ÎN ANUL 2020

Sphera Franchise Group înregistrează vânzări consolidate de 710,8 milioane lei 1

26 feb. 10:17 Piaţa de Capital
G.U.
Sphera Franchise Group înregistrează vânzări consolidate de 710,8 milioane lei

Sphera Franchise Group ("Sphera") raportează vânzări consolidate de 710,8 milioane RON în anul 2020, reprezentând o scădere de 25,6% comparativ cu anul 2019, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Rezultatul este cu mult peste estimările comunicate în raportul publicat în luna octombrie a anului trecut. Vânzările consolidate ale Grupului în T4 s-au ridicat la 208,4 milioane RON, ceea ce înseamnă o creştere de 5,3% comparativ cu T3.

Călin Ionescu, Directorul General al Sphera, a declarat: "În ciuda unui an provocator, la finalul acestuia am reuşit să obţinem rezultate care sunt cu mult peste estimarea revizuită, comunicată în luna octombrie. Am luat decizii corecte, am reuşit să maximizăm veniturile şi să minimizăm costurile, oferind astfel cel mai bun rezultat posibil în ceea ce a fost cu siguranţă cea mai mare lovitură pe care industria HoReCa a primit-o de când suntem pe piaţă. Anul acesta vom continua îmbunătăţirile din punct de vedere al costurilor, investiţiile în dezvoltare şi ne vom concentra în continuare asupra serviciilor de livrare. Privim anul 2021 cu optimism şi doresc să mulţumesc întregii echipe pentru devotamentul arătat în această perioadă dificilă."

Potrivit comunicatului, în T4/2020, Sphera a raportat un profit din exploatare în restaurante de 14,5 milioane RON şi un profit net de 2,4 milioane RON. Este un rezultat foarte bun având în vedere că aproape toate restaurantele au fost operaţionale, iar Grupul a beneficiat de sprijin mai mic din partea guvernului român şi a avut oportunităţi limitate de a renegocia costurile chiriei. Compania a încheiat anul 2020 cu un profit operaţional al restaurantelor de 49,3 milioane RON, cu 60,4% mai mic decât anul anterior, în timp ce EBITDA normalizată a fost de 44,1 milioane RON.

Noile restaurante deschise pe parcursul anului 2020 şi creşterea vânzărilor prin canalele de livrare proprii, dar şi prin intermediul platformelor de livrare au ajutat Sphera să obţină o performanţă foarte bună în ultimele două trimestre, compensând astfel pierderile înregistrate în prima jumătate a anului.

Vânzările prin canalele de livrare proprii, precum şi prin platformele de comenzi online ale agregatorilor au crescut de la 5,9% în anul 2019, la 25,3% în 2020. Astfel, pentru KFC România, ponderea a crescut de la 3% la 23%, pentru Pizza Hut s-a dublat, de la 25% la 50%, iar pentru Taco Bell, livrările au urcat de la 2% la 37%. În Moldova, dacă în 2019 nu au existat livrări, în 2020 s-a ajuns la un procent de 26%, iar în Italia acestea au crescut de la 0,5% la 14%.

Am reuşit să obţinem o cifră de afaceri de 208,4 milioane de lei în T4, care reprezintă o creştere de 5,3% faţă de T3, în ciuda restricţiilor asupra restaurantelor care au rămas închise la interior. Decizia de a ne concentra pe livrări a fost inspirată, întrucât, în T4, 31% din toate comenzile de pe cele trei pieţe unde activăm au fost făcute prin serviciul de livrări. Performanţa bună din ultimul trimestru şi rezultatele peste estimarea revizuită de buget din octombrie ne dau motive să fim optimişti cu privire la performanţa din acest an," a adăugat Valentin Budeş, Directorul Financiar al Sphera.

În cursul anului 2020, Sphera a inaugurat 5 noi restaurante KFC în România, 3 în Italia şi 1 nou restaurant Taco Bell în România. În urma negocierilor purtate cu Yum!, Brands Inc., KFC România mai are încă 6 noi restaurante de deschis până la sfârşitul anului 2021. La finalul anului 2020, Sphera avea 158 de restaurante din care 138 erau în România, 18 în Italia şi 2 în Republica Moldova.


Opinia cititorului: 1
1.   DE CE NU SANTETI SINCERI ???
mesaj trimis de STATY în data de 26.02.2021, 11:05

AICI , NU MA REFER LA CINEVA DE LA ZIARUL BURSA !!! DV , PUBLICATI , CE V-I SE ARATA SA PUBLICATI !!! VEDETI , PROPAGANDA DE LA TRANSGAZ , DE TIP SOVIETIC , APARE SI AICI !!! CE INTELEGE MICUL INVESTITOR , DIN COMUNICATUL DE MAI SUS ??? CA SPHERA , A AVUT ANUL TRECUT , CASTIGURI DE MILIOANE , SI ZECI DE MILIOANE DE LEI !!! TRAI , PE VATRAI !!! 2 BUTOAIE URIASE , DIN CARE AU CURS , DIN 1 , LAPTE , SI DIN 1 , MIERE !!! MAI , OAMENI BUNI , DIN CONDUCEREA SPHERA !!! REVENITI CU PICIOARELE PE PAMANT !!! SPUNETI-LE INVESTITORILOR , ADEVARUL , NU NUMAI CEEA CE VA CONVINE VOUA !!! IN PRIMUL RAND : FIRMA , A INCHEIAT ANUL 2020 , CU O PIERDERE NETA , DE 2 . 309 . 000 LEI !!! CU O PIERDERE , INAINTE DE IMPOZITARE , DE 6 . 583 . 000 LEI !!! CU PIERDERI DE 4 . 420 . 000 LEI , DIN DEPRECIEREA FONDULUI COMERCIAL !!! CU PENALITATI DE 1 . 528 . 000 LEI , PENTRU RESTAURANTELE NEDESCHISE , SI AMANATE , IN ANUL 2020 !!! PENALIZARI DE 1 . 234 . 000 LEI , PENTRU ANGAJAMENTUL DE DEZVOLTARE , REZILIAT , IN ITALIA , etc , etc !!! TOATE ASTEA , DE CE NU LE COMUNICATI ZIARULUI '''''' BURSA '''''', PENTRU A FI PUBLICATE , CINSTITI MANAGERI AI SPHERA ??? AAAAAA , NU DA BINE , LA BILANT ??? VEDETI ??? DE-AIA N-ARE URSUL , COADA !!!!!!!! SPUNETI , NUMAI CE VA CONVINE VOUA !!! CA PE TIMPUL LUI ''''''' CEASCA ''''''' !!!

Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

IN PRIMA ETAPĂ A MAJORĂRII CAPITALULUI Norofert a atras aproape şapte milioane de lei 2
13 apr. A.I.


Indicii BVB au închis în scădere
13 apr. G.U.


ÎNCEPÂND DE MÂINE Obligaţiunile Alive Capital intră la tranzacţionare la BVB
13 apr. A.I.


Directorul general OMV a discutat despre posibila vânzare a Petrom cu al doilea mare acţionar al grupului austriac, fondul Mubadala din Abu Dhabi5
13 apr. J.P.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEILichiditate de 5,42 milioane de euro pe BVB
13 apr. S.B.


Indicii BVB au deschis în scădere
13 apr. J.P.


LA FINALUL ANULUI 2020Romcab raportează venituri de 173 milioane de euro
13 apr. J.P.


BVBDebut negativ de săptămână pentru indici
13 apr. A.I.


BVB a închis în teritoriu negativ
12 apr. S.B.


LA MIJLOCUL SEDINŢEI:Lichiditate de 3,54 milioane de euro pe BVB
12 apr. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.