Iranul respinge cererile de modificare a acordului nuclear

14 ian. Internaţional
D.I
Mohammad Zarif (Sursa foto: Twitter)
Mohammad Zarif (Sursa foto: Twitter)

Autorităţile iraniene au respins ieri solicitările de modificare a acordului nuclear încheiat cu marile puteri, după ce Preşedintele SUA a cerut măsuri mai dure.

Iranul "nu va accepta niciun fel de amendamente la acest acord, acum sau în viitor", a declarat ministerul de externede la Teheran, într-un comunicat preluat de AFP.

Vineri, preşedintele Trump a avertizat cu privire la implementarea unor noi sancţiuni legate de programul nuclear iranian, cerându-le tototdată partenerilor europeni să colaboreze su SUA pentru a "a soluţiona defectele dezastroase ale acestui acord".

Liderul de la Casa Albă a declarat că noua versiune a acordului ar trebui să restrângă programul nuclear iranian şi să includă restricţii permanente pentru centralele nucleare iraniene, eliminând perioadele de expirare ale acestora.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, declarase în 2015 că acordul nu poate fi renegociat. Recent, acesta a transmis pe Twitter că: "acordul nuclear nu este renegociabil: SUA ar trebui mai degrabă să se conformeze, decât să repete aceeaşi retorică obosită"

În comunicatul MAE Iranian sunt incluse şi criticile aduse autorităţilor americane după ce Trezoreria SUA a anunţat noi sancţiuni împotriva a 14 persoane, dar şi programului nuclear.

Iranul consideră că sancţiunile impuse de SUA în domenii ce nu acoperă programul nuclear - drepturile omului, apărare - au împiedicat obţinerea unor avantaje financiare ce ar fi trebuit să apară odată cu implementarea acordului.

Mohammad Zarif a menţionat că afirmaţiile aggresive ale preşedintelui SUA referitoare la Iran şi acordul semnat în 2015 au violat angajamentele de "abţinere de la orice politică menită să afecteze normalizarea relaţilor economice şi comerciale cu Iranul", asumate prin document.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Bursele europene au deschis în depreciere
23 apr. M.D.


Grecia respinge propunerea privind schimbul de prizonieri
23 apr. M.D.


Coreea de Sud opreşte mesajele de propagandă
23 apr. Mihaela Dan


Bloomberg plăteşte pentru acordul climatic de la Paris
23 apr. Mihaela Dan


EMMANUEL MACRON:"Putin vrea o Rusie puternică"
23 apr. Mihaela Dan


Angela Merkel a subliniat importanţa libertăţii comerţului
23 apr. M.D.


Wall Street a închis în scădere1
23 apr. M.D.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI, Bursele asiatice erau în scădere
23 apr. M.D.


Acţionarii Băncii Mondiale au aprobat majorarea capitalului
23 apr.


Şefilor de la CEFC li s-a interzis să călătorească în străinătate
23 apr.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.