ÎN TRIMESTRUL AL DOILEA

România şi Finlanda, singurele din UE cu scăderi ale numărului de angajaţi

16 sep. 2015 Companii-Afaceri

România şi Finlanda sunt singurele state din Uniunea Europeană care au înregistrat scăderi ale numărului de angajaţi în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 1,6%, respectiv 0,7%, în timp ce, la nivelul UE, a avut loc o creştere de 0,9%, potrivit datelor Eurostat, citate de Mediafax.

Ţara noastră a înregistrat un declin al numărului de angajaţi şi în primul trimestru, de 1,7%, raportat la perioada ianuarie-martie 2014.

În zona euro, numărul persoanelor care deţin locuri de muncă a avansat cu 0,8% în trimestrul al doilea, comparativ cu intervalul similar din 2014.

În primul trimestru, Uniunea Europeană a consemnat o creştere de 1% a numărului de angajaţi, iar zona euro - de 0,8%, raportat la primele trei luni ale anului trecut.

Cele mai mari creşteri raportate la trimestrul al doilea din 2014 au fost înregistrate în Irlanda (3%), Spania (2,9%), Luxemburg (2,5%) şi Ungaria (2,4%).

Eurostat estimează că, în trimestrul al doilea, 228,8 milioane de persoane deţineau un loc de muncă în UE, dintre care 151 de milioane în zona euro. Datele sunt ajustate la factorii sezonieri.

Comparativ cu primul trimestru al acestui an, numărul de angajaţi din zona euro a urcat cu 0,3%, iar cel din UE - cu 0,2%.

Portugalia şi Grecia au înregistrat cele mai mari creşteri ale numărului de angajaţi comparativ cu primul trimestru - de 1,3%, respectiv 1,2%, urmate de Irlanda şi Spania (0,9%), Estonia (0,8%) şi Luxemburg şi Slovacia (0,7%).

Scăderi au fost consemnate în Finlanda (-0,3%), Marea Britanie (-0,2%), Bulgaria şi Lituania (-0,1%).

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

BADEA, (ASF): "Companiile listate vor fi obligate să îşi achiziţioneze un identificator electronic, odată cu MiFID II"
20 ian. A.C


Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste
20 ian. D.I


Poşta Română procesează digital coletele trimise din spaţiul extra-comunitar
19 ian. A.C


Reactorul doi de la Cernavodă va funcţiona duminică la capacitate redusă
19 ian. A.C


Gabriel Dumitraşcu a contestat, în instanţă, alegerile de la "Electrica"
19 ian. A.A.


ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ,România şi Bulgaria au cea mai redusă rată de utilizare a serviciilor de internet banking1
19 ian. Alina Vasiescu, Teodora Iacob


Bloomberg: "Rusia şi regiunea Mării Negre redevin liderii comerţului global cu grâu"
19 ian.


MINISTRUL ENERGIEI TOMA PETCU:"Ne-am fi dorit ca Mariana Gheorghe să fie înlocuită cu un manager român"11
19 ian. BIANCA CIOCOTIŞAN


Romanian Military Vehicle Systems va construi la Moreni 400 de transportoare blindate2
19 ian.


Zeci de mii de consumatori, fără curent electric
19 ian. BIANCA CIOCOTIŞAN

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.