ÎNTRUCÂT DURATA CONTRACTULUI DE MANDAT A FOST LIMITATĂ LA DOAR 4 LUNI

Alexandru Croitoru nu a acceptat numirea de la Loteria Română 1

12 oct. Companii-Afaceri
A.S.
Alexandru Croitoru nu a acceptat numirea de la Loteria Română

Ovidiu Portariuc - noul director general al Loteriei Române  

Aceasta este a opta numire la conducerea Loteriei, într-un an

Ovidiu Portariuc este noul director general al Loteriei Române, înlocuindu-l, astfel, pe Alexandru Croitoru care a fost numit acum două săptămâni, pe 28 septembrie.

Se pare că, odată cu schimbarea lui Alexandru Croitoru din funcţia de director general, au fost înlocuiţi şi doi membri ai Consiliului de Administraţie al companiei, respectiv preşedintele CA Adrian Albu şi Dragoş Rusu, potrivit surselor noastre.

Ziarul BURSA a publicat, ieri, în exclusivitate, despre numirea lui Portariuc, informaţie confirmată oficial aseară.

Consiliul de Administraţie al CN "Loteria Română" a transmis aseară: "Astăzi, 11.10.2017, Consiliul de Administraţie a desemnat un nou Director General în persoana domnului Ovidiu Portariuc, fost consilier al Ministrului Finanţelor Publice. (...) În data de 28.09.2017, Consiliul de Administraţie al C.N. «Loteria Română» a hotărât numirea în funcţia de Director General a domnului Alexandru Mircea Croitoru. (...) Întrucât durata Contractului de Mandat stabilită pentru funcţia de Director General a fost limitată la 4 luni, în urma unei analize serioase a propunerii Consiliului de Administraţie, Alexandru Mircea Croitoru a luat hotărârea de a nu accepta numirea, considerând că timpul este foarte scurt pentru a iniţia şi implementa noi proiecte şi că experienţa acumulată poate fi valorificată mult mai bine în cadrul domeniului în care a activat până la data de 28.09.2017, respectiv Director al Direcţiei Reţea Vânzări".

Sursele noastre susţin că achiziţia şi contractul de furnizare a terminalelor loteristice dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security reprezintă cauza problemelor din conducerea Loteriei Române.

Consiliul de Administraţie al Loteriei Române a cerut, în 23 august, Ministerului Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al companiei, să demareze un control privind această achiziţie, întrucât au apărut unele suspiciuni privind această licitaţie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Acestea ne-au spus: "Fostul director general Mihai Păduraru, care a stat pe funcţie doar zece zile, a sfidat, practic, actualul Consiliu de Administraţie şi a semnat contractul cadru dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security fără mandat din partea Consiliului. Deşi membrii Consiliului de Administraţie i-au cerut o notă de informare cu privire la acest contract, chiar cu câteva zile înainte de şedinţă, totuşi Mihai Păduraru a decis să-l semneze de unul singur şi doar să aducă la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie că l-a semnat". Sursele ne-au declarat că reprezentanţii Loteriei încă nu au semnat primul contract subsecvent în urma încheierii contractului cadru.

Loteria Română a semnat, în această vară, un contract de furnizare a unui număr de 2.181 de terminale loteristice. Furnizorul sistemului loteristic este asocierea S&T România SRL - Safran Identity&Security, iar valoarea contractului se ridică la circa 8 milioane de euro. Sorin Constantinescu, expert în combaterea criminalităţii economico-financiară în domeniul jocurilor de noroc şi fost consilier al Loteriei Române, a acuzat că echipamentele pe care Loteria Română le-a solicitat, în cadrul acestei licitaţii, au aceleaşi funcţii ca echipamentele deja existente în sediile companiei, instalate acum patru ani de firma Novomatic în cadrul contractului pentru aparatele VLT. Totodată, domnia sa a mai spus că valoarea contractului este nejustificat de mare.

Ovidiu Iulian Portariuc este membru al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române şi fost primar al municipiului Botoşani.

Sindicaliştii din Loteria Română au anunţat, recent, că îl susţin pe Alexandru Croitoru în funcţia de director general. Aceştia au spus că numirea lui Alexandru-Mircea Croitoru va contribui la crearea condiţiilor care să asigure desfăşurarea normală a activităţii companiei, ceea ce va duce la creşterea veniturilor tuturor salariaţilor companiei.


Opinia cititorului: 1
1.   incredibil
mesaj trimis de Obama în data de 12.10.2017, 09:48

ce face psd-ul la companii astea de stat, rotirea cadrelor la maximum rpm sa iasa maximum cascaval.

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Vânzările principalilor producători de armament au crescut pentru prima dată după 2010
12 dec.


Egiptul şi Rusia au semnat contractul final pentru construcţia unei centrale nucleare
12 dec.


EY: Modificările fiscale aduc discrepanţe semnificative între salariaţi şi persoane fizice autorizate
12 dec.


Investiţie de 280.000 de euro în platforma contabilă MAX BA
12 dec. ADELINA TOADER


Airbus intenţionează să producă doar şase aparate A380 pe an
12 dec.


Rostec vrea să vândă o participaţie de 26% la producătorul de arme Kalaşnikov
12 dec.


DEŞI AUTORITĂŢILE DIN FRANŢA RECHEAMĂ PRODUSELE CONTAMINATE, INCLUSIV DIN ROMÂNIA, Daea zice că nu a primit nicio notificare oficială despre laptele praf cu Salmonella
12 dec.


Romgaz primeşte o finanţare de până la 321 milioane lei, prin Planul Naţional de Investiţii
12 dec.


PETRE DAEA:"România nu a primit nicio notificare despre laptele praf contaminat cu salmonella"
11 dec. G.F.


ACEBOP: "Suntem în alertă de două zile, porcii ajunşi în Republica Moldova acum patru zile, nu mai sunt buni astăzi!"
11 dec. A.C.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.