îşi însuşesc atât noţiuni teoretice, cât şi practice.

În acest an, în perioada 18 august - 2 septembrie, zece studenţi (opt din Bucureşti, doi din Republica Moldova) au fost trimişi de Huawei România în China. În prima săptămâna a programului, la Beijing, aceştia au participat la cursuri intensive de limbă şi cultură chineză şi au vizitat obiectivele turistice şi istorice ale oraşului, familiarizându-se astfel cu o parte importantă a culturii chineze. În cea de a doua săptămâna a călătoriei lor s-au mutat la Shenzhen, în campusul Huawei Academy. La sediul central al Huawei, studenţii s-au bucurat de sfaturi şi consultanţă din partea specialiştilor companiei şi au avut acces la tehnologiile moderne din laboratoarele Huawei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

COMUNICAT DE PRESĂPhoenicia Hotels a inaugurat Restaurantul Mandaloun - Lebanese cuisine
16 oct. F.B.


Conferinţa "Insolvenţa persoanei fizice şi darea în plată"
15 oct.


PHOENICIA HOTELS - investiţie de 1 milion de euro
15 oct. P.P.


INVESTIGAŢIE DECLIC:Pădurile virgine ale României, defrişate fără autorizaţie
15 oct. F.M.


RESTAURANTUL MANDALOUN:Noua investiţie Phoenicia Hotels valorează 1 milion de euro
13 oct. M.F.


SEMINAR DIPLOMATIC INTERNAŢIONAL: 140 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia1
12 oct. V.D.


Produse agroalimentare româneşti, promovate la SIAL Paris 2018
08 oct. L.I.


GRUPUL VELUX:Ediţia 2018 - Barometrul Locuinţelor Sănătoase
08 oct. V.D.


Noutăţile Allview aduse la IMWORLD
05 oct. P.A.


ASF: Insuficiente societăţi au produse de asigurare de risc cibernetic
04 oct. V.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.