INS

Zeci de mii de locuri de muncă, vacante

20 nov. 2019 Macroeconomie
Zeci de mii de locuri de muncă, vacante

Piaţa forţei de muncă este departe de a se fi reglat. Numărul locurilor de muncă vacante a fost 55.000 în trimes-trul trei al acestui an, nivel similar cu cel din trimestrul anterior, iar industria prelucrătoare a concentrat aproape o pătrime din numărul total al acestora, respectiv 13.600, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Sectorul bugetar a însumat peste 26% din numărul total al locurilor de muncă vacante, cu 6.500 locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, 6.100 locuri vacante în administraţia publică şi 2.000 în învăţământ. Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au înregistrat în tranzacţii imobiliare şi indus-tria extractivă (100 locuri vacante pentru fiecare în parte). În trimestrul III 2019, rata locurilor de muncă vacante a fost 1,11%, menţinându-se la aceeaşi valoare din trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2018, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,19 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 8.700.

Rate relativ mari ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,22%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,95%). Cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante s-a regăsit în alte activităţi de servicii (2,30%). La polul opus, cea mai mică valoare a ratei locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în industria extractivă (0,31%). Conform comunicatului INS: "Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au observat în activităţile de hoteluri şi restaurante (-0,49 puncte procentuale, res-pectiv -1,0 mii locuri vacante), urmate de administraţia publică (-0,26 puncte procentuale, respectiv -0,8 mii locuri vacante). La polul opus, cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,57 puncte procentuale), respectiv în tranzacţii imobiliare (+0,40 puncte procentuale)". În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai importante creşteri s-au înregistrat în învăţământ (+700 locuri vacante) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+500 locuri vacante). În trimestrul III 2019, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori atât din punct de vedere al ratei, cât şi al numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (1,32%, respectiv 14.200 locuri vacante). Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au înregistrat în ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa majoră 6 (0,55%, respectiv 100 locuri vacante).


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

MACRO NEWSLETTER 3 Iulie 2020
03 iul.


Călin RecheaTrăiască planurile liberalilor social- democraţi pentru propăşirea României!7
03 iul. Călin Rechea


Calendarul relansării economice se accelerează11
03 iul. Tănase Stamule


FLORIN CÎŢU:România va înregistra în 2020 o scădere economică cuprinsă între minus 2% şi minus 3%5
02 iul. S.B.


Specialiştii au identificat câteva probleme ale Programului de relansare economică al Guvernului4
02 iul. A.P.


PLANUL DE RELANSARE:Dezvoltarea sectorului TIC va duce la o creştere a PIB de 13%1
02 iul. A.P.


Călin Rechea DIVERGENŢA DINTRE PIEŢELE FINANCIARE ŞI ECONOMIA REALĂ DIN SUA ESTE TOT MAI MARECreştere explozivă a indicilor bursieri, creştere impresionantă a numărului falimentelor4
02 iul. Călin Rechea


Valentin M. IonescuPLANUL NAŢIONAL DE INVESTIŢII ŞI RELANSARE ECONOMICĂCum plănuiesc liberalii să relanseze economia9
02 iul. Valentin M. Ionescu


PLANUL NAŢIONAL DE INVESTIŢII ŞI RELANSARE ECONOMICĂMicroîntreprinderile solicită intervenţia imediată a Guvernului10
02 iul. George Marinescu


ESTIMARE INGEconomia României va creşte cu 7,1% în 2021, după contracţia de 5,5% din acest an2
02 iul. Mihai Gongoroi





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.