Intrarea la liceu, faza pe fişe şi tabele!

02 iul. Cultură
O.D.
Intrarea la liceu, faza pe fişe şi tabele!

Scăpaţi de grija examenelor efective, absolvenţii ciclului gimnazial au intrat în febra completării opţiunilor pentru intrarea la liceu. Fără o atenţie sporită, această operaţiune, aparent uşoară, poate duce un elev cu o medie bună către un liceu pe care de fapt nu şi-l doreşte.

Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, vor putea completa opţiunile în fişele de înscriere până mâine, iar aceeaşi procedură o vor parcurge şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ, informează Ministerul Educaţiei.

Ministerul recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru a evita situaţiile nedorite. Numărul total de locuri alocat în învăţământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaţilor, condiţia esenţială fiind exprimarea unor opţiuni realiste. Evident că nu toate variantele sunt agreate de către elevi, fiind numeroase licee care sunt evitate, în special cele cu promovabilitate zero la Bacalaureat. Verificarea fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate se pot face până pe 4 iulie. Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat se face în unităţile de învăţământ liceal în care au fost admişi şi pe site-ul admitere.edu.ro, în data de 9 iulie. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afişate listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti.

Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat. A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie. Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, dar şi înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special sunt programate în zilele de 5 şi 6 iulie.

În urma rezultatelor finale ale examenului de Evaluare Naţională, numărul total al elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109. Procentul celor care au reuşit să obţină medii peste 5 la examen în acest an a crescut, după contestaţii, de la 73,5% la 73,6%, dar trebuie spus că se poate intra la liceu şi cu medii sub 5.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

Manualul unic pregăteşte generaţia dezinformată10
21 sep. Octavian Dan


Dosarul "diplome de licenţă fără studii": un nou lot, trimis în judecată
20 sep. O.D.


Manual "istoric" prin numărul de erori
19 sep. O.D.


EDUCAŢIEUniversitatea de Vest Timişoara a intrat în EUniverCities
18 sep. O.D.


Fostul ministru al Educaţiei, faţă în faţă cu discriminarea
14 sep. O.D.


Educaţia, între plata cu ora şi toaleta din curte1
12 sep. O.D.


EDUCAŢIEStartul în noul an şcolar a stat sub semnul lui: "facem şi dregem"!1
11 sep. D.N.


EDUCAŢIEAn şcolar nou, probleme organizatorice vechi
10 sep. Octavian Dan


EDUCAŢIEAngajaţii sunt nemulţumiţi că lipsesc mijloacele moderne de predare
07 sep. O.D.


Ministerul Educaţiei apelează, din nou, la erată
06 sep. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.