ÎN ACORD CU NOILE ATRIBUŢII ALE INSTITUŢIEI

ANPC suplimentează posturile, pentru insolvenţa persoanelor fizice

19 mai. 2017 Companii-Afaceri
C.P.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va avea 320 de posturi noi, astfel încât să asigure îndeplinirea atribuţiilor suplimentare care-i revin cu privire la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, contractele de credit pentru consumatori, procedura insolvenţei persoanelor fizice şi soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.

Potrivit unei hotărâri adoptate ieri de Guvern, numărul total de posturi al ANPC va fi suplimentat la 940, exclusiv demnitarii. Din numărul total de posturi nou aprobate, 397 vor fi alocate pentru aparatul central al Autorităţii, iar restul de 543 sunt prevăzute pentru structurile teritoriale. Pe lângă această suplimentare de posturi, actul normativ aprobat ieri de Guvern prevede înfiinţarea în cadrul ANPC a unei Direcţii pentru insolvenţă persoane fizice, în contextul în care procedura insolvenţei persoanelor fizice reprezintă o noutate pentru sistemul juridic şi administrativ din România. Pentru noile atribuţii care-i revin ANPC privind contractele de credit oferite consumatorilor şi contractele de credit pentru bunuri imobile, va fi înfiinţată Direcţia pentru cooperare şi efectuarea schimbului de informaţii cu statele membre, derulare proceduri intermediari de credite şi recuperare creanţe. Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza treptat, cu respectarea procedurilor şi termenelor reglementate de legislaţia aplicabilă personalului bugetar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Din aplicarea prevederilor referitoare la creşterea capacităţii ANPC nu rezultă influenţe financiare suplimentare asupra bugetului de stat, sumele necesare fiind asigurate în cadrul prevederilor bugetare aprobate Ministerului Economiei pe anul 2017, în calitate de ordonator principal de credite în coordonarea căruia funcţionează Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului.

Pentru anul 2017, aplicarea noii organigrame a ANPC se realizează cu respectarea prevederilor art. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Începând cu anul 2018, sumele necesare vor fi asigurate de către Ministerul Economiei cu încadrarea în limitele de cheltuieli aprobate de Guvern pentru perioada 2018-2021.

Noile reglementări asigură astfel ANPC condiţiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile care-i vor reveni prin punerea în aplicare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Poşta Română procesează digital coletele trimise din spaţiul extra-comunitar
19 ian. A.C


Reactorul doi de la Cernavodă va funcţiona duminică la capacitate redusă
19 ian. A.C


Gabriel Dumitraşcu a contestat, în instanţă, alegerile de la "Electrica"
19 ian. A.A.


ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ,România şi Bulgaria au cea mai redusă rată de utilizare a serviciilor de internet banking
19 ian. Alina Vasiescu, Teodora Iacob


Bloomberg: "Rusia şi regiunea Mării Negre redevin liderii comerţului global cu grâu"
19 ian.


MINISTRUL ENERGIEI TOMA PETCU:"Ne-am fi dorit ca Mariana Gheorghe să fie înlocuită cu un manager român"11
19 ian. BIANCA CIOCOTIŞAN


Romanian Military Vehicle Systems va construi la Moreni 400 de transportoare blindate2
19 ian.


Zeci de mii de consumatori, fără curent electric
19 ian. BIANCA CIOCOTIŞAN


ADRIAN RUS, EY:"Preţurile de transfer - subiectul favorit al controalelor fiscale"1
19 ian. RAMONA RADU


Preţul energiei electrice pe piaţa spot a OPCOM, la jumătate faţă de anul trecut
19 ian.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.