În premieră, şapte domenii de activitate pentru companiile premiate la cea de a XXIV-a ediţie a Topului Firmelor din Bucureşti

23 oct. 2017 Comunicate de presă
.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizeaza marţi, 24 octombrie, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental, cea de a XXIV-a ediţie a Topului Firmelor din Bucureşti, eveniment de referinţă pentru viaţa economică a Capitalei.

La ceremonia de înmânare a premiilor participă, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, personalităţi de prim-plan din spaţiul economic, academic şi diplomatic din România, membri ai Guvernului, oficialităţi de la nivelul Instituţiei Prefectului, primăriilor de sector şi organizaţiilor neguvernamentale - asociaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii patronale.

"O noutate faţă de ediţiile precedente o constituie faptul că vom premia companiile ce activează în turism în cadrul unei secţiuni separate, până acum acestea intrând în competiţie cu cele din comerţ", punctează preşedintele Camerei bucureştene, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu

Laureaţii topului au fost stabiliţi conform unei metodologii severe şi complexe, aplicate unitar la nivelul întregului sistem cameral. În stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 125.236 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2016, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 37.816 firme, adică 30,2% din total. Dintre acestea, Camera bucureşteană premiază 6.840 firme, adică 18,1% din totalul firmelor considerate eligibile şi care reprezintă 5,5% din totalul firmelor care au depus bilanţul aferent anului trecut.

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate activează în domeniul serviciilor (2.348 firme, 34% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (1.923 de companii, 28% din total) şi de cele cu profil industrial (1.396 firme, 20% din total). În clasamentul întocmit de CCIB, o pondere de 6% revine construcţiilor (407 firme laureate) şi cercetării, dezvoltării şi inovării (390 entităţi premiate). 4% dintre companiile laureate, respectiv 242, provin din turism, în timp ce 2% (134 companii) activează în agricultură, silvicultură şi pescuit. În vederea realizării unui clasament cât mai obiectiv, în cadrul fiecărei grupe sunt premiate companiile pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.

Laureaţii CCIB fac parte din cea mai dinamică şi importantă comunitate de afaceri a ţării. Cu o rată a şomajului de doar 1,6% faţă de 4,2% la nivel naţional, Capitala concentrează 23,4% din totalul firmelor active din România, 20,4% din totalul salariaţilor ţării, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 16% din valoarea exporturilor autohtone, 29% din valoarea importurilor realizate de România şi circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării. Bucureştiul concentrează 94.824 societăţi comerciale cu capital străin (44% din totalul consemnat la nivel naţional), cu un capital social subscris cumulat de 24 mld. euro, respectiv 55,5% din totalul capitalului social subscris la nivel naţional de societăţile cu participare straină la capital. 25 dintre primele 40 de companii după participarea straină la capitalul social subscris sunt înregistrate în Capitală.

În cadrul evenimentului, Camera bucureşteană acordă, de asemenea. trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe prima poziţie în competiţia elitelor, precum şi o serie de premii speciale, pentru promovarea oportunităţilor de afaceri oferite de România, a proiectelor si antreprenorilor autohtoni.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

EDITURA LITERA ORGANIZEAZĂMagic Library la Noaptea Cărţilor Deschise!
12 apr.


PIOTR JAKUĆ, PREMIO:"Recomandăm centrele specializate pentru schimbarea anvelopelor"
15 mar. C.P.


CAMPIONUL PODGORIEI COTNARI Ediţia 2018
16 feb. A.C


Flori de ie ajunge la The Bride Show în Dubai
08 feb. A.C


Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii previne: "O mulţime de chestiuni juridice pot interveni în încercarea de a recupera creanţele. Cum pot fi acestea soluţionate"
22 ian. A.C


Un studiu realizat de Cofetăriile Delice arată că românii consumă mai mult cozonac de Paşte decât de Crăciun
18 ian. Andreea Cuzub


De Ziua Micii Uniri, Galaţiul se uneşte în Flori de ie
17 ian. D.I


LA 25 DE ANI DE CARIERĂ MUZICALĂCornelia şi Lupu Rednic lansează albumul DVD "Maramureş, tărâm de basm"
16 ian. E.O


Bursa Română de Mărfuri (BRM) a împlinit 25 de ani de existenţă
12 dec. 2017


Asociaţia Naţională a Antreprenorilor a aniversat cinci ani de activitate
08 dec. 2017

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.