Gala BURSA 2018

Insolvenţa personală, dezbătută la Iaşi

03 iul. 16:52 Comunicate de presă
A.M.
Insolvenţa personală, dezbătută la Iaşi

Insolvenţa persoanelor fizice şi darea în plată au constituit subiectele conferinţei organizate, la finalul săptămânii trecute, la Iaşi, de Casa de Avocatură "Piperea şi Asociaţii", în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Temele abordate de specialiştii prezenţi la eveniment au fost următoarele: funcţionarea Comisiei de Insolvenţă la nivel central şi teritorial; formarea grupului de lucru pentru delimitarea criteriilor nivelului de trai rezonabil; tipurile de proceduri de insolvenţă reglementate de Legea nr. 151/2015 şi paşii procedurilor; diferenţe elementare între procedura insolvenţei personale; condiţiile aplicării procedurii insolvenţei persoanei fizice; efectul suspensiv reglementat de Legea nr. 151/2015; regimul locuinţei familiale; impreviziunea ope legis reglementată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016; adaptarea contractelor de credit; efectul suspensiv reglementat de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/2015, nr. 94/2015 şi nr. 95/2017, conform unui comunicat de presă. Acesta arată: "Conferinţa s-a concretizat într-un demers de descifrare, explicare şi prezentare a aspectelor teoretice şi practice privind aplicarea legilor de către instanţele de judecată, adresat tuturor consumatorilor".

O parte din procedura prevăzută de Legea insolvenţei persoanelor fizice este reprezentată de insolvenţa prin lichidare de active, care se derulează exclusiv în faţa judecătorilor, fără să fie nevoie de o comisie de insolvenţă, ne-a spus, recent, avocatul Gheorghe Piperea, completând: "Cealaltă parte, de restructurare pe bază de plan, este inaplicabilă, pentru că nu există comisiile de insolvenţă necesare. La Bucureşti au fost respinse toate cererile depuse până acum, în baza acestui considerent - că nu există comisie de insolvenţă -, fără ca judecătorii să verifice dacă omul cere lichidarea. Nu există niciun motiv pentru a respinge o cerere de lichidare, în condiţiile în care legea este în vigoare de la 1 ianuarie 2018".

Adoptată în Parlament în data de 20 mai 2015, Legea insolvenţei personale a fost amânată de mai multe ori, prima dată în decembrie 2015, pe motiv că nu există fondurile şi logistica necesare pentru aplicarea noilor reglementări, dar şi din cauza lipsei normelor metodologice de aplicare.

În prima jumătate a lunii iunie 2017, Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea aces­tei legi, iar în toamna anului trecut aplicarea legii a fost prorogată până la 1 ianuarie 2018, când noile reglementări au intrat în sfârşit în vigoare.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Ediţia a treia - Smart Alliance Innovation
13 nov.


GDPR: Procedura de efectuare a investigaţiilor
06 nov. Cristina Bojică


Legea combaterii spălării banilor acuzată de neconstituţionalitate
31 oct. V.D.


De la ia cu flori la Flori de ie, o poveste ce ajunge pe ţărmul Eladei
30 oct.


BusinessMark lansează evenimentul "Romanian Food & Agribusiness Conference"
29 oct. A.S.


5 To Go şi-a îndeplinit obiectivele pe anul 2018
24 oct. T.T.


Epilepsy Challenge, cros în scop umanitar
24 oct. A.S.


România, un hub pentru schimburile comerciale dintre UE şi Japonia
24 oct. A.Z.


ZAREA 7 Stele, istoria ce merită povestită
23 oct. A.Z.


Mondelez lansează Halls pentru consumatorii români: un brand nou într-o nouă categorie
22 oct.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.