Indecenţa aduce voturi 3

24 oct. 2012 Omul sf(M)inteste locul
DAN NICOLAIE
Indecenţa aduce voturi

Decenţa nu este interesantă, acesta este verdictul dat de unul dintre liderii actualei coaliţii aflate la guvernare. Sună sinistru, dar nu e cazul să ne prefacem că nu am fi ştiut acest lucru. Emisiunile care prezintă tot ce are mai urât societatea, mai degradant, mai de la mahala au cea mai bună audienţă. Cultura şi bunul-simţ nu vând, nu au audienţă, nu interesează, singurul canal TV cultural fiind închis recent fără să stârnească prea multă împotrivire, cei care au protestat contra acestei măsuri putând să se strângă lejer la o şezatoare într-o garsonieră confort 2. Pe canapelele şi scaunele emisunilor de seară, se lăfăiesc în mod constant dive de carton, mahalagii de cea mai joasă speţă, grobieni de toate felurile, ei sunt materia primă care hrăneşte foamea de senzaţional a publicului.

Exemplele pot fi reduse şi la un nivel mult mai mic şi mai netelevizat, al unei străzi sau al unei scări de bloc. Dacă eşti liniştit şi respecţi tot ce e de respectat, cu greu te vei face cunoscut printre vecini, în schimb dacă eşti puţin scandalagiu, gură bogată şi mai sfărâmi şi câţiva dinţi e imposibil să nu devii o mică celebritate, cunoscută şi temută. Asta înseamnă notorietate, notorietate care printr-o alchimie nu foarte complicată, în politică se poate trans-forma în voturi. Tocmai de aceea nu e de mirare că un personaj care se bucură de multă publicitate, chiar dacă de foarte multe ori aceasta a fost una negativă, a fost curtat cu asiduitatea de un partid care multă vreme s-a lăudat cu gulerele albe ale celor care îl populează. Mai nou, un guler alb nu mai este o garanţie că ceea ce e în spatele lui (nu mă refer la epiderma de la nivelul grumazului) e la fel de imaculat, dar asta e o cu totul altă dis-cuţie.

"Cu bunul-simţ o să mori de foame!", este avertismentul condamnare, pe care îl primesc copii mult prea cuminţi, care nu reuşesc să se impună în faţa celor de-o vârstă cu ei. Clasa politică autohtonă este cu siguranţă populată de oameni care nu vor să moară de foame.

"Apropo de faptul că ne place sau nu ne place felul de a se exprima public al lui George Becali, acest fel al său de a se exprima este 99% creaţia dumneavoastră. Pentru că, dacă Gigi Becali ar fi vorbit întotdeauna limbajul decent, nu ar mai fi fost aşa de interesant. (...) Mă refer la dumneavoas-tră, presa. Chiar dacă nu sunt de acord cu anumite comportamente ale lui, îl consider sincer. Asta e percepţia", a declarat preşedintele PNL, Crin Antones-cu. O frumoasă lovitură de ciocan, ca să nu spunem tes-lă, îndreptată împotriva Acarului Păun de serviciu - presa, care prin ricoşeu ajunge în propria tibie. Diferenţa dintre încercarea de a strânge audienţă şi aceea de a strânge voturi este enormă, tocmai de aceea mijloacele ar trebui să fie cu totul altele. Şi în fond, dacă observi că cineva greşeşte flagrant popularizând un anumit tip de comportament, ori încerci să îndrepţi situaţia, ori te delimitezi în mod evident, în niciun caz nu încerci să profiţi de pe urma acestei stări de fapt. Femeia cu barbă poate face corturi pline la circurile care se plimbă prin provincie, dar până acum nimeni nu s-a gândit să o trimită în Parlament să voteze legi. Acesta este doar un exemplu trasat cu tuşe groase, nicidecum o comparaţie cu situaţia dată. Una e una şi alta e alta, ar spune un personaj extrem de vocal, tot din fotbal, ajuns şi el pentru o legislatură prin Parlament.

Pe de altă parte, liderul PNL sus-ţine că alegătorii tradiţionali ai PNL sunt "foarte inteligenţi" şi înţeleg ce "înseamnă mijloc, ce înseamnă scop, ce înseamnă compromisul în politică". Această afirmaţie naşte o întrebare care se merită pusă, chiar şi cu riscul major să-l supărăm pe domnul Becali şi pe alegătorii domniei sale. Dacă oamenii inteligenţi sunt deja convinşi să voteze cu acest partid, acum se caută candidaţi care să vorbească şi pe limba celorlalţi? Totuşi merită apreciat faptul că politicienii nu se mai ascund după cireş şi îşi asumă des-chis strategiile de campanie. Sinceritatea este o calitate.


Opinia cititorului: 3
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 24.10.2012, 08:23

zavoranu, magda ciumac, mariana moculescu, piticul porno, tonciu, sanzi, bianca dragusanu...viitori parlamentari!

1.1.   daca cei care au ceva in cap tac sau (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 24.10.2012, 12:54

prefera sa ramana anonimi de ce va suparati domnule Anonim. E adevarat ca luati atitudine, insa va e frica sa o faceti cu pieptul deschis pentru ca asa cum spunea Columb lumea apartine celor curajosi, iar un alt prieten mai destept ca mine ar fi spus insa pentru nu prea mult timp. Un var de-al meu mi-a spus odata mai bine o zi vultur decat o viata cioara. Cat despre deviza "Cu bunul-simţ o să mori de foame!" nu o considera adevarata decat pentru cei care atunci cand cineva ii injura se fac mici si tac din gura. In Germania exista un proverb "Oamenii se intalnesc". Totul este a avea RABDARE si TUTUN. Bineinteles si CURAJUL trebuie dozat , daca vrei sa te bucuri de SUCCCES :-)

1.2.   Raspunderea va elimina parvenitismul. (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 24.10.2012, 14:49

Din punct de vedere social, faptul ca oamenii indecenti sunt mai curajosi si vor sa fie leaderi, este o falsa problema. Este chiar foarte bine. Nu conteaza care si cum sunt cei care doresc sa fie lideri de opinie, sau doar lideri. CU O CONDITIE: SA FIE FACUTI RASPUNZATORI PENTRU CE FAC! Daca reusim asta, atunci se vor gandi toti de doua ori si se vor inhama la aceste pozitii doar cei ce au capacitatea de a face ceva sau de a raspunde. Cat despre cum vorbesc ei, cum se imbraca, cu ce masina merg ei, astea sunt lucruri neimportante. Raspunerea sociala si juridica, in primul rand, pentru ce faci rau sau pentru ce nu faci si trebuia sa faci, atrage lipsa de aventurism, intelepciune, rabdare, atentie si atunci se triaza si persoanele publice. Asa e in toata lumea - unii sunt mai excentrici decat altii, mai bogati decat altii, dar toti raspund pentru faptele lor. Dar se incearca ascunderea acestui fapt important, in Romania, pentru A NU FI FACUTI RASPUNZATORI CEI CE SI-AU BATUT JOC DE CEI 23 DE ANI DE DUPA CEAUSESCU! Acta non verba!

Si apropo, chestia cu vulturul e o prostie. pai tocmai ideea de a fi o zi vultur si o viata cioara este rezultatul unui spirit cu totul aventurier. Ori aventurierii ar trebui sa-si vada de aventurismul lor, nu sa-i oblige pe altii sa accepte efectele acetui aventurism. Si chestia cu cioara e falsa, ce, nu poti sa fii si uliu, sau bufnita, sau lastun, sau randunica, sau vrabie? Varu' lu' mata o s-o pateasca odata si atunci sa vorbesti cu dansul, dar asta-i treaba lui, proprie si personala. Ar putea cel mult sa conduca o echipa de saritori bungee jumping, sau de parasutisti, sau de sporturi extreme. Dar sa nu faca asta si pentru noi, zau. 

Articole din aceeaşi secţiune

Omul sf(M)inteste locul

OMUL SMINTEŞTE LOCULCând vine iarna în Bucureşti!
16 ian. DAN NICOLAIE


Căutând ştampila prin Casa Poporului6
06 nov. 2017 DAN NICOLAIE


Idolul adolescenţilor!42
11 ian. 2017 D.N.


Spulberătorul de iluzii!
17 nov. 2016 DAN NICOLAIE


"Simt enorm şi văz monstruos"2
18 iul. 2016 Dan Nicolaie


Delta fără pescuit!4
24 mai. 2016 DAN NICOLAIE


Standarde mult prea ridicate!
16 oct. 2015 DAN NICOLAIE


OMUL SMINTEŞTE LOCUL Bastionul Postăvarilor e închis pentru că un angajat e în concediu
12 aug. 2015 OVIDIU VRÂNCEANU


Sateliţii din filme şi avioanele din munţi!1
11 aug. 2015 DAN NICOLAIE


Vaccinarea populaţiei contra... căpuşelor!1
04 feb. 2015 DAN NICOLAIE

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.