ÎN URMA TENSIUNILOR DIN HONG KONG ŞI EFECTELOR BREXIT

Investiţiile străine directe globale au scăzut uşor, anul trecut

21 ian. Macroeconomie
F.A.
Anul trecut, investiţiile străine directe în Hong Kong, centrul financiar al Asiei, s-au redus la jumătate, până la 55 miliarde dolari, în urma tensiunilor politice.
Anul trecut, investiţiile străine directe în Hong Kong, centrul financiar al Asiei, s-au redus la jumătate, până la 55 miliarde dolari, în urma tensiunilor politice.

UNCTAD: ISD-urile - posibil să crească, pe fondul avansului economiei mondiale şi calmării tensiunilor comerciale dintre China şi SUA 

Investiţiile străine directe au scăzut uşor, anul trecut, la nivel global, fiind afectate de situaţia tensionată din Hong Kong şi de reducerea fluxurilor de investiţii în Marea Britanie, ca urmare a incertitudinilor provocate de Brexit, a anunţat, ieri, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), transmite Reuters, conform Agerpres.

Raportul UNCTAD arată că fluxurile globale de investiţii străine directe (FDI) au fost estimate la 1.390 miliarde dolari în 2019, în scădere cu 1% faţă de o cifră revizuită de 1.410 miliarde dolari în 2018.

Investiţiile străine directe, care includ fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere precum împrumuturile şi inves­tiţiile în interiorul unei companii, sunt un indicator al globalizării şi un posibil semnal al creşterii viitoare a lanţurilor de aprovizionare la nivelul companiilor.

Anul trecut, investiţiile străine directe în Hong Kong, centrul financiar al Asiei, s-au redus la jumătate, până la 55 miliarde dolari, în urma tensiunilor politice. "În cazul Hong Kong-ului au avut loc vânzări de acţiuni în valoare de 48 miliarde de dolari", a declarat directorul UNCTAD pentru investiţii şi companii, James Zhan. Acesta a adăugat că fosta colonie britanică a fost afectată şi de tensiunile comerciale dintre SUA şi China, precum şi de competiţia intensă cu Shanghai, Shenzen şi Singapore pentru investiţiile străine directe din zona high-end.

În ceea ce priveşte Marea Britanie, ţară care urmează să iasă din Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie, intrările de investiţii străine directe au scăzut cu 6%, până la 61 miliarde dolari anul trecut. Raportul UNCTAD susţine că, pe ansamblu, investiţiile străine directe în UE au scăzut cu 15%, până la 305 miliarde dolari, în condiţiile în care mai multe ţări s-au confruntat cu o volatilitate puternică. În plus, atât UE, cât şi unele state membre au înăsprit procedurile de evaluare a investiţiilor străine, în special de teama unor îngrijorări cu privire la securitatea naţională, ceea ce ar putea descuraja unele investiţii străine, în special în tehnologie.

Fluxurile de investiţii spre SUA, cel mai mare beneficiar de investiţii străine directe din întreaga lume, au rămas stabile, la 251 miliarde dolari. Raportul UNCTAD susţine că impactul reformei fiscale adoptată de Washington în 2017, care a redus ieşirile de inves­tiţii străine din SUA, pare să se fi risipit.

În total, fluxurile de investiţii străine spre economiile dezvoltate au scăzut cu 6% anul trecut, până la 643 miliarde dolari, şi au rămas la un nivel redus din punct de vedere istoric, fiind la jumătate faţă de maximul atins în 2007. În schimb, fluxurile de investiţii spre economiile în curs de dezvoltare au rămas stabile la 694 miliarde dolari, în frunte cu China, unde investiţiile străine directe au stag­nat la 140 miliarde dolari.

Pentru 2020, UNCTAD susţine că investiţiile străine directe ar putea creşte uşor, pe fondul avansului moderat al economiei mondiale şi a calmării tensiunilor comerciale între China şi SUA, dar cu toate acestea incertitudinile geopolitice şi presiunile protecţioniste ţin sub control estimările.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

MACRO NEWSLETTER 28 Februarie 2020
28 feb.


ECONOMISTUL-ŞEF AL BNR AVERTIZEAZĂ: Majorarea punctului de pensie cu 40% va adânci dezechilibrele şi deficitul bugetar
28 feb.


Bugetul de stat, alimentat cu 502 milioane lei de Enel
28 feb. GHEORGHE IORGOVEANU


Coronavirus, posibil să devină cea mai mare îngrijorare macro din ultimul deceniu
27 feb. VLAD DOBREA


MACRO NEWSLETTER 27 Februarie 2020
27 feb.


MACRO NEWSLETTER 26 Februarie 2020
26 feb.


Exportul - problema reală a economiei româneşti
26 feb. George Marinescu


HORIA GUSTĂ, VICEPREŞEDINTE AAFRomânii economisesc tot mai puţin
26 feb. V.D.


ÎN 2019Germania a avut un excedent bugetar de aproape 50 miliarde euro
26 feb.


ÎNCEPEM 2020 CU DEFICIT BUGETARGelu Diaconu: "Programarea bugetară a fost incorectă şi exagerat de optimistă"1
26 feb. Emilia Olescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.