Iohannis se va întâlni azi cu premierul Ludovic Orban şi alţi membri ai Guvernului 3

05 aug. 09:20 Politică
S.B.
Iohannis se va întâlni azi cu premierul Ludovic Orban şi alţi membri ai Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis va avea o şedinţă, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban şi vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Educaţiei Monica Anisie, ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, şeful DSU Raed Arafat şi alţi miniştri pe tema educaţiei, informează news.ro.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea miercuri, 5 august a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă pe tema educaţiei cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Viceprim-ministrul Raluca Turcan, Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat", arată anunţul Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, Premierul Ludovic Orban a fost întrebat luni, într-o conferim de presă, când va da Guvernul un răspuns privind deschiderea şcolilor.

"Şcoala va începe. Va începe în condiţiile pe care ni le va permite evoluţia epidemiei. Există un grup de lucru interministerial coordonat de vicepremierul Raluca Turcan, care face analize extrem de serioase, evaluarea infrastructurii, evaluarea cadrelor didactice, distribuţia posibilă a elevilor în clase, studiază inclusiv sistemul mixt, suntem într-o analiză foarte serioasă pentru că nu poţi să creezi o previziune astăzi care previziune care să fie modificată în funcţie de evoluţia epidemiei. Noi pregătim deschiderea şcolii pentru orice scenariu posibil", a spus premierul.

La rândul său, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat că autorităţile vor anunţa, după jumătatea lunii august, cum vor fi deschise şcolile.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirma, în 21 iulie, că sunt luate în calcul trei scenarii pentru reluarea cursurilor în anul şcolar şi universitar 2020-2021, unul dintre acestea prevăzând reluarea cursurilor în şcoli, după modelul clasic, dar cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-COV-2, al doilea fiind prezenţa elevilor şi a studenţilor prin rotaţie la cursuri, în timp ce colegii urmăresc cursurile de acasă, al treilea scenariu prevăzând continuarea cursurilor online.

"Nu ştim exact când anume putem să ne pronunţăm asupra acestor scenarii, ele sunt în lucru, dar cred că trebuie să facem acest lucru cât mai repede", a declarat Anisie, potrivit news.ro.


Opinia cititorului: 3
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 09:38

STABORUL care conduce ROMANIA,v-a pune la punct FRAUDAREA ALEGERILOR prin RACOLAREA PRIMARILOR si VICEPRIMARILOR PSD in timp ce CIOLACU este intr-o VESNICA ADORMIRE. SUCCES PSD . O sa stati in OPOZITIE,atata timp ca SEFUL STABORULUI v-a domni la COTROCENI.!

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 10:37

Daca joaca barbut, care dintre ei o sa aibe soarta lui Pian?

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 13:48

Vor tine un moment de reculegere pentru Pian, vor veni si cei 12 ambasadori, sica o sa ofere ceva bani de inmormantare, vreo 50,000 euro, plus ca o sa dea OUG ca sa se stranga toti amicii fara limita de 30 persoane, fara masti, covidul poate sa mai astepte impreuna cu idiotul ala de medic care asteapta bolnavii cu lumanari

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

VLAD VOICULESCU:''Facem plângere penală şi ne adresăm Curţii de Conturi pentru publicitatea mascată făcută de Firea''2
25 sep. G.U.


Iohannis a semnat decretul de eliberare a Giorgianei Hosu din funcţia de procuror-şef al DIICOT
25 sep. G.U.


NICUŞOR DAN:''Eu sunt foarte optimist că o să luăm şapte primării din şapte''6
25 sep. G.U.


IONEL DANCĂ:''Vrancea a fost izolată şi se află pe ultimele locuri din ţară la investiţiile străine''
25 sep. G.U.


MARCEL CIOLACU:''Ar fi cazul ca prim-ministrul să aibă decenţa să dubleze alocaţiile''1
25 sep. G.U.


CRISTIAN BUŞOI, VICEPREŞEDINTELE PNL:''E foarte important să se meargă la vot, respectând toate normele de siguranţă necesară''4
25 sep. G.U.


BEM:Gabriela Firea şi-a făcut publicitate mascată, în plină campanie electorală
25 sep. J.P.


EUGEN TOMAC CĂTRE DAN BARNA:Este inadmisibil să preluaţi tehnicile de manipulare ale PSD 1
25 sep. J.P.


VASILE DÎNCU:"Cei care să zicem sunt mai în vârstă nu se vor duce la vot şi asta va dezavantaja PSD"9
25 sep. J.P.


Klaus Iohannis a semnat decretul pentru încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului Cătălin Ioniţă
25 sep. A.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.