ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ANULUI

Au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 12,5 milioane euro

14 iun. Companii-Afaceri
A.T.
Au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 12,5 milioane euro

Peste 1 milion de vouchere de vacanţă au fost emise pe hârtie şi pe suport electronic între ianuarie şi aprilie 2018, cu o valoare de 12,5 milioane de euro, suma fiind de trei ori mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut şi de aproape nouă ori mai mare faţă de primele patru luni din 2016, conform informaţiilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Potrivit ANAT, creşterea a fost impulsionată de acordarea voucherelor de vacanţă şi angajaţilor din sistemul public, începând din toamna trecută, în cuantum de 1.450 de lei de persoană. Suma de 12,5 milioane de euro va intra în industria turistică, prin vacanţe cumpărate cu vouchere, într-un an din momentul emiterii lor.

În aceeaşi perioadă din an, au fost emise pe suport electronic 4.688 de vouchere de vacanţă, în valoare de 2,3 milioane de lei (aproximativ 514.000 euro).

În primele patru luni din 2017 au fost emise 418.000 vouchere de vacanţă, în valoare de 17,5 milioane de lei (3,83 milioane de euro).

Cu un an în urmă au fost emise 174.000 de vouchere de vacanţă în valoare de 6,4 milioane de lei (1,42 milioane euro), conform datelor Asociaţiei.

Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a declarat: "După cum putem observa, s-a înregistrat o creştere semnificativă a valorii voucherelor de vacanţă, iar banii respectivi se vor reflecta în veniturile care vor contribui la susţinerea turismului româ-nesc. Acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public este o măsură binevenită, care ar trebui pusă în aplicare pe termen lung pentru impulsionarea turismului intern. Însă, din nefericire, Guvernul a decis să acorde aceste vouchere bugetarilor doar până la 1 decembrie 2018".

După 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Oficialul ANAT a mai precizat: "În prezent se discută dacă voucherele de vacanţă să fie incluse în salariu sau să se plătească separat. În oricare variantă, banii pe care angajaţii din sistemul public îi primesc nu mai pot fi urmăriţi dacă se cheltuiesc pe vacanţe în Româ-nia sau în străinătate, ori pentru cumpărarea unor bunuri şi nu o să mai ştim dacă susţin sau nu dezvoltarea turis-mului românesc".

Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, şi de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ. Legea a fost promovată pentru protejarea stării de sănătate a angajaţilor şi prevede impozite reduse în cazul angajatorilor care oferă bonurile valorice salariaţilor lor. Un alt scop al legii este creşterea turis-mului intern, ultima variantă a actului normativ, aprobată în 2015, prevede înlocuirea primelor de vacanţă, cu care puteau fi cumpărate sejururi externe şi erau taxate similar salariului pentru angajator, cu voucherele de vacanţă.

ANAT este asociaţia patronală a agenţiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel naţional, european şi internaţional. Asociaţia are ca membri activi 500 de agenţii de turism, cele mai importante din ţară, care cumulează peste 80% din vânzările pachetelor de turism şi călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual şi au împreună peste 4.600 de angajaţi. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajaţi şi contribuie la economia naţională cu aproape 2% din PIB.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Oltchim opreşte producţia şi intră în revizie generală
19 aug. A.M.


Volkswagen doreşte majorarea producţiei de automobile1
18 aug. A.M.


Transgaz a semnat contracte de 335 milioane de euro4
18 aug. A.M.


PRIUMUL SEMESTRU 2018:Braiconf, profit net de 1,3 milioane lei
18 aug. A.M.


PRIMUL SEMESTRU 2018:Dafora, venituri totale de 52,9 milioane lei
18 aug. A.M.


ÎN PERIOADA IANUARIE - IUNIE 2018,Câştigurile "IAR Braşov", în declin
17 aug. R.R.


ÎN PRIMELE ŞASE LUNI DIN 2018,Profitul Aerostar Bacău a crescut cu peste 80%
17 aug. R.A.


ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI CURENTProfitul Transelectrica s-a menţinut la 98 milioane lei
17 aug. R.R.


NOVEL RESEARCH:Contrabanda cu ţigarete, în creştere abruptă1
17 aug. EMILIA OLESCU


PENTRU DIMINUAREA TARIFULUI REGLEMENTAT DE TRANSPORT AL ELECTRICITĂŢIITranselectrica a dat în judecată ANRE
17 aug. E.O.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.