ÎN PRIMUL SEMESTRU

Kiwi Finance a intermediat credite ipotecare standard de 100 milioane lei

26 aug. 2015 Companii

Brokerul de credite Kiwi Finance a intermediat în primul semestru împrumuturi ipotecare standard în valoare de 100 milioane de lei, reprezentând 5% din volumul total al creditării la nivel naţional, de 2 miliarde lei, a anunţat marţi compania.

Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, a declarat: "În prima jumătate a acestui an am înregistrat o creştere pe toate tipurile de produse de creditare. Pentru creditele ipotecare cererea a crescut cu mai mult de 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită în special scăderii dobânzilor, creşterii încrederii populaţiei şi randamentelor interesante ale pieţei imobiliare. Estimăm că acest trend se va menţine în absenţa unor perturbaţii economice majore interne sau internaţionale".

BNR a raportat pentru prima jumătate a anului credite ipotecare şi Prima Casă de 4,6 miliarde lei la nivelul întregului sistem bancar, din care creditele prin programul Prima Casă au reprezentat 2,6 miliarde lei, iar creditele ipotecare standard au însumat 2 miliarde lei, arată Mediafax.

Ponderea creditelor acordate prin programul Prima Casă a scăzut în totalul creditării la 56,5%, de la 60,3% în primul semestru din 2014.

"Este interesant faptul că ponderea creditelor Prima Casă a scăzut în favoarea creditelor ipotecare standard, dar şi timpul relativ scurt în care ofertele ipotecare în lei au devenit mai atractive decât cele în euro", a spus Bidian.

Creditele de achiziţie, cele prin Prima Casă şi ipotecarele standard au crescut în total cu 56% faţă de perioada similară a anului trecut. Împrumuturile Prima Casă au avut o creştere în volum cu 46% faţă de anul trecut, iar cele ipotecare standard au consemnat un avans de 70%.

Evoluţia a fost determinată de costurile bancare, trendul economiei naţionale şi de încrederea populaţiei în piaţa imobiliară, bancară şi macroeconomică, potrivit Kiwi Finance.

Din punct de vedere al costurilor, anul 2015 a înregistrat cele mai scăzute niveluri ale dobânzilor anuale şi ale celor anuale efective (care includ alte cheltuieli şi comisioane bancare ataşate unui credit), care au atins minime istorice, media situându-se la circa 4 % pentru creditele în lei, respectiv 5% pentru cele în euro.

"Cât priveşte încrederea populaţiei, atât în sistemul bancar, cât şi în economia naţională, cel mai bun indicator este însăşi creşterea volumului creditării, cu alte cuvinte, românii au început să capete încredere în menţinerea locurilor de muncă şi a veniturilor pe termen lung, pe fundalul economic, ceea ce le-a redeschis apetitul către împrumuturi pe termen mediu şi lung", se mai arată în comunicat.

Până în prezent, brokerul a intermediat credite în valoare de 720 milioane euro pentru circa 164.000 de clienţi.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

SONDAJ DELOITTE:Piaţa de private equity manifestă un optimism moderat
19 feb. L.A.


Honda va închide singura fabrică din Marea Britanie
19 feb. P.E.


ArcelorMittal vrea să achiziţioneze încă o parte din Essar
19 feb. L.A.


ANDREI IORGULESCU, AFM:Doar 40 de instalatori de panouri fotovoltaice s-au înscris în programul pentru prosumatori
19 feb. F.A.


ÎN 2018MedLife, cifră de afaceri pro-forma, în valoare de 804 milioane lei
19 feb.


ANUL TRECUT,ANRE a aplicat amenzi de peste 19 milioane de lei
19 feb. R.R.


Yola Residence - peste 10 milioane euro investiţi într-un proiect rezidenţial nou
19 feb.


CBRE DESPRE PIAŢA IMOBILIARĂ AUTOHTONĂ ÎN 2018:"Investitorii români s-au implicat în aproape 25% din totalul tranzacţiilor"
19 feb.


Bugetul de investiţii al Metrorex pentru 2019 - peste 1 miliard de lei
19 feb. E.O.


Scandalul corvetelor continuă
19 feb. Gheorghe Iorgoveanu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.