Inteligenţa artificială, la nivelul medicilor în privinţa diagnosticelor

07 nov. Companii
O.D.

Lumea se schimbă, inclusiv lumea medicală. Tehnologia îşi face loc tot mai mult pe relaţia pacient - medic. Inteligenţa artificială a ajuns la acelaşi nivel de competenţă cu cadrele medicale atunci când vine vorba de stabilirea unui diagnostic pe baza analizelor imagistice.

Un studiu realizat de Spitalul Universitar din Birmingham pentru a vedea la ce nivel se află în acest moment inteligenţa artificială raportată la competenţele medicilor a ajuns la concluzia că AI-ul performează la fel de bine ca specialiştii, informează news.ro. Cercetătorii au luat în considerare toate studiile realizate anterior cu analize imagistice pentru a evalua şi compara performanţa inteligenţei artificiale. Este vorba de 14 studii realizate din 2012 până în prezent. Aceste studii folosesc un mare număr de analize etichetate cu afecţiunea stabilită de medici, pe care AI-ul este antrenat. Învăţarea profundă, unul dintre subdomeniile învăţării mecanice, ajută AI-ul să înţeleagă şi să facă diferenţa între cazurile pe care le procesează. În cele 14 studii analizate acum, s-a constatat că AI-ul a depistat corect afecţiunile în 87% dintre cazuri. Procentul în cazul medicilor a fost de 86%. Cazurile în care nu a fost descoperită nicio afecţiune au fost catalogate corect de AI în 93% dintre cazuri. Cadrele medicale au făcut acelaşi lucru în 91% din situaţii. De menţionat că, pentru acurateţea comparaţiei, medicii au pus diagnosticul exclusiv pe baza analizelor imagistice, la fel ca AI-ul. În situaţiile reale, cadrele medicale au de regulă acces şi la alte informaţii în urma discuţiilor şi vederii pacientului. Diagnosticarea cu ajutorul inteligenţei artificiale nu este menită, cel puţin în viitorul apropiat, să înlocuiască cadrele medicale. Mai degrabă, aceasta poate fi folosită pentru a elibera resurse medicale ce pot fi folosite în alte situaţii şi a ajuta medicii care se confruntă cu foarte multe cazuri.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

Conducem topul european la cheltuielile pentru alimente
10 dec.


Mauritius, o nouă destinaţie exotică în topurile turiştilor autohtoni
10 dec. ADELINA TOADER


Ursul autohton devine o problemă europeană
10 dec. O.D.


Memento Group, deţinătorul Christian Tour, va opera în ţara noastră brandul Tui TravelCenter
10 dec. ADELINA TOADER


Transportul, motiv de dispută între elevi şi Guvern
10 dec. O.D.


POTRIVIT LES ECHOSStatul francez se opune reînnoirii mandatului lui Isabelle Kocher în fruntea Engie
10 dec.


Companiile Big Tech - în vizorul autorităţilor de supraveghere financiară
10 dec. Vlad Dobrea


Antreprenorii din energie ar putea fi şi mai competitivi pe pieţele externe, cu sprijinul statului
10 dec. A consemnat Ramona Radu


MET Energy se extinde în Europa
09 dec. I.L.M.


Enel X a instalat cel mai mare sistem de stocare a energiei din New York
09 dec. L.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.