Indicatorul de încredere macroeconomică a crescut marginal în luna martie

16 apr. Macroeconomie
A.G.

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut cu 0,9 puncte până la valoarea de 47,6 puncte, evoluţie datorată componentei de anticipaţii a indicatorului, potrivit unui comunicat al CFA România.

"Astfel, indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 2,9 puncte, până la valoarea de 64,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2,8 puncte până la valoarea de 39,4 punc­te. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7000, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7369", se spune în comunicat.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2019/martie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,17% (valoarea mediană înregistrată este 4%).

"Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98%, şi respectiv 90% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,02%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 4,51%. Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real negative", se menţionează în co­municat, potrivit Agerpres.

Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) către arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi ris­curilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

MACRO NEWSLETTER 19 Septembrie 2018
19 sep.


În zona euro nu se mai intră decât în genunchi şi cu plata în avans
19 sep. Călin Rechea


STUDIU EY:România nu pune accent pe competiţia fiscală din cercetare-dezvoltare
18 sep. E.O.


MACRO NEWSLETTER-18 Septembrie 2018
18 sep.


Economia Germaniei va creşte cu 2% anul acesa
17 sep. F.B.


MACRO NEWSLETTER-17 Septembrie 2018
17 sep.


SUPLIMENTAR LA LICITAŢIA DE JOIMFP a atras, vineri, 75 milioane lei de la bănci
17 sep.


Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM):Peste 28.000 de locuri de muncă, vacante la nivel naţional
15 sep. F.B.


Datoria guvernamentală a scăzut la 34,9% din PIB
14 sep. T.C.


Afacerile din comerţ, în creştere cu 9,3%
14 sep. I.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.