IONEL DANCĂ DESPRE LIDERII PSD - ALDE:

"Au scăpat guvernarea din mână"

16 mai. 2018 Politică
Mihaela Dan
Ionel Dancă (Sursa foto: Facebook)
Ionel Dancă (Sursa foto: Facebook)

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal a declarat că "într-un mod absolut ireal, liderii PSD şi ALDE l-au scos din nou în faţă pe vicepremierul Viorel Ştefan să contrazică cifrele oficiale care arată că într-un singur an de guvernare au făcut praf creşterea economică a României", conform comunicatului de presă remis către Redacţie.

Dancă a declarat: "Mai întâi, preşedintele României, Klaus Iohannis, a ieşit public şi a atras atenţia că situaţia veniturilor bugetare în primul trimestru nu este în regulă şi că lipsesc peste 3 miliarde de lei la nivelul încasărilor programate pentru primele trei luni. Imediat, a fost scos vicepremierul Viorel Ştefan să contrazică datele oficiale la care făcea referire Preşedintele României şi care erau publicate chiar de Ministerul Finanţelor Publice".

Purtătorul de cuvânt al PNL mai punctează: "Acum, o altă instituţie publică, în subordinea Guvernului, Institutul Naţional de Statistică a publicat primele date oficiale privind creşterea economică din primul trimestru. Şi, veste şoc, după numai un an de guvernare populistă şi haotică, datele statistice arată că economia României a suferit o stagnare în primul trimestru al acestui an faţă sfârşitul anului trecut. În termeni reali, avansul PIB în primul trimestru din 2018 fost zero faţă de ultimul trimestru din 2017 şi dacă situaţia se repetă şi în trimestrul doi al acestui an, putem vorbi chiar de o recesiune tehnică a economiei".

Dancă susţine că măsurile populiste stau la baza distrugerii economiei. "Este, într-adevăr, greu de crezut că am ajuns aici. Să preiei guvernarea cu o creştere economică solidă de 4,8% în 2016, să dai foc la economie prin măsuri populiste care au urcat rata anuală de creştere economică la 6,9%, după care să te prăbuşeşti la un ritm de creştere economică trimestrială de 0%, arată prostia şi nepriceperea economică a lui Liviu Dragnea şi a premierilor lui şi falimentul politicilor economice promovate de o guvernare habarnistă", conchide acesta.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

CCR amână pronunţarea privind pensia specială acordată Avocatului Poporului
23 ian. I.I.


Marius Budăi - audiat în Parlamentul European
23 ian. T.T.


Deputatul Nicuşor Dan va da în judecată RADET
23 ian. T.T.


CU O ZI ÎNAINTEA MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE CU OCAZIA ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE:Iohannis se va afla astăzi la Iaşi
23 ian. T.I.


Premierul participă la sesiunea plenară a Comitetului Economic şi Social European
23 ian. V.D.


Dăncilă - "În niciun caz nu o să-mi dau demisia"13
23 ian. M.I.


VICTOR PONTA:"Gabriela Firea sau Corina Creţu pot avea profil de prezidenţiabil"4
23 ian. M.I.


Directorul CFR SA, cercetat de DNA
23 ian. I.Ghe.


Kovesi, din nou în faţa CSM2
23 ian. G.M.


Pensia specială a Avocatului Poporului, sub lupa CCR 1
23 ian. GEORGE MARINESCU





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.